OPTm
nr. 87

Sînt alta: Scindări identitare

Noul volum al Svetlanei Cârstean, Sînt alta, păstrează aceeași miză din volumele anterioare: chestionarea identității într-un periplu de natură intimistă (Mihnea Bâlici invoca minimalismul intimist) tributar poeticii din anii 2000. Poemele îi confirmă atât amprenta stilistică, printr-o exprimare directă, dezbărată de artificialitate, cu o tonalitate confesivă, cât și obsesia construcției, grija pentru aspectul formal vizibilă în acele poeme care cresc unele din altele, se completează ca într-o spirală discursivă, dezvăluind aspirația către „o limbă care să se întîlnească întruna/ cu ce-am scris deja toată viața mea de la stînga la dreapta/ și-așa textul să nu se sfîrșească niciodată”.

În ansamblu, volumul menține echilibrul dintre relația cu limbajul, cu textul, și înscrierea în ritmul cotidian. Ambele direcții servesc la expunerea alienării, căci vocea, în oricare dintre ipostazele ei, se privește ca pe un corp străin, pentru a-și radiografia traumele și temerile, într-un ritual al „dezbrăcării”, căci „să-i lași să te vadă dezbrăcată pînă la capăt/ e instinct pur”. Procesul definirii prin înstrăinare, ce vine în descendența lui Rimbaud, începe cu nerecunoașterea chipului în oglindă: „m-am uitat în oglindă/ și n-am găsit nimic din cele cunoscute”, pentru ca ulterior să se producă dedublarea: „începe să se desprindă din mine/ altcineva// și iar altcineva/ tot mai diferit/ mai separat”. Identitatea incertă apare și dintr-o serie de identificări ce anulează posibilitatea apartenenței: „sînt fata decalajului/ rezultatul contorsiunii/ efectul neîntoarcerii/ fătului cu capul în jos[...]/ sînt fata oricui vrea/ aparțin tuturor”.

Confesiunea înregistrează scindarea identitară prin dorința de retragere regăsită și în Gravitație, unde funcționa ca soluție provizorie de salvare: „o să mă ascund/ nici atunci nu m-a găsit nimeni”. Încercarea de a evita orice intruziune din exterior este alimentată de frica pe care subiectul o resimte: „Mă așez mereu pe o jumătate de scaun dar nu ca să fac loc/ altcuiva în cealaltă jumătate./ Mă așez pe o jumătate de scaun ca uneori să pot fugi din/ locul acela cu ușurință”. Evadarea apare și prin pătrunderea într-un alt regim ontic, în vis, ca spațiu în care se recuperează imaginea mamei. Poemele glisează astfel pe axa concret-simbolic, generând raporturi răsturnate, căci instanța feminină în relația cu mama nu mai apare în ipostaza de victimă, ci de salvator: „Mi-am spus: și cînd nu voi mai fi voi putea s-o salvez. Fetița/ mea dulce care mi-a dat viață. În familia asta ne creștem în/ sens invers”.

Salvarea apare însă doar ca posibilitate ce scurtcircuitează impresia generală în care subiectul este copleșit atât de incapacitatea conviețuirii cu sine, cât și de apropierea celor cu care încearcă să interacționeze. Astfel, fragmentarea se manifestă și în cadrul relației erotice, raportarea la alteritate fiind întotdeauna blocată. Tehnologia funcționează ca prim mecanism care amplifică distanțarea partenerilor: „și stăm online amîndoi/ fără corp/ fără voce/ nu spunem nimic/ nu scriem nimic/ ca doi morți en ligne”. Totodată, rețelele sociale afișază o identitate trucată, căci prin retușare ființa devine un construct: „încerc să mă dezbrac frumos în fața camerei/ să-mi fixez chipul în dreptunghiul de aur al androidului [...]/ aici unde nu e corp cel mai important e unghiul/ din care mă vezi/ ca să știu exact ce să-ți închipui despre mine”. În aceste condiții, relaționarea nu poate fi decât o formă de simulare: „să mimez o voce care să nu pară a mea/ dar pe care s-o crezi”.

