59 / 12 aprilie, 2021

2012 – apocalipsa amânată

Începutul anului 2012 m-a prins în Bulgaria, la Ruse, predând limba română unor cursanți extraordinari, în cadrul unui proiect european în care era partener și Universitatea din Craiova. Nici nu mă întorsesem bine din vacanța de iarnă și începuseră acele proteste masive împotriva regimului Băsescu, care au dus până la urmă, în vară, la suspendarea din funcție a acestuia. De altfel, în toată Europa, din Spania până în Grecia, aveau să se desfășoare în acel an ample demonstrații anti-austeritate, după doi-trei ani de gargară macroeconomică în care, ca de obicei, nota de plată a fost livrată tot celor nevoiți să trăiască dintr-un venit din ce în ce mai precar.

Pentru mine, interludiul bulgar, care a durat șase luni, din octombrie 2011 până la 1 aprilie 2012, a fost o gură de aer mai mult decât benefică, deși rămăsesem conectat la toate realitățile românești – inclusiv la Realitatea TV, pe care o urmăream în acea vreme seară de seară ca să văd ce se mai întâmplă în țara pe care nu aveam senzația că o părăsisem. Culmea este că venirea mea la Ruse mă apropiase la doar 80 de km de București, în loc să mă îndepărteze. Iarna grea, cu zăpezi de poveste și geruri demne de alte paralele și meridiane, petrecută într-un oraș în care nu cunoșteam decât câțiva profesori și studenți, m-a obligat, pe lângă deambularea obișnuită prin cafenelele primitoare din Ruse, cu câte o carte adusă de-acasă ori vreun album de artă cumpărat din librăria de lângă hotelul meu, la o recluziune în care am scris un început de roman neterminat nici până acum.

Atunci l-am cunoscut pe Ognean Stamboliev, traducător neobosit din literatura română clasică și contemporană, cu care am discutat de multe ori în acele luni despre scriitorii pe care îi făcuse cunoscuți vecinilor noștri, cât și despre scriitorii bulgari despre care eu știam infinit mai puține lucruri. De altfel, cu ani în urmă, pe vremea studenției, îl cunoscusem pe lectorul de limba bulgară de la Universitatea din Craiova, un intelectual autentic, destul de tânăr pe atunci, cu o mină senină, vorbind perfect românește și avid să citească scriitori contemporani. Numele său era Ivan Stankov și avea să devină mai apoi, printre altele, traducătorul lui Mircea Cărtărescu în limba bulgară.

În Ruse l-am redescoperit și pe Elias Canetti, născut în acest oraș cosmopolit de la începutul secolului trecut și emigrat apoi în Occident. (Din păcate, în acea perioadă, casa memorială era închisă pentru renovare). Îi citisem în facultate celebrul roman Orbirea, dar nu și scrierile autobiografice sau eseurile, pe care le-am devorat atunci cu uimire și încântare.

Întors în România definitiv și fără prea mare tragere de inimă, m-am pomenit dintr-odată din nou fără o ocupație remunerată, abia din toamnă aveam să primesc câteva cursuri și numai peste alți doi ani se scotea la concurs un post la care puteam aspira. În mod normal, ar fi trebuit să fie o perioadă ideală, mi-ar fi permis să scriu și să citesc, îmi făcusem ceva economii în Bulgaria și părea că cel puțin vara se anunța una eliberatoare. Din păcate, îmbolnăvirea subită a tatălui meu, urmată de moartea sa prematură, m-a destabilizat și m-a aruncat într-o zonă în care multe lucruri deveniseră futile: certurile și polemicile literare, scandalurile politice, inclusiv referendumul pentru demiterea lui Băsescu, ce părea un fel de blestem de care nu mai puteam scăpa. Revenirea lui în funcție și deplorabila prestație a opoziției nu m-au mai atins în niciun fel. Viața mea era în altă parte.

Nu-mi amintesc mai nimic din lumea literară din acel an, în afara unor lansări de carte pe care le-am organizat sau la care am participat alături de prieteni și cărțile lor: George Popescu, Adrian Bodnaru, Cătălin Ghiță, Petrișor Militaru ș.a., dar am senzația că n-am pierdut mare lucru. Ceea ce îmi amintesc însă perfect este întâlnirea cu unul dintre cele mai impresionante și emoționante spectacole pe care le-am văzut vreodată: Sonetele lui Shakespeare, în regia lui Robert Wilson și cu muzica live a lui Rufus Wainwright, cu minunații actori de la „Berliner Ensemble” și cu sala arhiplină a Naționalului craiovean, în care nu aveai unde să pici un ac la propriu, pentru că se ocupaseră nu doar toate locurile, ci chiar și scările, și care a reacționat extraordinar la magia care ne-a învăluit de la prima scenă. Deși au mai fost și alte spectacole excelente în cadrul Festivalului Shakespeare din acel an, precum Romeo și Julieta în regia lui Oskaras Korsunovas sau O furtună, spectacolul lui Silviu Purcărete, pe care cred că l-am văzut de cel puțin trei ori în acel an, totuși Sonetele au rămas unul dintre cele mai electrizante omagii pe care cineva le poate aduce operei shakespeariene și teatrului însuși.

Așa că anul apocalipsei mayașe, ratat ca orice apocalipsă anunțată cu surle și trâmbițe în lumea noastră ridicolă și isterică, a fost unul rupt în două pentru mine, un an schizoid și derutant. Bunica mea, care nu era credincioasă și nici superstițioasă de obicei, avea totuși câteva mici prejudecăți și una dintre ele era privitoare la anii bisecți, pe care îi considera nefaști sau chiar catastrofali. Dacă mă uit în urmă, începând cu 1996 și terminând cu 2020, anul în care pandemia ne-a distrus viețile, raționalistul din mine tinde să-i dea dreptate.

Mihai ENE

Este lector universitar la Facultatea de Litere a Universității din Craiova și scriitor (poezie, proză, eseistică și critică literară). Cărți: Trei viziuni ale orașului (pentru un film alb-negru), versuri (2004), Vălurile Salomeei. Literatura română și decadentismul european (studiu, 2011); Jocurile Thaliei. Ipostaze ale actului teatral (studiu, 2018). Premiul de Debut al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova.

în același număr

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90.Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Cu o mare disponibilitate pentru schimbarea registrelor epice, când confesivă, când în ipostaza de narator obiectiv, Florentina Ionescu dovedește în toate situațiile o predispoziție spre analiza sociologică și aptitudini de constructor epic.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de Cristina BOGDAN

​TACT

CĂRȚI NOI

Unul dintre cele mai bune romane contemporane, apărute în ultimii ani. (Doina Ruști)

LITERA

Pe lista scurtă pentru EBRD Literature Prize, cartea semnată de Krisztina Tóth (Ungaria) este compusă din 30 de povestiri despre marginalizați, a căror acțiune se întinde pe mai multe epoci istorice. Legăturile epice inteligente și naturalețea scrisului sunt două dintre reușitele cărții.

O carte inedită, dincolo de granițele vieții.

Polirom

NU UITAȚI

de Scena digitală

Viața Culturală

Deznodământul unei povești: Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru și Cristian Teodorescu, la finalul unei bătălii. Mai multe, în Agenția de cArte

citeste.ro

Izolări. Cristina Bogdan, post COVID

Curtea-Veche

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Copyright © optmotive.ro