OPTm
nr. 75

Fiecare femeie e o insulă

Atunci când m-am mutat în America, m-am rupt brutal de tot. M-am trezit într-o lume în care nimic nu mai era al meu; mirosurile, texturile și intensitatea luminii nu mai erau ale mele; de fapt, nimic nu mai era.

Țara, prietenii și familia se proiectau pe cer, undeva departe și eu trăiam între patru pereți, ca pe o insulă. Un continent uriaș, prins între două oceane, devenise o insulă. Pe alocuri ostilă, pe alocuri înnăbușitoare, dar cu desăvârșire străină pentru un om fără gust, fără miros, fără aer.

A trebuit să iau totul de la capăt și să îmi crească organe noi: degete noi, plămâni noi, o frunte nouă. A trebuit să înțeleg altfel lucrurile, să le accept dilatarea, lipsa de sens, înfrângerea. Ideea că fiecare om e o țară și țările sunt legate între ele e falsă. Când eram în România eram diferită, dar aproape niciodată singură; aici nu mai sunt diferită, dar întotdeauna singură.

Aici totul se mișcă sub picioarele mele, pereții faliilor se subțiază și lumea nu mai e așa cum o știam, dar mai ales, îmi este teamă, lumea nu va fi niciodată, așa cum credeam. O lume deșirată, fără sens, fără corp, fără mijloc. Am devenit constructor de faruri care plutesc pe apă. Faruri flotabile care nu mai indică direcția pământ.

Când a venit covid-ul singurătatea s-a generalizat, o lume întreagă s-a izolat în casă și a început să aibă social anxiety. Pentru mine – o gură de oxigen. Brusc, toată lumea a început să trăiască așa cum trăiam eu de cinci ani. Fiecare om era o anca, și anca devenise o unitate internațională de măsură, folosită în toate limbile cunoscute oamenilor, la recensământ. Singurătatea mea se generalizase într-atât, încât puteai să o vezi ca pe ectoplasme pe camerele de supraveghere, dacă ți se mai dădea voie să ajungi la vreun mall. Era în toate vitrinele, clipind stins acoperită pe alocuri de panouri publicitare cu case, oameni și mașini.

Doar atunci când lumea a fost cu adevărat ca mine, m-am simțit interconectată. O lume pe care o întorci de sus în jos, ca pe o clepsidră în care nisipul ticăie ca o bombă cu ceas.

Acestei lumi răsturnate, deșirate, în care singura constantă este singurătatea colectivă, îi sunt dedicate toate zilele mele. Și poemele.

După acest an, fiecare carte pe care o voi scrie, fiecare copil pe care îl voi atinge - vor ajunge să moștenească singurătatea, ca semn din naștere, ca pe un crin regal tatuat sub omoplat.

Anca MIZUMSCHI

Scriitoare de limbă română, care trăiește în momentul de față în Phoenix, Arizona, s-a născut la Constanța, România, la 24 Noiembrie 1964 și s-a mutat în SUA în anul 2016. Începând cu 1993, anul debutul ei în volum, a publicat: Est (1993), Opera Capitală (1995), Poze cu zimți (2008), Anca lui Noe (2009), Versouri (2010), În moalele cerului (2012) și Țara mea suspendată (2018). Textele Ancăi Mizumschi au intrat în trei antologii de autor – Carte de citire (2012), Madugrada (2013), Metropolitana (2018) – precum și în antologii internaționale: Strong Romanian-Polish Anthology (1997), 27 Romanian Poets (Stockholm, 2011), Tranzbordare (2013), Cele mai frumoase poeme din 2012 (2013). Articolele și poeziile ei au fost publicate în reviste de cultură din țară, iar poeziile ei au fost traduse în spaniolă, suedeză, germană, italiană, franceză, maghiară, cehă, albaneză și chineză. Autoarea a primit mai multe premii literare în România. Preocupările ei ca scriitor și psiholog includ teme ca identitate și exil, conceptul de demnitate și trauma transgenerațională. Este realizatoarea emisiunii „Rețete coolturale” la Arca TV (Association of the Romanian Communities Abroad), o platformă de comunicare TV a diasporei românești.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Halucinantă, bizară, absurdă, proza luI Florin Spătaru păstrează o construcție coerentă și personaje de tip realist. Cu evidente rădăcini în scrierile avangardiste și o deschidere spre aventura citadină, scrierea sa schimbă accentul de la subiect către acțiunea minoră, trăită în detaliu, descrisă atent.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

 

Libristo.ro

Recomandată de Radu GĂVAN

 

Digi24: Un dialog despre cărți și literatură, la „Ediția de dimineață" (Lucian Mîndruță)

 

 

 

 

CĂRȚI NOI

 

 

 

 

Un roman „istoric”, în sensul că a fost primul mare roman postdecembrist, Sonata pentru acordeon de Radu Aldulescu, după mulți ani, vede din nou lumina tiparului săptămâna aceasta, la Ed LITERA.

Primele exemplare sunt cu autograf.

 

Humanitas

 

 

Trafika Europe: Women in Translation

 

Editura Charmides

 

Recomandarea lui Romeo Aurelian ILIE

Editura LITERA

 

Corint

 

VIAȚA Culturală

 

Lecturile lui Cătălin Ștefănescu

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

Vellant

LITERA

 

Blecher

Copyright © optmotive.ro