Cameleoni pe bicicletă

În fiecare noapte, în jurul orei 3,

când majoritatea vecinilor își parchează

autobuzul dezamăgirilor în pernă,

noi ne ascundem în baie,

ne întindem în vană,

tragem câteva fumuri

dintr-o țigară de cannabis

și râdem...

tot gândindu-ne

la trei cameleoni ce se joacă de-a semaforul.

Apoi, ne întoarcem în pat, bucuroși și liniștiți

asemeni primului ursuleț de pluș care a învățat

să meargă pe bicicletă…

Hemoglobină cu M&M’S

Punga mea cu bomboane.

Aleg una roz și o înghit.

Dune de nisip se mișcă pe limbă

și bucăți de lame de ras printre dinți.

Bunica coace pâine la mine în palme,

iar eu alerg prin cameră,

ca un usturoi după o fantomă.

O pânză gri a început să îmi acopere ochii.

Două omizi se iau la întrecere în esofagul meu.

Cine ajunge prima, are dreptul să și iasă.

Mi-e foame tot mai puțin,

dar îmi vine să mă piș tot mai des.

Ce schimb echitabil!

Am luat la dans toate scaunele din casă.

Din când în când, câte unul mă mai călca pe picior,

dar nici eu nu mă las mai prejos:

îl ating subtil pe spătar să i se rușineze lemnul.

Bucătăria...baia...sufrageria... mai curate ca oricând!

Nu știu ce să mai fac.

De atâta euforie, aș mai face murdărie.

Sângele meu daltonist nu-și recunoaște

propria hemoglobină și se tot agită prin artere

ca un insomniac prins între cearșafuri.

Biliard în 2 C

Singurul loc în care mă simt acasă e în sângele tău.

Mi-am dat seama de asta când ne-am tăiat amândoi la câte un deget

și apoi ne-am plimbat ținându-ne de mână.

Eram amețiți ca două boabe de strugure dansând într-un pahar de vin.

Mi-ai spus că uneori viața ne râgâie în ceafă.

Eu ți-am răspuns că odată am mestecat o gumă

și a luat foc salteaua de sub mine.

Am râs amândoi și brusc s-a făcut seară.

Te-am condus până în fața blocului. Ne-am apropiat prea mult.

M-ai întrebat ușor speriată: “Ce ai de gând să faci?”

Ți-am replicat: Ceai de gând să îți faci tu! Eu prefer ceaiul negru.

Ți-am întors spatele și am plecat.

Tu ai rămas ca o supă de găluște prost făcută.

E prea devreme ca să fiu fericit.

Cândva, la tv, până și filmele porno se dădeau după ora 24.

Semințele de rodie mă urmăreau ca de fiecare dată.

Le-am făcut semn cu ochiul și s-au transformat în suc.

Am trecut pe lângă un cimitir. Agitație și coadă imensă.

Toți morții au ieșit să-și urineze amintirile adunate-n oase.

Puțin mai încolo, un clovn și o cioară jucau biliard într-o rană.

M-au invitat și pe mine. Am refuzat politicos, ignorându-i complet.

Mi s-a părut că au spus ceva, dar am mers mai departe.

Pe mine nimeni nu m-a înjurat niciodată.

Poate și pentru că sunt pe jumătate surd și nu știu să citesc de pe buze.

Curcubeu în bitter suedez

Beau ca să sting ce alții nu au reușit să aprindă.

Sunt cel mai mare explorator

pe fundul sticlelor de alcool.

Caut întotdeauna motive să mă îmbăt.

Azi beau de fericire, mâine de supărare,

altă dată fiindcă m-am tăiat la deget

și mi-e frică să nu se infecteze.

După ce termin cu toate motivele plauzibile,

inventez altele și astfel nu mă plictisesc niciodată.

Beau pentru pinguinii de la Polul Nord,

pentru că nu mai există ulei în cămară,

pentru că domnișoara cu picioare lungi

nu mai lucrează la magazinul din colțul străzii.

Azi noapte am visat că Dumnezeu era copil

și făcea baie în bitter suedez.

Recunosc, pentru o clipă, chiar am fost invidios.

Prin fereastră, luna mă lovea cu stropi mari și violeți

și am început să mă întristez când am realizat că

nu l-am văzut nicicând pe Dumnezeu mahmur.

Mi-l pot doar imagina cum își târăște sfințenia

undeva pe o podea și crapă cerul din când în când ca să verse.

Curcubeul e doar modul lui Dumnezeu

de a se elibera de alcoolul consumat cu o zi în urmă.

Beau în speranța că o să amețesc măcar puțin moartea,

dar întotdeauna realizez, a doua zi, că n-am băut destul.

Rinorexia

Am pielea uscată.

Mă uit în oglindă și tot ce văd

e un rinocer obosit și tremurând

ca o gelatină prost făcută

în primul weekend din luna martie

când bolnavii de Parkinson încep să gătească.

Degeaba ceilalți mă văd slabă, mult prea slabă.

Tot ca un rinocer arăt. Gras și urît.

Mă înfometez ca aerul să danseze

mai liber la mine în stomac.

Și totuși mănânc.

Cărămizi grele mi se rostogolesc prin sânge.

Tai alimentele în porții foarte mici

și invit un mușuroi de furnici

să mă privească mai de aproape.

Simt cum hrana îmi invadează corpul

așa cum trupele lui Alexandru Macedon au invadat

în antichitate Babylonul.

Un terorist și-a plasat bombele înlăuntrul meu.

Tic – Tac, Tic - Tac.

Prea multe calorii înoată în mine!

Îmi provoc vomă sau iau laxative

să mă curăț de intruși.

Ce bine! Sunt din nou liberă și înfometată.

Aș putea să mai slăbesc puțin.

Flotări, abdomene, genuflexiuni,

Flotări, abdomene, genuflexiuni,

Flotări, abdomene, genuflexiuni.

Am obosit. Cred că am să mă întind puțin.

Unde mă aflu? Visez sau iar am leșinat?

Am să mă mai trezesc?

Am pielea fină.

Mulțumesc rinocerului care mă dă cu cremă.