OPTm
nr.crt.

Laurențiu Vlad, Istorii românești ale ideii de „Europa", secolele XVII-XXI (imagini, note, reflecții), Editura Institutul European, Iași, 2021, 340 pp.

Un volum care reconstituie câteva episoade din îndelungata istorie a ideii de Europa și a conștiinței apartenenței sau non-apartenenței la cultura ori civilizația bătrânului continent. Lucrarea conține capitole de sinteză, precum cel istoriografic sau acela care se referă la felul în care s-au raportat cărturarii români de prin secolele XVII ...

De când mă știu, am preferat mersul șederii, poate că la naștere vreo ursitoare mai ghidușă mi-a strecurat un pumn de furnici pe talpă și mi-a menit să mă aștern drumului, precum iarba câmpului. Ceea ce s-a și întâmplat, în felurite chipuri, de la plimbările cu mâna de copil, topită în palma mirosind a colonie și-a tutun de pipă, a Bunicului, până la cercetările de teren, pe coclauri autohtone sau prin alte colțuri ale pământului. Lumea străbătută mi-a devenit covor, migălit în mii de noduri, de ...

Unii primesc o viață întreagă

Pentru a-l țese pe împreună în tivul cămășii lui împreună.

Nouă ni s-au dat trei zile

Lungi și late

Adânci și înalte. 

Pe prima am petrecut-o cu morții,

Pe a doua, cu viii,

Îmbrățișând cast dragostea ce-ar fi putut să fie.

Dar nu ne-am permis luxul ăsta,

Aveam doar o iubire de iubit și timpul era limitat, după cum se știe.

În a treia am plecat să împăcăm

morții cu viii,

În călătorie.

Orice minune ț ...

N-o să vă păcălesc, nu cred deloc, dar absolut deloc, într-o sărbătoare unică a dragostei, într-un fel de baie publică, numai bună de frecventat pentru oameni din culturi felurite, cu tradiții, mentalități și povești de viață scrise cu cerneluri diferite. Așadar, nu cred în Valentine's Day (cu toată cohorta de inimioare, ursuleți, floricele și alte lucrușoare roșii, roz și diminutivate), iar studenții mei știu bine acest lucru, pentru că îi bat la cap cu timp și fără timp să-și găsească (sau să- ...

Talentul unui scriitor se măsoară lesne după capacitatea de a-ți menține atenția (și chiar un soi de încordare febrilă) pe parcursul întregii narațiuni pe care ți-o întinde înainte. La masa cuvintelor așternută de Doina Ruști, niciunul dintre felurile propuse spre degustare nu te lasă indiferent. Ca la un autentic festin, în care savurezi, cu nedisimulată încântare, toate bucatele ce-ți sunt oferite, parcurgând firele poveștilor din cel mai recent volum al prozatoarei, ești cucerit, rând pe rând ...

Ligia Pârvulescu, Translucid, BPC, Litera, 2021

Supratema romanului este creația, sub formele ei multiple, unele mai apropiate de experiențele mundane, profane și de-a dreptul șocante, cum ar fi inițierea erotică ori crima, ca formă de manifestare a artisticului. Prinse în plasa unei realități mobile, Flam și Magda reușesc să iasă din spațiul distopic al Bucureștiului și să se regăsească într-o geografie neutră, profund spiritualizată. Organizat în două părți, romanul surprinde prin tonal ...

Prin Sala de Lectură a Bibliotecii Facultății de Litere se perindă o mulțime de personaje, care de care mai interesante și mai pestrițe, doar că studenții sau profesorii care stau concentrați în bănci nu le zăresc întotdeauna, din pricina pădurilor de litere în care sunt cufundați. Aici m-am întâlnit, pe când eram studentă în anul I și descopeream cultura antică și medievală, cu Alexandru cel Mare, dar mai ales cu năzdrăvanul lui cal, Bucefal / Ducipal (în adaptarea autohtonă), căruia i-am căuta ...

