În fiecare noapte, în jurul orei 3,
când majoritatea vecinilor își parchează
autobuzul dezamăgirilor în pernă,
noi ne ascundem în baie,
ne întindem în vană,
tragem câteva fumuri
dintr-o țigară de cannabis
și râdem...
tot gândindu-ne
la trei cameleoni ce se joacă de-a semaforul.
Apoi, ne întoarcem în pat, bucuroși și liniștiți
asemeni primului ursuleț de pluș care a învățat
să meargă pe bicicletă…
Punga mea cu bomboane.
Aleg una roz și o înghit.
Dune de nisip se mișcă pe limbă
și bucăți de lame de ras printre dinți.
Bunica coace pâine la mine în palme,
iar eu alerg prin cameră,
ca un usturoi după o fantomă.
O pânză gri a început să îmi acopere ochii.
Două omizi se iau la întrecere în esofagul meu.
Cine ajunge prima, are dreptul să și iasă.
Mi-e foame tot mai puțin,
dar îmi vine să mă piș tot mai des.
Ce schimb echitabil!
Am luat la dans toate scaunele din casă.
Din când în când, câte unul mă mai călca pe picior,
dar nici eu nu mă las mai prejos:
îl ating subtil pe spătar să i se rușineze lemnul.
Bucătăria...baia...sufrageria... mai curate ca oricând!
Nu știu ce să mai fac.
De atâta euforie, aș mai face murdărie.
Sângele meu daltonist nu-și recunoaște
propria hemoglobină și se tot agită prin artere
ca un insomniac prins între cearșafuri.
Singurul loc în care mă simt acasă e în sângele tău.
Mi-am dat seama de asta când ne-am tăiat amândoi la câte un deget
și apoi ne-am plimbat ținându-ne de mână.
Eram amețiți ca două boabe de strugure dansând într-un pahar de vin.
Mi-ai spus că uneori viața ne râgâie în ceafă.
Eu ți-am răspuns că odată am mestecat o gumă
și a luat foc salteaua de sub mine.
Am râs amândoi și brusc s-a făcut seară.
Te-am condus până în fața blocului. Ne-am apropiat prea mult.
M-ai întrebat ușor speriată: “Ce ai de gând să faci?”
Ți-am replicat: Ceai de gând să îți faci tu! Eu prefer ceaiul negru.
Ți-am întors spatele și am plecat.
Tu ai rămas ca o supă de găluște prost făcută.
E prea devreme ca să fiu fericit.
Cândva, la tv, până și filmele porno se dădeau după ora 24.
Semințele de rodie mă urmăreau ca de fiecare dată.
Le-am făcut semn cu ochiul și s-au transformat în suc.
Am trecut pe lângă un cimitir. Agitație și coadă imensă.
Toți morții au ieșit să-și urineze amintirile adunate-n oase.
Puțin mai încolo, un clovn și o cioară jucau biliard într-o rană.
M-au invitat și pe mine. Am refuzat politicos, ignorându-i complet.
Mi s-a părut că au spus ceva, dar am mers mai departe.
Pe mine nimeni nu m-a înjurat niciodată.
Poate și pentru că sunt pe jumătate surd și nu știu să citesc de pe buze.
Beau ca să sting ce alții nu au reușit să aprindă.
Sunt cel mai mare explorator
pe fundul sticlelor de alcool.
Caut întotdeauna motive să mă îmbăt.
Azi beau de fericire, mâine de supărare,
altă dată fiindcă m-am tăiat la deget
și mi-e frică să nu se infecteze.
După ce termin cu toate motivele plauzibile,
inventez altele și astfel nu mă plictisesc niciodată.
Beau pentru pinguinii de la Polul Nord,
pentru că nu mai există ulei în cămară,
pentru că domnișoara cu picioare lungi
nu mai lucrează la magazinul din colțul străzii.
Azi noapte am visat că Dumnezeu era copil
și făcea baie în bitter suedez.
Recunosc, pentru o clipă, chiar am fost invidios.
Prin fereastră, luna mă lovea cu stropi mari și violeți
și am început să mă întristez când am realizat că
nu l-am văzut nicicând pe Dumnezeu mahmur.
Mi-l pot doar imagina cum își târăște sfințenia
undeva pe o podea și crapă cerul din când în când ca să verse.
