Revistă print și online

Pășește cu încredere în școală

Mihaela Petrovan

Civic

Nr. 68 / 14 iunie, 2021

Nu este o coincidență faptul ca oamenii și comunitatea reprezintă două valori esențiale ale companiei Elis Pavaje, de aceea cultura organizației s-a construit în jurul respectului și conștientizării nevoilor comunităților locale. Ca instituție din domeniul amenajărilor exterioare, Elis Pavaje a rămas consecventă obiectivului de a susține dezvoltarea infrastructurii de acces, publice sau private.

Programul social vizează reamenajarea unui număr anual de minim 5 curți de școli din mediul rural, din 2021 Elis Pavaje devenind Partenerul oficial al Asociației BookLand. Împreună susțin egalitatea în drepturi pentru copii contribuind la renovarea școlilor din mediul rural și asigurându-le astfel șansa la o educație de calitate, în condiții civilizate.

Alături de Asociația BookLand, Elis Pavaje vizează asigurarea condițiilor decente de dezvoltare prin educație, ca mai apoi să putem avea așteptări de la tânăra generație. Obiectivul comun este de a aduce elevilor bucuria de a învăța într-un mediu prietenos, dotările moderne motivându-i să le placă să vină la școală și, datorită educației primite, să își construiască un viitor stabil. Pentru anul acesta s-a angajat la renovarea a 5 curți de scoli, două dintre ele fiind finalizate. Ambele școli alese au reușit de puțin timp să înlocuiască toaletele din curte cu băi amenajate în interiorul clădirii, astfel că proactivitatea conducerii instituțiilor școlare și implicarea activă au atras atenția Asociației BookLand, calificându-le în programul de reabilitare care le va asigura și alte îmbunătățiri pe lângă dotările Elis Pavaje.

“ În ceea ce privește zona exterioară a școlilor, respectiv curtea și aleile de acces, în vizita făcută în urmă cu câteva săptămâni am remarcat că au o vechime considerabilă, iar suprafețele exterioare sunt fie neamenajate, fie deteriorate în urma exploatării îndelungate. Mărturisesc că, în timp ce eram acolo, mă gândeam la postura mea de părinte și la cât de firesc îmi pare pentru copilul meu să învețe beneficiind de căldură, stând într-o băncuță confortabilă și întorcându-se acasă cu încălțămintea la fel de curată precum a plecat. Din păcate, la școlile din Moșoaia și Domnești (Argeș), acest lucru nu era posibil... până acum! Lucrările de amenajare sunt gata! Rolul nostru asumat este să transformăm zonele de lângă clădiri în spații decente de acces sau de petrecere a timpului în pauzele dintre ore. Ne bucură faptul că putem fi de folos, donând materialele necesare pavării curților școlilor și asigurând montajul acestora, pentru ca, în final, copiii să nu mai înoate în noroi și să se bucure de ieșitul în aer liber în pauze. Valoarea estimată a celor două amenajări se ridică la aproximativ 50.000 lei. De instalarea pavelelor si dalelor s-a ocupat Vimia, colaboratorul nostru pe serviciile de montaj. “ a declarat Bianka Dobre, director de marketing Elis Pavaje.

La Școala Gimnazială din Moșoaia, județul Argeș, școala cu clasele I-VIII, în care învață 120 copii, tocmai s-a finalizat amenajarea aleilor de acces din fața și din spatele școlii, în total 60mp, precum și acoperirea cu rigole a canalului de scurgere din fața școlii și accesul spre curte cu elemente de treaptă. De asemenea, s-au instalat în fața școlii două bănci cu jardiniere, amenajând astfel pentru elevi un loc unde să poată să își mănânce gustarea sau să își aștepte parinții la încheierea cursurilor.

Tot în județul Argeș, la Liceul Tehnologic "Petre Ionescu Muscel" din Domnești, s-a finalizat amenajarea curții de 330 mp pentru 830 elevi. Aici s-a dotat corespunzător careul și curtea scolii și s-au construit aleile de legătură între cele două corpuri de clădire.

Elis Pavaje a fost înființată în 1991, în Petrești, județul Alba. Oferă un sistem complet de produse și servicii, acoperind toate etapele procesului de amenajare, de la producție prefabricate din beton vibropresat, consultanță și proiectare, până la transport, montaj și întreținere pavaj. Compania 100% românească are în prezent 4 unități de producție, cu o capacitate de 20.000 mp pavaj/zi. Produsele Elis sunt disponibile în rețelele de bricolaj, într-o rețea vastă de distribuitori, precum și în showroom-urile proprii din Petrești (Alba), Stoenești (Prahova), Secuienii Noi (Neamț), Vințu de Jos (Alba).

BookLand a luat naștere acum peste 10 ani ca prim târg urban de carte la mall. S-a dezvoltat rapid într-o caravană națională activă timp de peste 600 zile care a vizitat anual peste 40 orașe. Taberele Coolturale BookLand și Conferințele BookLand Evolution au devenit extensii naturale ale brandului cultural, platforma www.înPractică.ro completând abordarea socio-educațională asumată. În cele 6 ediții offline, Conferințele s-au întâlnit cu peste 100,000 tineri din 23 orașe cărora peste 2,000 speakeri le-au oferit cele mai bune recomandări – de anul trecut sfaturile mentorilor pot fi urmărite online. Iar în cadrul celor 8 ediții ale Taberelor, sub deviza “Cel mai inteligent mod de a te distra!", peste 1,300 tineri au fost încurajați prin workshop-urile zilnice susținute de profesioniști să prețuiască timpul liber și echilibrul fin dintre distracție și educație. Renovând &dotând școlile din zonele defavorizate (14 instituții finalizate în 2020), reușește anul acesta să schimbe în bine viitorul elevilor din 23 școli rurale!

13.05.2021 Pentru a susține instituții cu resurse limitate și pentru a celebra primii 30 ani de existență, începând din acest an compania a decis să redirecționeze 1% din valoarea produselor rezidențiale, achiziționate de clienți, catre un nou proiect CSR care vizează creșterea calității condițiilor de învățământ: “Pășește cu încredere în școală!“.

Mihaela Petrovan

în același număr