Revistă print și online

Poeme

fragilitate

de-acum n-am să mai sufăr

nu știu ce curge din felinare


sub așternuturi o fragilitate

obositoare se joacă


de-a febra

până respir tăcerea ia forme ciudate.

se amestecă bine

te rog nu fi disperat roagă-te

înghite și taci


ca să nu-ți fie rău alunecă

în deschizăturile blocului


aburii fermentează

ce dă în clocot se-amestecă bine


vorbește-mi când vine tramvaiul

deschide-mi venele cu delicatețe.

ceva neobișnuit

aerul ne acoperă cu salivă

nu mă părăsi și nu mă uita


ești bolnav ce cauți în țara asta

ninsoarea e neagră și fulgi-s din carne


agită-te în amintirea cuiva

fii calm apropie-te de-un apendice


îmi voi imagina ceva neobișnuit

și lipsit de importanță


capacul sub care zac este murdar

mă gândeam la mătreață.

scaunul mai rezistă

nu te uita așa la mine și

nu fi disperată


podeaua nu vrea să se rupă

scaunul mai rezistă


acum vom sta nici despărțiți nici împreună

sunt penibil dar mai există ceva


eu nu sunt nimic

doar îmi imaginez că mai sunt.

gândacii mei

nici tu nu putrezești nici eu nu exist

niciun sens nu ne urmărește


începe jocul cu întunericul

îmi închipui o plictiseală


am nevoie de amănunte m-am tot gândit

resturile se murdăresc de la extaz


m-aș pregăti să am o dorință

voi unde vă duceți gândacii mei


să dansăm să dansăm și

să ne vindecăm.

obloanele sunt trase

cineva se hrănește cu dezordinea mea

ceva inutil are nevoie de mine


noaptea e orbitoare

plescăie și mă descompune


obloanele sunt trase picură ce băltise

case vechi și tăcute


același vânt aceleași spitale

după ploaie în vreme de ciumă.

nu vine nimeni

gingiile agățate pe-o sârmă

tuburi acoperite de buze


gesturi neputincioase în

golul care mă satură


ai vrea să mori și râzi ca să nu mori

o grabă zemoasă mă roagă să te devor


obiectele se prind de trup găsesc niște ieșiri

nu plec nicăieri oricum nu vine nimeni


ce a rămas mă înconjoară

și-atunci se-ntâmplă ceva.

n-am ce să fac

facă-se voia ta nu am de ales

întoarce-te fără odihnă


sunt aici și n-am ce să fac

scurmă durerea care mă hrănește


la-ntâmplare cu ce nimerești

mi-e teamă de carnea ta îndrăgostită


mi-e frică de întunericul tău

și n-am ce să fac.

te îngrași

șobolanii se-ascunseră în arterele noastre

nu mai plânge în timpul mersului


și nu mai pleca cu vaporul

poți să te îngrași când visezi


dacă te vei trezi mai poți să visezi

vom fi fericiți în arterele voastre.

nu înțeleg

mai bine dorm mai bine urlu

obiectele intervin nesupravegheate


și-mi inspiră respect

se transformă așa cum le descriu eu


spiritul lor îmi amintește că nu înțeleg nimic

le mângâi dezordinea


detaliile mă obosesc

nu te grăbi dragule obiectele nu sunt moarte


gustă din satisfacția lor schimbătoare

obiectele vor înnegri aerul


încetișor se vor lipi de ochi

și aerul va mirosi a pereți.

Ionel CIUPUREANU

Ionel Ciupureanu (n. 1957) este un poet craiovean. A debutat editorial în anul 1994 cu volumul Pacea poetului, care a primit Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut. Au urmat volumele Amos (1996), Fălci (1999) și Krampack (2002), ultimele două primind Premiul USR – Filiala Craiova. Notorietatea sa a fost consolidată de cărțile de poezie publicate în continuare: Adormisem și mă gândeam (2005), Mișcări de insectă (2010, Premiul USR Craiova), Venea cel care murisem (2014) și E timpul să visăm un măcel (2018). În anii ’90 a compus versuri pentru piesele trupei de punk Terror Art din Craiova.

în același număr