Ca scriitori, cu toții am fost seduși constant de expresii plastice, de bons mots, menite să reliefeze un aspect pe care redarea lingvistică obișnuită îl ratează cu desăvârșire. Nu pretind că topul pe care vi-l prezint mai jos este infailibil, dar el reflectă cu pregnanță propriile preferințe retorice. Chiar și raritatea contextelor în care inteligența ironică alege să strălucească trebuie apreciată, fiindcă banalitatea este singurul defect al Witz-ului care nu se banalizează.

La urma urmelor, departe de a fi o deficiență, prostia este o subtilă adaptare la mediu.

Așadar, să începem și, pentru a respecta tradiția suspansului narativ (marota comună atât prozatorilor, cât și naratologilor), am ales să vă prezint topul în ordinea descrescătoare a pozițiilor:

• Descoperind că J.P. Morgan a lăsat o moștenire de 80 de milioane de dolari, la moartea sa, în martie 1913, bătrânul Rockefeller ofta cu năduf:

„Și noi toți l-am crezut bogat”...

• Aflat pe patul de moarte, în 1868, generalul spaniol Ramón Maria Narváez era întrebat de clericul însărcinat cu administrarea ultimelor iluzii dacă și-a iertat dușmanii.

„Nu am inamici”, a murmurat Narváez. „I-am executat pe toți”.

• Dio Cassius relatează că Nero i-a făcut un imens cadou în bani unui sclav eliberat. Ca să-i demonstreze cât de nesăbuită este suma, mama viitorului tiran, Agrippina (cea după numele căreia a fost botezat actualul oraș german Köln), a pus ca monedele să fie așezate într-o grămadă uriașă. Tânărul împărat s-a arătat îngrozit și a cerut dublarea sumei, deja extravagante:

„Nu mi-am dat seama că sunt atât de zgârcit”.

• Tenismenul american Vitas Gerulaitis reușea să-i smulgă o victorie compatriotului său, Jimmy Connors, după ce fusese învins de acesta de 16 ori. La conferința de presă, norocosul îi avertiza pe jurnaliști:

„Să vă fie învățătură de minte! Nimeni nu-l învinge pe Gerulaitis de 17 ori la rând”.

• În perioada studiilor de la Magdalen College, Oxford, Oscar Wilde trebuia să susțină un examen oral la elină, prilej cu care avea de tălmăcit un fragment din Noul Testament. Pasajul cu pricina viza patimile lui Christos. După ce a tradus o bună bucată de vreme, examinatorii s-au declarat perfect mulțumiți și l-au lăsat să plece. Oscar i-a ignorat și a continuat să traducă, furnizând următoarea explicație abisală:

„Vreau să văd cum se termină”.

• Printre atâtea formule reale, vine și rândul anecdoticului colportat cu talent. După celebrul discurs secret, din februarie 1956, în care erau denunțate crimele lui Stalin, un membru al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, aflat în imensa sală de congres, îl întreabă pe secretarul general:

„Dar dumneavoastră unde erați, tovarășe Hrușciov, atunci când aveau loc abuzurile staliniste?”. Hrușciov bate cu pumnul în pupitru: „Cine a pus această întrebare?”. Liniște mormântală. „Repet, cine a pus această întrebare?”. Niciun sunet. „Vedeți, tovarăși, acolo eram și eu”.

• Cel mai bun rezumat al unei capodopere literare îi aparține unui personaj papinian repulsiv: Gog. Cinicul sintetizează astfel Faust-ul lui Goethe:

Un profesor demonic este ispitit de un demon profesoral. Ridic mănușa și propun, la rându-mi, formula Iliadei: două culturi analfabete își sacrifică zece ani de dezvoltare pentru alfabetizarea culturii europene.