în nordul Londrei, dronele curățau ceața
demonii din Camden așteptau dimineața,
așteptau în monedele demonizate,
ascunși în bancnotele demonetizate
de la târgul de bani vechi
Cadman s-a trezit cu un țiuit în urechi
și dinții strepeziți ca de la mere acre
Boții se repezeau spre Treburile Sacre -
micul-dejun, apă caldă în cadă, masaj
stimulator și reglaj
la undele lui cerebrale inegale
dar chiar și după niște ajustări speciale,
tinitusul încă își susținea tensiunea,
sunetul acut își continua intruziunea
în creier, ca un virus
scannerele Boților n-arătau vreun minus,
raportau parametrii normali, de zi cu zi
dar e posibil ca Boții să poată greși?
Cadman n-auzise vreodată de-așa ceva
totuși simțea ce simțea
și ce simțea era o alarmă de moarte
în trup, în oase, trimisă din altă parte
ca o posesie, ca o demonizare
a respins un Bot cu o tavă de mâncare
și-a pornit grăbit spre târg
la târgul de bani mergea mereu cu mare sârg,
la cel mai palpitant moment al săptămînii
când dedica ore în șir plăcerii mâinii
de-a mângâia obiectele adevărate
din vremuri scufundate
unde se trăise parcă mai adevărat.
Le pipăia nostalgic, sperând să prind-un pic
din lipiciul lor de-atuncea, din acel declic
de pasiuni cu sens, intense și de întâmplări
dure, nu doar simulări
fără durere, cum era orice acuma -
dintr-o lume de mușcat, rămăsese spuma
Holograma Tamisei curgea nemișcată
Cadman zbura spre Camdenul de altădată
conservat special pentru nostalgicii ca el
a coborât rapid, totul era la fel -
străzile cu frizerii,
prăvălii cu peruci rogvaiv, măcelării
cu hălci de carne autentice, ținute
intacte, scoase puțin să fie văzute
sâmbăta, singura zi când puteai să le vezi
colcăia de londonezi
locul, clocotea de voci și râsete groase,
muzici asurzitoare, strigări furioase
și false – serii de fantoșe proiectate
să nu fie stingheriți de singurătate
puținii vizitatori
Cadman fusese în Cadmen de atâtea ori
pe vremea când pe pavaj foșgăiau oameni vii
cândva, la începutul anilor douămii,
cu trei secole-n urmă, în copilărie,
avea și-o pălărie
luată de-ai lui de-acolo, o panama grena,
o criogenizase, după cum îi cerea
Legea, ”lucrurile vechi sunt focar de boală”
o privea uneori, îi amintea de școală,
de toamnele de-altădat…
Tinitusul, deodată, s-a intensificat,
i se părea că-i crapă capul de durere,
a continuat să meargă, tras de o putere
turbată, cum se zicea în vremuri barbare,
când exista turbare,
abia lângă tarabele cu bani l-a slăbit
și-a auzit o voce: m-ai chemat, am venit
înaintea lui stătea chiar el, mic și gras,
cu-o panama pe creștetul căpșorului ras,
cum îl tunsese ta-su, ca și pe ceilalți frați,
să nu ia păduchi de la copii de refugiați
(ta-su era în Ukip)
el însuși, ochii verzi aceiași, pe același chip,
numai că-n ochi sclipea o altfel de lucire,
ceva ce promitea nu tocmai fericire
dar Cadman era iarăși aproape fericit,
scăpase de țiuit
și scăpase de strepezeala infernală,
ca neaua într-o ilustrată hibernală
i se oprise-n aer orice gând gândise,
trăia doar ușurarea suferinței stinse,
- ca-n tinerețe, nu-i așa?
când bolile erau boli și durerea durea
și când îți trecea simțeai în sfîrșit că trăiești?
Cadman a tresărit, l-a întrebat: cine ești?
- sunt un demon înecat de vremuri, Claunek,
tu m-ai scos de la înec
pasiunea ta pentru bani, de-a lungul anilor,
m-a chemat înapoi, sunt Demonul Banilor,
ești ultimul client, ai câteva minute
să pleci cu tot ce vrei de-aici, hai, ia-i și du-te!
sistemul e ocupat
acum să înțeleagă ce ți s-a întâmplat -
demonicul îi e încă inexplicabil
în Londra de nord, sub cerul alb, invariabil,
dronele-l escortează pe Cadman spre casă
i-au luat banii-napoi dar lui Cadman nu-i pasă
a simțit câte puțin din ce simțea cândva
ar muri, dac-ar putea
Poet (n. 1978) reprezentativ al generației 2000, tradus, premiat, Dan Sociu este autorul volumelor borcane bine legate, bani pentru încă o săptămână (2002), fratele păduche (2004), cîntece eXcesive (2005), Mouths Dry with Hatred (2012) Poezii naive și sentimentale (2012), Vino cu mine știu exact unde mergem (2013). De asemenea, scrie romane, traduce poeme. Premii: „Ronald Gasparic”, Canada (2002), Premiul Național pentru Poezie Mihai Eminescu (2002).
Virtutea de a nu fi popular
Cazul „Amanda Gorman”
Invitații lui Zenob: Radu GĂVAN
Despre eșec și reușite în vremea gripei
Istorii cu armeni reali și imaginari
Fiecare femeie e o insulă
Praf de cărămidă
Viață, romane, moarte
Urmașii răzvrătiților și aventurierii (2)
Andreea APOSTU - a umblat în mine
Cuibul bufniței
Un roman despre recunoștință
(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)
PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.
Halucinantă, bizară, absurdă, proza luI Florin Spătaru păstrează o construcție coerentă și personaje de tip realist. Cu evidente rădăcini în scrierile avangardiste și o deschidere spre aventura citadină, scrierea sa schimbă accentul de la subiect către acțiunea minoră, trăită în detaliu, descrisă atent.
Recomandată de Radu GĂVAN
Digi24: Un dialog despre cărți și literatură, la „Ediția de dimineață" (Lucian Mîndruță)
Un roman „istoric”, în sensul că a fost primul mare roman postdecembrist, Sonata pentru acordeon de Radu Aldulescu, după mulți ani, vede din nou lumina tiparului săptămâna aceasta, la Ed LITERA.
Primele exemplare sunt cu autograf.
Trafika Europe: Women in Translation
Editura Charmides
Recomandarea lui Romeo Aurelian ILIE
Editura LITERA
Lecturile lui Cătălin Ștefănescu
Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.
Copyright © optmotive.ro