OPTm
nr. 87

Lapte și cărți din studenție

Lapte și cărți din studenție

O să împart în două zisul interval (1998-2005), fiindcă în prima parte am fost studinte, iar în a doua - absolvinte.

În facultate, niciodată nu citești ce ar trebui. O profă care ne preda interbelica, scriitoare consacrată, ne-a întrebat la un seminar când am citit ultimul roman contemporan și a primit niște răspunsuri care au dezamăgit-o crunt. Cam tot atunci, profa de cultură engleză ne întreba ce piese de teatru am văzut lately, noi tăceam stânjeniți, și ea ieșea din sală val-vârtej, deși abia intrase (știu, n-ar fi trebuit s-o facă, dar în anii ’90 mai existau reacții spontane de felul ăsta). Și tot atunci, proful de comparată insista că nu-i poți înțelege pe moderni dacă nu-i știi bine-bine pe cei vechi. Când zic bine-bine, mă gândesc la niște bibliografii burdușite cu antici, medievali, renascentiști, baroci. Cred că excursul nostru în literatura universală s-a oprit undeva în jurul clasicismului francez. Ce vreau să spun e că în studenție nu prea ai timp să urmărești nici cărțile, nici teatrele, nici filmele de ultimă oră, cum ar fi frumos.

Dacă-i știam atunci pe tinerii poeți & prozatori? Pe cei din București, în general, da; unii ne erau colegi, pe alții îi găseam prin reviste. Îi știam, vorba vine: de fapt le parcursesem doar câteva texte. În barul de la subsol funcționa cenaclul lui Mircea Cărtărescu, înconjurat de oarecare mitologie, deși incomparabilă cu aura celor optzeciste, din urmă cu două decenii. Cenaclul Litere se lăsase cu un volum colectiv mai vechi, Tablou de familie, și cu unul pe care l-am prins eu în studenție, Ferestre 98, cu inconfundabilul logo Windows imprimat pe cea mai prăpădită copertă unu pe care am văzut-o vreodată. Acolo l-am citit prima oară pe Marius Ianuș, cu Manifest anarhist și Hârtie igienică, tipărit pe un suport nu chiar ca-n titlul ultimului poem, dar, oricum, pe o hârtie și cu un corp de literă care te făceau să te gândești la samizdat. Mezin și „copil teribil” al grupului, îmi amintesc că toată lumea aștepta de la el o explozie, dacă avea să vină vreodată una...

Manolescu scrie în Istoria... lui că adevărata ruptură nu a fost între șaizeciști și optzeciști, ci între toți aceștia și douămiiști. Faptul se simțea încă din volumul colectiv. Toți ceilalți coautori – Ioana Vlașin, Iulian Băicuș, Cecilia Ștefănescu, Angelo Mitchievici, Victor Nichifor, Doina Ioanid – erau post-nouăzeciști și cărtărescieni, melancolici, intertextuali și sofisticați, Ianuș era din alt film. Nu era filmul meu, dar sigur mă interesa. Schimbând arta, se auzea la el un riff de punk care la ceilalți nu exista. Nu mai țin minte dacă l-am perceput ca pe „buzduganul unei generații” sau ca pe the odd one out; dar mi s-a părut că nu încăpea în rama „tabloului de familie”. 

Oricum, altele erau cărțile noi (din 1998-1999) care mă pasionau în vremea aceea: Paradoxul român, Privind înapoi, modernitatea  (care mă provocau să întorc cu susul în jos junimismul sau interbelicul), Modernitatea ultimă și Postmodernismul românesc (state of the art, pe atunci; încă nu se vorbea de post-postmodernism, transmodernism, cosmodernism...). Am pomenit patru volume de non-ficțiune (de Sorin Alexandrescu, Caius Dobrescu și Mircea Cărtărescu) și niciunul de ficțiune. Să nu mă fi încântat măcar vreunul? Nu mai știu. Din 2000, mi-au plăcut Zodia scafandrului de Mircea Nedelciu (romanul postum mult așteptat) și Muzici și faze de Ovidiu Verdeș (pe care l-am și predat la liceu, mai târziu, stârnind mici vârtejuri puritane în cancelarie).