Curcubeul e doar modul lui Dumnezeu
de a se elibera de alcoolul consumat cu o zi în urmă.
Beau în speranța că o să amețesc măcar puțin moartea,
dar întotdeauna realizez, a doua zi, că n-am băut destul.
Am pielea uscată.
Mă uit în oglindă și tot ce văd
e un rinocer obosit și tremurând
ca o gelatină prost făcută
în primul weekend din luna martie
când bolnavii de Parkinson încep să gătească.
Degeaba ceilalți mă văd slabă, mult prea slabă.
Tot ca un rinocer arăt. Gras și urît.
Mă înfometez ca aerul să danseze
mai liber la mine în stomac.
Și totuși mănânc.
Cărămizi grele mi se rostogolesc prin sânge.
Tai alimentele în porții foarte mici
și invit un mușuroi de furnici
să mă privească mai de aproape.
Simt cum hrana îmi invadează corpul
așa cum trupele lui Alexandru Macedon au invadat
în antichitate Babylonul.
Un terorist și-a plasat bombele înlăuntrul meu.
Tic – Tac, Tic - Tac.
Prea multe calorii înoată în mine!
Îmi provoc vomă sau iau laxative
să mă curăț de intruși.
Ce bine! Sunt din nou liberă și înfometată.
Aș putea să mai slăbesc puțin.
Flotări, abdomene, genuflexiuni,
Flotări, abdomene, genuflexiuni,
Flotări, abdomene, genuflexiuni.
Am obosit. Cred că am să mă întind puțin.
Unde mă aflu? Visez sau iar am leșinat?
Am să mă mai trezesc?
Am pielea fină.
Mulțumesc rinocerului care mă dă cu cremă.
Poet și prozator, Teo Spătaru (n.1989) a publicat trei cărți. A debutat în 2014 cu Pipa domnului Horipundo (roman), urmat de un volum de versuri, Inocvi (2016) și de al doilea roman, Traficanții de busuioc (2020). Este prezent și în periodice, precum Familia, Actualitatea literară, Levure litérraire etc.
Parabola virusului Covid-23
Un timp atât de cețos: debutul
Invitații lui Zenob: Dorotheea PETRE
Anul în care am cumpărat pâine cu declarația pe propria răspundere
și diamantele
Un roman (a)normal
Euridice
Begonia iubită
Iluzia despre sine
I put a spell on you...
Cana inteligentă
Reviste
Lapte și cărți din studenție
Povestea mea
Amintiri din era predigitală
Scurtă privire asupra prozei
Două opinii
(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)
PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.
Cris ISAL scrie proză densă, tema preferată fiind psihologicul, zona labirintică în care emoțiile, aspirațiile ratate sau impactul social generează complexe și boli. Confesivă, cu incongruențe voite, povestirea lasă să se vadă un personaj atent studiat și un discurs constructiv.
OPTm
Ludmila Ulitkaia: Pachet de autor - 3 cărți
Cazul doctorului Kukotki
Soniecika. Înmormantare veselă. Minciunile femeilor
Scara lui Iakov
Recomandare OPTm
NU UITAȚI: Peretele (Lia Bungar), aici
Patru tineri și magia angelică.
Xacobe Pato (Ourense, 1987) – Seré feliz mañana (Mâine voi fi fericit)
Cartea este un omagiu adus lucrurilor și întâmplărilor mărunte. Este, de fapt, jurnalul celui mai popular librar spaniol de pe instagram. Xacobe scrie jurnale de când avea șapte ani și, în vara lui 2018, s-a gândit să publice fragmente din ele pe instagram, fără să aibă vreo așteptare sau vreo iluzie, dar răspunsul cititorilor a fost extraordinar. Este o odă adusă cotidianului ce ascunde dorința de a reține fiecare clipă și voinței de a descoperi bucuria, ironia și frumusețea în ceea ce este obișnuit. Cartea e o oglindă a fiecăruia dintre noi, azi, când dăm prea multă importanță rețelelor sociale, care ne ocupă prea mult timp.
Alexandra NICULESCU
Dorotheea PETRE
Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.
În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)
Mutability [The flower that smiles to-day]
by Percy Bysshe Shelley
The flower that smiles to-day
To-morrow dies;
All that we wish to stay
Tempts and then flies.
What is this world's delight?
Lightning that mocks the night,
Brief even as bright.
Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.
Copyright © optmotive.ro