Cătălin D. Constantin, Orașe în rezumat. Piețe din Europa și istoriile lor , Ed. Peter Pan, 2021

Cristina Bogdan

„Rețeta" pe care o folosește Cătălin D. Constantin în această carte este una care creează punți constante între imaginar și real, între ficțiune și realitate: pornește, de regulă, dinspre poveste sau legendă, dinspre o imagine neclară, blurată (ca cea în care fotografiază Veneția din avion, fără a ști, atunci când face poza, ce oraș va surprinde în imagine), descinde apoi în ...

Am 44 de ani, exact vârsta la care Cehov s-a stins din viață. Merg spre Sala Pictura a Teatrului Național, morfolind în minte acest gând, căci urmează să văd premiera piesei lui Aaron Posner, Stupid Fucking Bird, o reinterpretare a Pescărușului. Mi se perindă prin amintire diversele montări la care am asistat de-a lungul timpului. Una dintre ele m-a bântuit multă vreme: cea a Cătălinei Buzoainu, de la Teatrul Mic, din perioada studenției mele.

Intru în holul teatrului cu senzația că sunt ...

Postura de membru într-un juriu de literatură presupune mereu aproape același scenariu: mai întâi, conturarea unui orizont de așteptare în privința manuscriselor, nerăbdare și curiozitate în creștere cu cât momentul primirii textelor este mai aproape, apoi travaliul asiduu, citirea unui număr mare de manuscrise într-un timp relativ scurt, perioadă care poate fi și obositoare și frustrantă uneori, dar și entuziasmantă atunci când descoperi scriitori veritabili sau care promit să devină, în fine, ...

Ziua Marinei

Pentru cineva născut și crescut în Constanța, 15 august este o coincidență fericită între Ziua Marinei și Sf. Maria „Mare”. În copilărie, am crezut că Ziua Marinei descinsese cumva dintr-o  sărbătoare mitică a eroicilor marinari care se încumetaseră să înfrunte Pontul Euxinus, marea căreia i se aduceau ofrande pentru a fi îmblânzită. Așa cum numele Euxinus, eufemism de la aksenos („neospitalier”  în greaca veche), sugera, o astfel de sărbătoare a mării, marinarilor și corăbiil ...

Cristina BOGDAN

Înotând cu Kemal, într-o mare de cerneală

O să încep prin a spune un lucru, care o să mă facă antipatică în ochii celor mai mulți dintre cititorii acestor rânduri: nu-mi place vara la mare. Probabil pentru că port încă în amintirea epidermei arsurile alinate cu iaurt rece și neplăcerea de a străbate o plajă unde cearșafurile sunt atât de apropiate, încât ai sentimentul că ți-au intrat străini în casă și te privesc insistent. Născută în mie ...

M-am întâlnit pentru prima dată cu numele lui Edgar Morin în anul II de facultate. Știu precis acest lucru, pentru că tocmai descoperisem cartea Irinei Petraș, „Știința morții”. Înfățișări ale morții în literatura română (Editura Dacia, 1995) și, în prima frază a Jurnalului de lectură cu care se deschide volumul, apărea menționat acest autor, necunoscut mie până la momentul respectiv. În paginile cărții, referința aceasta se regăsea de mai multe ori, inclusiv cu trimitere la una dintre lucră ...

De câte ori nu am auzit din partea părinților, profesorilor sau prietenilor: „Trebuie neapărat să citești cartea asta!”? Sau cazul opus: „Cartea asta nu e (încă) pentru tine. Mai așteaptă.”? Sau sfatul care sună cam așa: „Citește orice. Orice lectură te poate influența în bine într-un fel sau altul.”.

Totuși, în absența unor sfaturi potrivite sau a unor liste bibliografice racordate la nevoile sale, orice tânăr cititor în formare riscă să își piardă repede interesul în fața unor cărți mult prea ...

