A.: biografie auto

macrouniversurile lui A., pline de blocuri spațiale cu luminițe retro și "Nothing Is Gonna Hurt You Baby", curg dintr-un radio vechi. look out! mai mult

corpus diaboli

cer acoperit vreo două stele grele. tristețea își pune amprenta dai la o parte pătura coșmarul cu feți-frumoși cu mașini turate la maxim faci loc singurului corp cald

niște brazi luminați o durere de dinți zâmbetul mai larg pe dreapta cărticica verde cu pagini încă lipite

respirația se taie cerul se întinde și peste carnea ta dai deoparte pixul te-ai mângâiat te-ai încordat ți-a fost bine

la fereastră

spatele ambulanței vibrează. iei o înghițitură de coca te holbezi la tipii care gesticulează nu nimerești gura stropești laptop și foi le ștergi repede

camera înecată în întuneric ochii ăștia nu pricep nimic și ți se pare că-i vânt un țipăt de pasăre pe blocul vecin

parcă-i din filme un tip stă la fereastră amurgul colorat vine din stânga se aude cum vomită personajul peste gard

din ambulanță iese sprintenă o babă

opera house

aici e casa refugiaților. citești poeme de rahat mănânci sâmburi de caise le scuipi pielița

semințe aruncate sub bănci crude-uscate le ține companie femeia cu mătură umblă mută prin gări prin cafenele

plasa cu britney-face îți face cu ochiul târâie mătura în spate lasă dâra curățeniei ca atunci când te pierzi în pădurea neagră

mătura se oprește vei adormi după ce vei repeta în oglindă nothing is gonna hurt you baby vei crede vei pieri ca fumul

în grădină

seară venită degeaba. privești în jos de la etaj e picturală agitația browniană de peste drum

învârți în ceașca de ceai cu mierea netopită ziduri de piatră fardată o mașină stropește ies aburi din asfalt

ai un coșmar proaspăt plămânii se umflă și se dezumflă privești a treia oară pozele din revistă cu asasinii tipei gravide

răul a ajuns în grădină dai jos de pe tine spuma grețoasă a zilei

atrasă de străini

apeși cu palma ecranul. jeanșii se fac firicele la bază

te pregătești pentru medicină o să dai la regie știi cum e cu piesele nejucate rămân la urmă ca bobocii șchiopi

locurile perfecte de scris sunt trenurile din italia și orice are legătură cu ele nu băncile scrijelite cu miros de urină canină

plictisite de aceleași smocuri de păr prinse între margini pe care citesc străini aiuriți