OPTm
nr. 87

Prima zi a fiecărei luni

Zilele nu sunt niciodată egale, sunt făpturi fluide și schimbătoare, precum ielele. Chiar dacă revin an de an, înscriindu-se aparent în același calendar, ele țin mereu de o altă durată interioară. Sărbătorim la date fixe anumite evenimente și, totuși, culorile sentimentelor noastre față de ele sunt altele.

M-a fascinat dintotdeauna ziua începutului, cea care se deschide din perfecțiunea cifrei unu.

1 din luna lui Gerar – ziua lui Ianus Bifrons, zeul pragului, care privește cu aceeași tandrețe înspre ceea ce-a fost și înspre ceea ce va să fie – se înveșmântează în lințoliul lucrurilor neterminate sau neizbutite din anul încheiat, dar și al speranțelor și propunerilor pentru timpul ce stă să se nască.

Debutul lunii Făurar – marcat de prăznuirea Sfântului Trifon, ocrotitorul lumii ce-așteaptă să înverzească, al grădinilor și al livezilor, singurul capabil să țină în frâu dezlănțuirile hoardelor de omizi, lăcuste, gândaci și alte insecte dăunătoare – mă duce cu gândul la stropirea cu apă sfințită a pomilor, ca gest taumaturgic menit să netezească drumul înspre înmugurire și înflorire.

Mărțișorul – prima zi din luna zeului războinic – ne așază firul alb-roșu la încheietura mâinii sau la piept, până când îl dăruim, la rândul nostru, lumii vegetale. Lupta dintre viață și moarte, dintre timpul întunericului și-al frigului și cel al luminii și căldurii, cuprinsă în povestea Mărțișorului, ne amintește că suntem plămădiți din substanța contrastelor, că ne hrănim din puterea lor germinativă. Pentru romani, anul însuși pornea la drum la 1 martie, pentru noi, doar anotimpul primăverii.

Început de Prier – ziua păcălelilor sau a nebunilor, când glumele sunt permise și acceptate ca o formă de îmblânzire a timpului și a relațiilor dintre oameni. O zi ca un carusel al imaginației hâtre, peste care se suprapune, în calendarul religios, chipul unei femei ce-a trecut de la nebunia păcatelor la înțelepciunea sfințeniei: Maria Egipteanca.

1 mai – timpul serbărilor câmpenești, cu nelipsitele ieșiri la „iarbă verde”, prilej de bucurii culinare și dezlegări bahice, – era și ziua în care se culegea pelinul, leac bun la felurite boli, ingredient potrivit pentru a fi amestecat și-n vin. 1 mai muncitoresc (de la finele veacului al XIX-lea), dar și Armindeni (cum e cunoscută sărbătoarea în multe zone rurale din România) – zi liberă, sub semnul evadării din oraș, la poale de pădure sau la margine de râu, cu grătarele sfârâind de zor pentru a pregăti ciosvârtele de miel și nelipsiții mititei.

Cea dintâi zi din Cireșar este închinată copilăriei și cortinei ridicate peste spectacolul verii. Acum totul pare posibil: ceasurile se scurg lung și mieriu prin nisiparniță, căldura rumenește fructele și le-adună în străchini de lut, pentru pomenirea moșilor și-a strămoșilor. Simțurile se ascut, sub noianul de sunete, culori și miresme ce anunță imperiul unui nou anotimp. 

Luna lui Cuptor deschide fereastra cu promisiunea vacanței, nu doar pentru elevi, ci și pentru studenți. Timpul își întinde mai lent trupul, ca un șarpe ce se-ncălzește nepăsător la soare, ignorând agitația din jur, dar pericolele pândesc la tot pasul (mai ales cele care vorbesc despre distrugerea prin foc). În calendarul popular, prima zi din iulie poartă un nume compus – Ana-Foca – rezultat din amalgamarea a două sărbători din cuprinsul acestei luni – Adormirea Sfintei Ana și prăznuirea Sfântului Mucenic Foca.

Începutul lui Gustar își întinde aripile direct în Postul Sfintei Fecioare, căreia îi este închinat jumătate din răstimpul lunii. La țară, în trecut, femeile urcau iarăși în pod „vasele de dulce” și le coborau pe cele de post. Cu-atâtea fructe și legume la-ndemână și cu evlavie strașnică la Maica Precista, postul acesta, situat cumva la jumătatea drumului între cel al Paștelui și al Crăciunului, părea un fel de popas înainte de toamna nunților.

Anul nou bisericesc întoarce prima filă din calendar la 1 septembrie. În copilăria mea, tot cam pe-atunci începeau pregătirile pentru anul școlar. Uniforma, rechizitele, ghiozdanul – toate miroseau a septembrie, luna învățăceilor prin excelență. 