Nu știam când am ajuns la Timișoara, târziu, în noaptea dintre ultima zi a lunii cireșelor și prima din cea a lui Cuptor (pe drept cuvânt numită așa, după temperaturile recente), că voi merge la o piesă de teatru. La cafeaua din dimineața de 1 iulie, am deschis laptopul și-am început să caut ce-aș putea vedea în răstimpul celor trei zile pe care urma să le petrec, dimpreună cu fiica mea, în orașul care ar fi trebuit să fie capitală culturală europeană în 2021, dacă nu s-ar fi abătut urgia pand ...

Eu cred că pentru o vacanță reușită este foarte important să ajungi pe o insulă aproape pustie (cu nisip negru, în niciun caz cu nisip de aur). Poate să fie o insulă suspendată sau scufundată, n-are importanță. Locuitorii (puțini, de preferință sub zece la număr), pot fi grădinari sub formă de cărți de joc sau iepuri cu mănuși din piele de căprioară sau furnici vinete. Este foarte important ca apa să fie sărată și de culoare turcoaz. Și cel mai important: să vă asigurați că nu există semnal pent ...

Iar s-au deschis porțile, căci 21 iunie este nu doar ziua cea mai lungă din an, ci și ziua porții spre lumea zânelor. În jurul solstițiului de vară sunt mai multe sărbători, toate legate de venirea anotimpului cald. Rusaliile pun capăt ultimelor boli ale iernii și crapă ușa, regele vegetației urcă pe tron, însoțit de alaiul dansatorilor nebuni, iar în porți apar cranii de cal, albite de ploi. Se deschid ușile, moment pe care lumea îl așteaptă purtând cununi de drăgaică (sânziană), în ziua de 2 ...

Dacă ar fi să aleg un singur lucru care mă face să mă gândesc zâmbind la Woody Allen (deși lista ar putea fi lungă), acela ar fi legat de felul în care privește el tandru-ironic moartea. Ca thanatolog, am citit sute de păreri despre sfârșit, cu unele am fost de acord, de altele m-am distanțat, câteva mi-au stăruit obsesiv în memorie, pe altele le-am uitat de mult. Aș fi vrut să formulez eu ceea ce a spus el atât de inspirat: *Nu mi-e frică să mor, doar că nu vreau să fiu acolo când o să se întâm ...

Din balcon în balcon, vorbele grăbite, cu sonorități familiare, țâșnesc pe deasupra capetelor noastre, prin aerul care miroase a mămăligă prăjită. Vântul umflă rufele spânzurate pe frânghiile ce unesc casele, iar pe la porți, bătrâne înveșmântate în negru usucă pastele pregătite în zorii zilei. Din vitrinele brutăriilor ne ademenesc felii pufoase de focaccia, pe care lenevesc, zdrențuite, bucăți de roșii zemoase. 

Împing ușa uneia dintre ele și privirea mi se lipește instinctiv de sticla verde, ...

Zilele nu sunt niciodată egale, sunt făpturi fluide și schimbătoare, precum ielele. Chiar dacă revin an de an, înscriindu-se aparent în același calendar, ele țin mereu de o altă durată interioară. Sărbătorim la date fixe anumite evenimente și, totuși, culorile sentimentelor noastre față de ele sunt altele.

M-a fascinat dintotdeauna ziua începutului, cea care se deschide din perfecțiunea cifrei unu.

1 din luna lui Gerar – ziua lui Ianus Bifrons, zeul pragului, care privește cu aceeași tandreț ...

În ce se măsoară anii? Care e unitatea pe care o putem așeza în balanța cântarului pentru a-i face să devină convingători, importanți, memorabili? Odinioară, ei se-nveșmântau în culorile dinastiilor sau în lințoliul calamităților, arătând posterității fața ridată a unei molime sau rânjetul hidos al unui război. 

