laudatio

Personajul lui Mircea Cărtărescu, cu identitate nominală întreită – Tudor, Theodoros, Tewodros – este un erou autentic, din stirpea celor capabili să pună lumile în mișcare, să creeze o întreagă istorie, să țeasă povești multiforme, la diferite vârste ale ființei. Biografia personajului și devenirea lui antrenează istorii dintre cele mai diverse, din lumi îndepărtate geografic și spiritual. Identitatea este, prin natura ei, dialogică, iar elementele din construcția protagonistului romanului "Theodoros" (Editura Humanitas, 2022) pun în evidență relațiile lui cu ceilalți actanți, care par a exista pentru a-i contura și mai bine personalitatea, pentru a-i întregi destinul (în cazul lui, eșafodajul identitar funcționează și ca un act de putere, menit să-i revendice și să-i justifice o poziție de întâietate între celelalte personaje).

Băiatul de slugă crescut la moșia Ghergani, cu ambiții de stăpânitor al universului, oscilând între modelul unui Alexandru Machedon și cel al lui Napoleon Bonaparte, este un erou carismatic și tulburător, întrucât conține în structura lui identitară toate arhetipurile masculinității, evidențiate în lucrările din domeniul studiilor de gen – Războinic, Rege, Iubit și Magician.

Decupată dintr-o scrisoare a lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri, din 1883, schița personajului se amplifică treptat până la imaginea incontestabilă și supradimensionată a unui erou de epopee, cu o personalitate complexă și contradictorie. Ambițiile lui incredibil de înalte, în privința iubirii, a măririi și, în final, a mântuirii, îl poartă prin tot soiul de locuri și de întâmplări reale și fantastice, din Valahia prin Arhipelagos, din Etiopia până la Tronul Judecății unui Dumnezeu-cititor, din înaltul cerului până în adâncul plin de taine turnate în culori al unui lăcaș de cult.

Forța scriiturii lui Mircea Cărtărescu rezidă în capacitatea de a-l păstra convingător și uluitor simultan, de-a lungul a peste 600 de pagini. Theodoros se înscrie definitiv în galeria eroilor emblematici din literatura universală, putând fi înfățișat ca protagonistul unui Bildungsroman de excepție, un erou epopeic și picaresc, care străbate teritorii și identități narative – pirat, strateg, împărat – pentru a fi, în cele din urmă, un simplu suflet în fața judecății finale.

Dintre toate personajele zidite între filele cărților apărute anul trecut, care mi-au trecut pragurile privirii și mi-au coborât în minte și în inimă, Theodoros este cel care mi s-a părut a fi – cu un termen ce a fascinat-o pe fiica mea atunci când l-a descoperit, în copilărie, – inolvidabil. Și nu este acesta semnul autentic al artei: să reușești să conturezi atât de convingător o ființă de hârtie încât ea să capete (aproape) consistență reală și să devină de neuitat? În studiile de thanatologie actuale se afirmă că defuncții "trăiesc" câtă vreme povestim despre ei. Ideea aceasta poate fi cu succes aplicată și personajelor din literatură. Despre Theodoros – iubit, hulit, admirat, decorticat în fel și chip, așezat sub lupă, căutat prin istorie și istorii, comparat și adulmecat – se va discuta și se va scrie mult timp de aici înainte. Și, mai ales, va fi una dintre figurile despre care cititorii vor vorbi (astăzi și peste decenii), o vor comenta cu entuziasm, o vor urma cu înfrigurare în toate periplurile și expedițiile ei.