fragilitate

de-acum n-am să mai sufăr

nu știu ce curge din felinare

sub așternuturi o fragilitate

obositoare se joacă

de-a febra

până respir tăcerea ia forme ciudate.

se amestecă bine

te rog nu fi disperat roagă-te

înghite și taci

ca să nu-ți fie rău alunecă

în deschizăturile blocului

aburii fermentează

ce dă în clocot se-amestecă bine

vorbește-mi când vine tramvaiul

deschide-mi venele cu delicatețe.

ceva neobișnuit

aerul ne acoperă cu salivă

nu mă părăsi și nu mă uita

ești bolnav ce cauți în țara asta

ninsoarea e neagră și fulgi-s din carne

agită-te în amintirea cuiva

fii calm apropie-te de-un apendice

îmi voi imagina ceva neobișnuit

și lipsit de importanță

capacul sub care zac este murdar

mă gândeam la mătreață.

scaunul mai rezistă

nu te uita așa la mine și

nu fi disperată

podeaua nu vrea să se rupă

scaunul mai rezistă

acum vom sta nici despărțiți nici împreună

sunt penibil dar mai există ceva

eu nu sunt nimic

doar îmi imaginez că mai sunt.

gândacii mei

nici tu nu putrezești nici eu nu exist

niciun sens nu ne urmărește

începe jocul cu întunericul

îmi închipui o plictiseală

am nevoie de amănunte m-am tot gândit

resturile se murdăresc de la extaz

m-aș pregăti să am o dorință

voi unde vă duceți gândacii mei

să dansăm să dansăm și

să ne vindecăm.

obloanele sunt trase

cineva se hrănește cu dezordinea mea

ceva inutil are nevoie de mine

noaptea e orbitoare

plescăie și mă descompune

obloanele sunt trase picură ce băltise

case vechi și tăcute

același vânt aceleași spitale

după ploaie în vreme de ciumă.

nu vine nimeni

gingiile agățate pe-o sârmă

tuburi acoperite de buze

gesturi neputincioase în

golul care mă satură

ai vrea să mori și râzi ca să nu mori

o grabă zemoasă mă roagă să te devor

obiectele se prind de trup găsesc niște ieșiri

nu plec nicăieri oricum nu vine nimeni

ce a rămas mă înconjoară

și-atunci se-ntâmplă ceva.

n-am ce să fac

facă-se voia ta nu am de ales

întoarce-te fără odihnă

sunt aici și n-am ce să fac

scurmă durerea care mă hrănește

la-ntâmplare cu ce nimerești

mi-e teamă de carnea ta îndrăgostită

mi-e frică de întunericul tău

și n-am ce să fac.

te îngrași

șobolanii se-ascunseră în arterele noastre

nu mai plânge în timpul mersului

și nu mai pleca cu vaporul

poți să te îngrași când visezi

dacă te vei trezi mai poți să visezi

vom fi fericiți în arterele voastre.

nu înțeleg

mai bine dorm mai bine urlu

obiectele intervin nesupravegheate

și-mi inspiră respect

se transformă așa cum le descriu eu

spiritul lor îmi amintește că nu înțeleg nimic

le mângâi dezordinea

detaliile mă obosesc

nu te grăbi dragule obiectele nu sunt moarte

gustă din satisfacția lor schimbătoare

obiectele vor înnegri aerul

încetișor se vor lipi de ochi

și aerul va mirosi a pereți.