Mi-am întrebat studenții ce etichetă s-ar potrivi anului 2020. Cel mai frecvent mi s-a răspuns – anul pandemiei. Alții au adăugat – anul măștii, al izolării, anul virtual, *d ...

Narațiunile sunt legate, prin însăși natura lor, de o anumită viziune asupra timpului. În unele cazuri, scriitorii aleg chiar să pună acut problema lui, lăsându-și personajele să își depene povestea în timp, dar oprindu-le în momente-cheie pentru a zăbovi meditativ asupra lui. Unele romane folosesc subtil tehnica analepselor și a prolepselor, altele suprapun temporalități pentru a crea senzația de fantastic sau de oniric.

Proza scurtă mizează, adesea, pe o secvență anume din curgerea timpului ( ...

Am tot citit texte sau am ascultat dialoguri, în care cei care scriau sau povesteau despre anul 2020 aveau tendința de a-l privi ca pe un răstimp întunecat, închis în el însuși, ferecat între zidurile care ne-au ținut la distanță pe unii de ceilalți. Conștientă fiind că memoria este un proces de selecție, mi-am deschis jurnalul și-am început să răscolesc prin folderele cu fotografii care surprindeau săptămânile ce s-au scurs mai încet sau mai grăbit prin nisiparniță, pentru a recompune din frânt ...

Când ați fost invitați ultima dată „să ștergeți praful de pe sărbătoarea Crăciunului”? Nu de prin casă, așa cum facem îndeobște în pragul sărbătorilor, ci de prin minte și inimă, cum ni se întâmplă mult mai rar.

Provocarea se ițește din omiliile transformate în meditații de părintele profesor Wilhelm Dancă, construite în jurul ideii de călătorie și de întâlnire. Ni se reamintește astfel că primul dintre pelerini este Dumnezeu, căci El a străbătut timpul și spațiul pentru a ne întâlni:

...

În holul de intrare al Muzeului Inocenței din Istanbul, scriitorul Orhan Pamuk a așezat o imagine a unei spirale a timpului, care unește, după modelul ideilor aristotelice, o suită de puncte ce simbolizează momentele indivizibile ale existenței. E ca și cum timpul ar fi un fluviu în continuă curgere, strecurându-se când și când prin deschizăturile unor baraje, menite să creeze senzația iluzorie a unor opriri. 

Cele douăzeci de proze scurte din volumul Alexandrei Niculescu, Kyparissia, apăru ...

Călătorii străini care au poposit în București începând cu secolul al XVIII-lea și-au manifestat în repetate rânduri uimirea față de numărul mare de biserici, despre care unii spuneau că ar întrece zilele anului. În timp, unele au dispărut, altele și-au modificat înfățișarea, celor existente li s-au adăugat edificii noi, în stiluri arhitecturale diferite. Am ales să deschid poarta către opt dintre ele, înălțate în răstimpul ultimelor domnii pământene și de-a lungul veacului fanariot, zăbovind ...

Care e cel mai neobișnuit sau atipic subiect de cercetare al unei teze de doctorat pe care ați coordonat-o?

Am îndrumat multe teze cu subiecte interesante, unele foarte ingenioase, însă nici una cu totul „stranie” sau „atipică”. (Te rog să observi că folosesc verbul „a îndruma” pentru „conducerea științifică”, așa cum e ea definită legal; acum destui ani, hâtrul profesor Ștefan Cazimir, marele „caragialeolog”, mi-a atras atenția că un doctorand nu poate fi „coordonat”, căci termenul ar p ...

Domnule Profesor Ion Bogdan Lefter, sunteți de ani buni directorul Școlii Doctorale a Facultății de Litere. Cum ați caracteriza această instituție? 

Îți răspund cu plăcere, dragă Cristina Bogdan, înțelegând perfect linia întrebărilor tale (le-am citit pe toate înainte de-a mă apuca de scris, asta fiind formula, nu a unei conversații „pe viu”!). Să ne „deconspirăm” din start: „stau de vorbă” o fostă studentă cu fostul său profesor, astăzi colegi la Facultatea de Litere a Universității din ...