Când nu este invocată intruziunea tehnologiei, limbajul devine un alt resort al distanțării. Prin explorarea unor relații transfrontaliere, celălalt apare în postura străinului și poartă cu sine amprentele culturii din care provine: „e-adevărat ca limba ta îmi amintește mereu/ că tu pentru mine ești o țară/ și eu pentru tine la fel// că eu pentru tine sînt alta/ și tu altul”. Dezideratul limbii comune se împlinește doar pentru a rosti durerea și comportamentele deviante, singurele care anulează diferențele: „nebunia nu era altfel nicăieri/ și durerea la fel peste tot/ ca și cum același cap ar fi durut/ același stomac/ și același umăr”. Durerea este completată de violență când celălalt ia chipul inamicului sau când vocea reactualizează imagini ale unui sistem care împiedică libertatea rostirii: „această limbă pe care tu mîine/ o vei căuta cu disperare numai ca să o smulgi/ să nu mai vorbească să nu mai scrie”.

Fără să inoveze nici din perspectiva formulei, nici tematic, Sînt alta este mai degrabă un volum-sinteză, prin revenirea aproape obsesivă la teme și imagini din volumele anterioare, însă nu rămâne la acest nivel al reciclării. Cu toate că nu își depășește deloc miza, ci o împlinește fără rest, riscând să piardă din intensitate, rămâne un volum puternic în măsura în care recuperează umanitatea printr-o expunere programatică a vulnerabilității, într-un peisaj tot mai preocupat de post-uri.

Svetlana Cîrstean, Sînt alta, București, Nemira, 2021.

Ioana ONESCU

Absolventă a Facultății de Litere Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, specializarea română – engleză, Ioana are un master în studii literare românești, la aceeași universitate, fiind cu precădere interesată de fenomenul literar actual. În momentul de față pregătește un doctorat axat pe opera lui Geo Bogza.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NUMĂR DUBLU

Ne vedem după vacanța de Paște, pe 10 mai

NOUA LITERATURĂ

Scriitura lui Alexandru Lamba este alertă, fluidă, îți stârnește curiozitatea și interesul. Maturitatea stilistică se intuiește din felul în care îmbină descrierile și dialogurile, din maniera în care construiește povestea, asamblând firesc piesele către punctul culminant și deznodământ. Scenele se derulează rapid, ca niște cadre cinematografice, iar ritmul este susținut de structurile dialogale. Personajele sunt schițate convingător din tușe scurte și, mai ales, din felul în care dau replica.

Exercițiul constant în teritoriile prozei – căci Alexandru Lamba are deja două romane publicate, „Sub steaua infraroșie” (2016), „Arhitecții speranței” (2017) – a creat un stil, ceea ce-l recomandă ca pe un scriitor care merită să fie citit și urmărit la viitoarele apariții.

Cristina BOGDAN

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de Mihai Pahonțu

Cărturești

 

 

https://www.facebook.com/ICRLondon/videos/804847223464781

Mihai Ene - despre Rebreanu, la ICR Londra

 

 

CĂRȚI NOI

 

Diversified Publishing

 

LITERA

 

 

 

 

Din viața culturală

 

 

Laura Vasiliu & Cristian Mungiu, Cannes, 2007, după succesul filmului „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile"

 

 

 

HUMANITAS

 

Citeste

 

 

NEMIRA

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

EVENIMENT

Traducerea semnată de Ileana Marin a fost publicată de Your Impossible Voice

Fragmentul face parte din romanul Doinei Ruști, Fantoma din moară.

 

 

 

REEDITĂRI

Pandora M

 

Polirom

 

Din viața culturală

 

Karl Ove Knausgård & Cristina Vidrașcu

 

 

La masa asta joasă

sângele memoriei s-a făcut vin.

Să-l bem ca țăranii, fără grabă.

Guido EYTEL

 

 

Oferta de Paște

a Editurii Vremea

Vremea

 

Editura Rao

 

 

 

 

Copyright © optmotive.ro