OPTm
nr.crt.

Fragment din romanul Greier de topaz

Voiam să povestesc cuiva despre visul meu, mă vedeam ca parazitul unei comete, trăind intens un delir necunoscut, și apoi, brusc, devenit praf cosmic. Ajungeam departe, printre supernove și pâlnii negre, în locuri în care o feminitate entuziastă m-ar culege pe buzele ei și m-ar aduce din nou pe lume printr-un salt vaginal. Dar, ca de obicei, nimeni nu-l bagă în seamă pe cel din colț. Sunt deci un bufon insignifiant. Alerg până la capătul țigării. În jos se deschide o cascadă alburie. Mă așez, uimit de calmul meu, scobindu-mă între dinți cu o linie gălbuie. Îmi zgârii, bineînțeles, gingiile, nu știu ce-o fi fost în capul meu. Gustul de sânge călduț îmi aduce aminte de dentist și îmi cercetez cu limba o măsea decrepită. Aud cascada. Pânza pufoasă de apă se ridică, un șarpe mitic ce sculptează instantaneu un trup generos de piele sticloasă. Ochii ei triști aruncă leneș imaginea mea înapoi; sunt palid și sfârșit. Mă sprijin în coate ca să văd mai bine liniile fin cizelate și carnea fictivă. Arătătorul alipit de mijlociu și inelarul se duc reflex spre talie și coboară spiralat, traversează pulpa și se adâncesc ușor în valea albăstrie. Insistă un pic și mâna desfacută, rapid ca o gheară de vultur prinde sânul stâng și gol. Nimic. Aceleași buze triste o fac să se uite într-o parte, într-o fandare familiară. Cu un oftat ușor, descoperă golul banal și predictibil al căușului inimii. Se întinde pe spate, cu palmele încrucișate sub capul mereu nedumerit. I se oprește și legănatul piciorului și presimte urmarea. Focul mocnit al țigării îi gâdilă tălpile, gambele, acordeonul genunchiului, pe tot lungul coapsei epilate se încovoaie într-o clipă rotocoalele negricioase, bucile sfârâie sub arsură și valea de deasupra primește târziu curba flăcării. Privește în gol în timp ce șira spinării i se desface ca un fermoar. Mă ridic din pat. Era prea cald pentru a visa.

Chicotesc singur în timp ce flăcăruia brichetei verzui îmi luminează fața pentru o clipită. Merg până la bucătărie și deschid geamul cu tocuri albe. E tocmai bine, lumea e toată în vis, iar eu stau de pază ca o santinelă încotoșmănată în multele vieți parcurse. În timp ce-mi țineam țigara cu trei degete, îmi aduceam aminte de Nicole Kidman care fuma cu fața aplecată în diagonală sub cilindrul alburiu, supt puternic din v-ul format dintre arătător și mijlociu. Fața schimonosită sub greutatea glonțului de nicotină era caraghioasă și aducea a Botero. O luminiță ro- șiatică traversează încet griul. Știu de ce nu pot dormi și nu vreau să intru în același șuvoi de întrebări vechi. Pielea de pe mâna mea stângă e puțin rece și o mușc. Sunt un câine vagabond, da, chiar așa. Jacheta, țigările, telefonul, banii, adidașii cu șireturile lăbărțate și clicul înfundat al ușii.

Mă plimb pe la ora 3 prin cartier. Liniște deplină, câini, vreo doi, mașini sporadice, un taxi cu șoferul aproape adormit lângă păhărelul de plastic maroniu.

Ajung în douăzeci de minute de mers pe jos la Victoriei. Mă uit la sticla verzuie, la picăturile ce alunecă de pe gât în jos, pe toboganul bombat până după eticheta care le absoarbe. Și lichidul încapsulat, spuma aia prizonieră, mă înghite. Mă afund ușor în toată spuma. Mă frec la ochi, dar orice aș face sunt tot timpul deschiși. Sunt atât de obosit că nici măcar nu pot termina întrebările, mă plictisesc, cobor în hrube nebănuite sub pielea mea măslinie. Poate de-aia mă mușc amical, ca să nu alunec de tot în tenebrele nepăsării. Adorm gândindu-mă repetitiv la somn, la albastrul calmant, la dușul de culori închise, la firul de sânge care se pierde pe sub buza umflată, nu-mi amintesc niciodată ultimul gând, cel care se dizolvă ca un cub de zahăr în ceașca de cafea amară.

Florin SPĂTARU

Florin Spătaru (n. 1983) a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. A câștigat concursuri literare în Franța și a fost publicat în Nouvelle Quinzaine littéraire din Paris. A publicat în revistele Argos, Dilema Veche și în Revista de povestiri.

Echipa
Arhiva

 

PRINT 17⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

Despre ce scriu prozatorii contemporani? Vezi aici, contribuie și tu!

NOUA LITERATURĂ

Scris atent, cu predispoziție evidentă pentru proza de observație și cu dialoguri bune, textul lui Andrei Ungureanu te cucerește printr-o nuanțare a faptelor, adăugate treptat, într-un tempo convingător.

OPTm

FILMELE REVISTEI

Cartea săptămânii

Recomandată de Doina RUȘTI

Cele mai bune cărți, pe VOXA - în orice format

Bursa subiectelor din romanul contemporan

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

Dragobete la Muzeul Literaturii

Oksana Zabuzhko, una dintre cele mai importante scriitoare contemporane din Ukraina, adună aici o serie de povestiri construite în cheie mitologizantă: nimic din ceea ce pare a fi realitatea iundubitabilă nu rămâne așa de-a lungul narațiunii. Volumul se găsește pe elefant.ro

 

Corbul negru de Vasyl Shklyar

 Yale University Press, 2021

 

Copyright © optmotive.ro