Nu mi s-a întâmplat să citesc vreun text pus în pagină de Radu Paraschivescu și să nu-mi placă. Indiferent de subiect și de maniera în care era tratat – de la roman de dragoste cu fundal istoric, la proză scurtă, de la scrieri în care limba română era personajul principal (ce-i drept, mutilat în fel și chip de vorbitorii ei nativi), până la istorii ce reconstruiesc, în manieră ficțională, existența unui pictor capabil să toarne umbrele și luminile vieții simple în formele aparent încremenite ale ...

Cu mai bine de douăzeci de ani în urmă, când ne-am intersectat pentru prima dată, părul negru cârlionțat îi flutura pe umeri și surâsul timid rar înflorea înspre râs. Între timp, obrazul s-a acoperit cu o barbă lungă, monahală, și doar privirea a rămas aceeași, ca un bisturiu ce sfredelește înlăuntrul tainei celui asupra căruia zăbovește. 

Pe Constantin Cioc l-am întâlnit adesea prin muzee, uitând timpul în fața câte unui tablou, la vernisaje, ca un copil ascunzându-se de oamenii mari, pentru a ...

Cercetarea de teren în România depinde nu doar de finanțările existente, de timpul pe care (nu) îl ai la dispoziție și, mai recent, de restricțiile impuse de guvernanți, în condițiile pandemiei provocate de virusul care a bulversat, de la începutul anului, întreaga lume. Foarte frecvent, cercetarea este condiționată, pe meleagurile noastre, de posibilitatea de a pătrunde în monumentul pe care vrei să-l analizezi (după ce l-ai cunoscut, de la distanță, din studiile de specialitate) și de disponib ...

N-am avut, precum Walter Benjamin, o copilărie berlineză, la răscrucea secolelor XIX și XX. Primii ani din viață i-am petrecut în Bucureștiul deceniului al optulea al veacului trecut, în atmosfera gri a lumii comuniste, cu rații la mâncare, restricții la electricitate, gaze și apă caldă, cu nesfârșite cozi la alimente sau benzină, cu sârmă ghimpată înfășurată strâns în jurul cuvintelor, care ar fi putut numi realitatea situației în care ne aflam. Copil fiind, nu deslușeam însă prea bine toate ...

11 martie 2020. Ziua unui vernisaj neobișnuit, fără public, pentru o expoziție a cărei miză este să facă prezente umbrele luminoase ale unor absențe. Muzeul Icoanei și al Cărții Vechi din Alba Iulia, Museikon, găzduiește o dublă mărturisire de credință: a istoricului Marius Oprea, metamorfozat în artist plastic (deși nu se consideră astfel), pentru a crea „icoanele” celor omorâți de Securitate în timpul regimului comunist din România (mai ales în primii ani ai instaurării lui), și a victimelor ...

În eseul Ca un roman (Gallimard, 1992), Daniel Pennac construiește o întreagă teorie a lecturii, referindu-se la drepturile incontestabile ale cititorului. Printre acestea, câteva – de bun simț evident, dar trecute sub tăcere de preoții oficianți ai templelor culturii, – mi-au reținut atenția. Dreptul de a nu citi, acela de a sări pagini sau de a nu termina o carte, dreptul de a tăcea, adică de a nu fi obligat să-ți justifici lecturile ori să dai cuiva socoteală pentru ele. 

*Mutatis mutandis ...

Ancheta aceasta aduce laolaltă membri ai breslei risipiți prin diverse colțuri ale lumii, pe paliere felurite ale învățământului universitar și preuniversitar,dorindu-se a fi o însemnare pe marginea unei molime a timpului nostru.

Cum i-am făcut față? Rămâne de văzut și de povestit de cei care ne urmează.

Istoria trăită are întotdeauna nevoie de distanță, de distanțare (!), pentru a putea fi înțeleasă cât de cât corect.