Sub Acoperământul Maicii Domnului – figurat în iconografia religioasă ca un cort amplu, pregătit să găzduiască întreaga umanitate (fie și numai prin reprezentanți) – începe răstimpul lui Brumărel, iar facultățile își deschid larg porțile pentru studenți (cel puțin în vremurile normale, de dinainte de pandemie). La 1 octombrie, universitățile devin inimile orașelor mari din România, iar ticăitul lor răzbate prin discursurile inaugurale, din amfiteatrele întinerite de zâmbetele noilor promoții.

Despre 1 noiembrie nu știu ce să spun, niciodată nu mi-a plăcut luna asta cenușie și ploioasă, până când n-am asistat la spectacolul Luminației într-un sat romano-catolic din Ardeal. Un deal întreg pâlpâia în sclipirile a sute de lumânări, împlântate direct în burta pământului, ca o declarație de iubire și de neuitare. 

La 1 decembrie ne amintim, vrând-nevrând, că suntem români, lucru altfel destul de greu de digerat în restul anului. 

Fiecare zi este un început (dar și o continuare) – de lume, de timp, de poveste. În ținuturile lui Chronos, e nevoie de borne de hotar, de praguri care delimitează începutul și sfârșitul și care ne ajută să ne orientăm întrucâtva prin hățișurile vremii. Credințele populare românești amintesc că soarele însuși străbate vârstele vieții, de la răsărit și până la asfințit, când se scaldă în mare pentru a uita toate relele văzute pe pământ de-a lungul zilei. Dimineața se ivește pe cer, primenit și dornic de un alt început. Omul nu se poate sustrage nici el acestei înscrieri în durată, căci este „în întregime temporalitate, din cap până în picioare, pretutindeni, până în vârful unghiilor” (Vladimir Jankelevitch). Zi după zi o luăm de la capăt, în căușul aceluiași timp, mereu altul.

Cristina BOGDAN

Este conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București și scriitoare. Specialistă în istoria mentalităților și antropologie culturală, cu un doctorat în filologie, face parte din numeroase organizații academice internaționale. A publicat studii și cărți, cea mai cunoscută fiind „Moartea și lumea românească premodernă: discursuri întretăiate” (2016), volum nominalizat la Premiile „Observator cultural” pentru cea mai bună carte de eseuri a anului 2016. A prezidat mai multe evenimente internaționale, printre care și cel de-al XIX-lea Congres dedicat studiilor despre dansurile macabre și macabru în artă (2021). Cristina Bogdan este prodecan al Facultății de Litere și editorul-șef al revistei OPTmotive.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NUMĂR DUBLU

Ne vedem după vacanța de Paște, pe 10 mai

NOUA LITERATURĂ

Scriitura lui Alexandru Lamba este alertă, fluidă, îți stârnește curiozitatea și interesul. Maturitatea stilistică se intuiește din felul în care îmbină descrierile și dialogurile, din maniera în care construiește povestea, asamblând firesc piesele către punctul culminant și deznodământ. Scenele se derulează rapid, ca niște cadre cinematografice, iar ritmul este susținut de structurile dialogale. Personajele sunt schițate convingător din tușe scurte și, mai ales, din felul în care dau replica.

Exercițiul constant în teritoriile prozei – căci Alexandru Lamba are deja două romane publicate, „Sub steaua infraroșie” (2016), „Arhitecții speranței” (2017) – a creat un stil, ceea ce-l recomandă ca pe un scriitor care merită să fie citit și urmărit la viitoarele apariții.

Cristina BOGDAN

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de Mihai Pahonțu

Cărturești

 

 

https://www.facebook.com/ICRLondon/videos/804847223464781

Mihai Ene - despre Rebreanu, la ICR Londra

 

 

CĂRȚI NOI

 

Diversified Publishing

 

LITERA

 

 

 

 

Din viața culturală

 

 

Laura Vasiliu & Cristian Mungiu, Cannes, 2007, după succesul filmului „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile"

 

 

 

HUMANITAS

 

Citeste

 

 

NEMIRA

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

EVENIMENT

Traducerea semnată de Ileana Marin a fost publicată de Your Impossible Voice

Fragmentul face parte din romanul Doinei Ruști, Fantoma din moară.

 

 

 

REEDITĂRI

Pandora M

 

Polirom

 

Din viața culturală

 

Karl Ove Knausgård & Cristina Vidrașcu

 

 

La masa asta joasă

sângele memoriei s-a făcut vin.

Să-l bem ca țăranii, fără grabă.

Guido EYTEL

 

 

Oferta de Paște

a Editurii Vremea

Vremea

 

Editura Rao

 

 

 

 

Copyright © optmotive.ro