a few seconds ago

aici: o tipă care scrie mișto mi-a acceptat friend request

acolo: un tată își pierde piciorul secundar

complicațiilor diabetului zaharat

aici: mă gândesc dacă să-mi comand sau să mănânc ce e în frigider

acolo: un părinte își împinge mâncarea către copil. spune că nu-i e foame nici

azi. ulcerul mănâncă din stomac

aici: câteva versuri într-un poem extra

acolo: cineva e nevoit să vorbească la trecut despre un corp,

un nume, o față, un om în carnea căruia a dormit câteva decenii

aici: sunt frustrante diferențele de culoare din cartea pentru examen

acolo: diferențele de culoare pun genunchiul pe traheea cuiva

(𝘢𝘪𝘤𝘪 𝘯𝘦-𝘢𝘮 𝘨â𝘯𝘥𝘪𝘵 𝘭𝘢 𝘢𝘤𝘦𝘭𝘢ș𝘪 𝘭𝘶𝘤𝘳𝘶 𝘤𝘶 𝘳𝘶ș𝘪𝘯𝘦𝘢 𝘱𝘦𝘴𝘵𝘦 𝘯𝘰𝘪 𝘤𝘢 𝘶𝘯 î𝘯𝘵𝘶𝘯𝘦𝘳𝘪𝘤 î𝘯 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘣â𝘫𝘣â𝘪𝘮 𝘥𝘶𝘱ă 𝘭𝘪𝘯𝘪ș𝘵𝘦. 𝘯𝘦 𝘪𝘦𝘳𝘵ă𝘮 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘵ă𝘤𝘦𝘳𝘦 𝘥𝘢𝘳 𝘯𝘶 𝘱â𝘯ă 𝘭𝘢 𝘤𝘢𝘱ă𝘵)

aici: o singură monedă care contează - respirația

acolo: se cumpără tot. nu rămâne nimic

ai fost aici. e doar noroc

...............................................

mă întind lângă tine

și lumea devine mai mult

decât o decizie

pe care nu am luat-o noi

........................

orele nedormite intrate sub piele

ca niște fire de păr

cearcănele mulate pe corpul

de lumină a doua zi

pielea șifonată ca o cămașă

purtată când s-a tăiat

în somn ca într-un tort

𝘰𝘣𝘰𝘴𝘦𝘢𝘭𝘢 𝘵𝘦 𝘧𝘢𝘤𝘦 𝘧𝘳𝘶𝘮𝘰𝘢𝘴ă

...............................................

vorbim prin întuneric. vocea ta îmi rămâne în

colțul gurii. cuvintele ne apropie după ce stăm în liniște

ca într-un lift blocat

ochii grei de imagine rămân adânciți în mijlocul nopții

până se apleacă doar peste noi. îmi simt pulsul în tâmplele tale

încălzite ca laptele înainte de culcare. gust ziua cu lingurița

din albul ochilor tăi. pe limbă se diferențiază papile pentru plural

𝘢𝘪𝘤𝘪 𝘴𝘱𝘶𝘯𝘦𝘮 𝘭𝘶𝘤𝘳𝘶𝘳𝘪 𝘤𝘢𝘳𝘦 𝘯𝘶 𝘴𝘦 𝘷ă𝘥

𝘥𝘢𝘳 𝘢𝘮 𝘷𝘳𝘦𝘢

poem descriptiv

ploi în buchet. îl țin în mână

cât stau afară în mijlocul

meu. rămâne cer

pe mâini. perfuzez venele copacilor

cu privirea - e nutritivă

(𝘯𝘶 𝘤𝘰𝘯ț𝘪𝘯𝘦 𝘢𝘤ț𝘪𝘶𝘯𝘦𝘢 𝘥𝘦 𝘢 𝘵ă𝘪𝘢)

și mâna îmi crește pe coaja lor

ca un mușchi. mirosul de pământ

e mai înalt acum. are buzunare în care

să mă ascund puțin. verdele de pe frunze merge fără să se grăbească

până la capătul ochiului meu

𝘢ș 𝘷𝘳𝘦𝘢 𝘴ă 𝘢𝘮 𝘢𝘤𝘦𝘭𝘢ș𝘪 𝘤𝘶𝘳𝘢𝘫

Foarte tânăra, extrem de talentata și aproape nefiresc de modesta poetă medicinistă Miruna Romanciuc este o forță a naturii. Apariția fermecătoare, elegantă, grațioasă, în aparență suavă, contrastează cu coloritul viu, pe alocuri orbitor și cu ascuțișul contururilor (acolo unde există), făcut mai degrabă să taie decât să (de)limiteze, cu imaginile incisive, corozive, parcă mereu gata de atac, generate ele însele ca violente reacții inverse ale unei realități cândva sensibile, radiografiate metodic, necruțător, până la refuz de ochiul de diagnostician al autoarei, imagini care zgârie până la sânge, metafore a căror aciditate destramă delicatele retine și timpane sufletești ale cititorului obișnuit cu poezia înțeleasă ca propria sa definiție de dicționar. Versul Mirunei stabilește diagnosticul, dă verdictul, despică precum un bisturiu, cauterizează ca un laser chirurgical, fascinează prin intensitatea arderilor pe care le provoacă și invocă drept circumstanță atenuantă numai realitatea de a le oglindi prin strălucirea propriei mistuiri.