Cristina BOGDAN

Iulia-Mihaela COSMA

Lector de limb ...

De aproape două luni, predăm de la distanță, încăpățânându-ne să păstrăm un soi de apropiere, de intimitate, cu partenerii noștri de dialog, creată nu de pătrunderea, prin ecrane, în casele lor, ci de lecturile împărtășite, de discuțiile în care am schimbat păreri și ne-am contaminat (ce verb blamat în aceste zile!) de ideile și de emoțiile celorlalți. 

Mulți dintre profesori le-au propus elevilor sau studenților cu care lucrează să țină un jurnal de pandemie, să păstreze urma acestui timp ...

Vi-l mai amintiți pe profesorul de limba engleză, John Keating (interpretat cu mult har de Robin Williams), din filmul Cercul poeților dispăruți? Modul neobișnuit de a-și construi orele și de a interacționa cu elevii liceului Welton, felul lui de a le deschide mintea și inima către frumusețea poeziei și a lumii în general au stârnit, sunt convinsă, valuri de admirație și de reverie în rândul dascălilor. 

Aflați constant în căutarea formulei potrivite pentru a-și păstra aproape învățăceii, pro ...

Există momente în viețile indivizilor sau în destinele colective, capabile să le reorienteze cursul, să le rescrie istoria. Răscruci de drum și de timp care dezvăluie schimbări mai mult sau mai puțin benefice în fizionomia și înțelegerea unor profesii. Cea de dascăl presupune, prin însăși natura ei, prezența, dialogul față către față, întâlnirea și schimbul de idei. De mai bine de o lună am pus între paranteze prezența în același spațiu cu studenții noștri și am învățat, ghidați de alții sau pe ...

Și a fost seară, și a fost dimineață. Ne-am trezit brusc din lumea reală în online. Sălile de seminar și amfiteatrele au rămas în urmă, ca un fel de paradis din care am fost alungați de „mușcătura” unei făpturi minuscule, invizibile pentru ochiul liber și cu denumire regală (sau de bere mexicană, cum vreți să considerați) – Corona(virus). Am căzut așadar prin văgăunile programului Moodle, am pășit mai timid sau mai sigur pe cărările așternute de Zoom sau de Google Meet înaintea noastră, ne-a ...

Se vorbește mult, aproape obsesiv, în această perioadă, despre boală, moarte, sfârșit. Așa că m-am hotărât să mă deplasez către celălalt capăt al firului și să scriu despre început. Și nu despre unul individual, ci despre unul colectiv, care a contribuit la apariția unor generații de profesioniști în domeniul comunicării și al relațiilor publice.

Acum câțiva ani, am devenit prodecan al Facultății de Litere și mi-am început mandatul cu cel mai firesc dintre gesturile posibile: luarea în posesi ...

Textul acesta ar fi trebuit să fie despre culorile unuia dintre cele mai vechi orașe europene – Plovdiv – și despre felul în care fiecare dintre straturile istoriei lui multimilenare i-a dăruit o altă nuanță, pentru a-și spune seducător povestea. Trăim însă, în aceste zile, într-o realitate care pare a condamna discursul la distincția austeră dintre alb și negru, important și lipsit de relevanță, contaminat și sănătos, responsabil și inconștient, așa încât o plimbare prin pădurea de culori a unu ...

Așterne-te drumului, / ca și iarba câmpului, / la suflarea vântului – suna ritmat versul cu iz popular al lui Vasile Alecsandri. În ce vocabule românești descoperim figura celui care se așterne drumului și în ce măsură ne conturează ele imaginea unui personaj dezirabil sau, dimpotrivă, de evitat?

Este evident că drumețul și călătorul – figuri neutre, a căror denumire se referă doar la spațiile parcurse (drum, respectiv, cale), – nu pot sta la aceeași masă cu hoinarul, vagabondul s ...