În schimb, una dintre cele mai intense amintiri de lectură din timpul studiilor e legată de un scriitor mai vechi cu care n-aveam, de altfel, cine știe ce chimie. Eram în anul de masterat, mă pregăteam pentru cursul lui Manolescu, pe care toți îl așteptam ca pe o prăjitură, și aveam de citit Căderea în lume de C. Țoiu. Înainte de culcare, mi-am umplut o cană cu lapte nefiert (cumpărat la pungă). M-am trezit în zori și am citit, întâi la becul veiozei și apoi în lumina dimineții, tot romanul, iar imaginea mesei de lemn natur pe care stau alături o cană pântecoasă de lapte și o carte, într-o cămăruță de mansardă, a rămas cea mai simplă expresie a plăcerii lecturii, pentru mine.

Oricum, citite la foc continuu, cărțile se întrepătrundeau, făceau schimb de atmosferă, și aș putea să jur că în imaginea de mai sus s-a impregnat ceva din utopia filologică rustică a jurnalelor lui Radu Petrescu.

După ce am terminat masterul, a fost altceva. Urmăream fenomenul mai sistematic, țineam, cu mari intermitențe, cronică literară. Dar prefer să mă opresc în anul de grație 2001; după aceea, legăturile mele cu literatura „extrem-contemporană” se multiplică și se (mai) profesionalizează.

Ștefan FIRICĂ

Scrie în general despre literatură și e lector la Facultatea de Litere a Universității București. A publicat două cărți, Autenticitatea, sensuri și nonsensuri. Teorii românești interbelice în contexte europene (2019) și Strategii ale (de)construcției identitare în proza românească interbelică (2019).

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Cris ISAL scrie proză densă, tema preferată fiind psihologicul, zona labirintică în care emoțiile, aspirațiile ratate sau impactul social generează complexe și boli. Confesivă, cu incongruențe voite, povestirea lasă să se vadă un personaj atent studiat și un discurs constructiv.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Ludmila Ulitkaia: Pachet de autor - 3 cărți

Cazul doctorului Kukotki

Soniecika. Înmormantare veselă. Minciunile femeilor

Scara lui Iakov

HUMANITAS

Recomandare OPTm

 

 

NU UITAȚI: Peretele (Lia Bungar), aici

 

CĂRȚI NOI

 

 

Patru tineri și magia angelică.

LITERA

 

 

Xacobe Pato (Ourense, 1987) – Seré feliz mañana (Mâine voi fi fericit)

Cartea este un omagiu adus lucrurilor și întâmplărilor mărunte. Este, de fapt, jurnalul celui mai popular librar spaniol de pe instagram. Xacobe scrie jurnale de când avea șapte ani și, în vara lui 2018, s-a gândit să publice fragmente din ele pe instagram, fără să aibă vreo așteptare sau vreo iluzie, dar răspunsul cititorilor a fost extraordinar. Este o odă adusă cotidianului ce ascunde dorința de a reține fiecare clipă și voinței de a descoperi bucuria, ironia și frumusețea în ceea ce este obișnuit. Cartea e o oglindă a fiecăruia dintre noi, azi, când dăm prea multă importanță rețelelor sociale, care ne ocupă prea mult timp.

Alexandra NICULESCU

 

 

 

 

ARTIȘTI ÎN VIAȚA PRIVATĂ

 

 

Dorotheea PETRE

 

 

 

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

 

 

Foto-poeme de

Bianca ZBARCEA

Mutability [The flower that smiles to-day]

by Percy Bysshe Shelley

The flower that smiles to-day

          To-morrow dies;

All that we wish to stay

          Tempts and then flies.

What is this world's delight?

Lightning that mocks the night,

          Brief even as bright.

 

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Copyright © optmotive.ro