Revistă print și online

Alexandru UNGURU: la o vișinată cu Ranevskaia

Tândăleam pe-o terasă, pe lângă Muzeul Literaturii, când am auzit pe cineva în spatele meu - uite cine e aici! Nici nu m-așteptam să dau de Zenob, pe o terasă unde vine scriitorimea! M-am întors și-am dat de Alexandru Unguru, ceva mai firav parcă decât pe scenă. Te-am mai văzut de vreo două ori prin UNATC, mi-a zis el, apoi, pentru că începuse să plouă, s-a oferit să mă ia sub umbrelă până la mașina, care mă aștepta pe strada Enescu. N-aș ști despre ce vorbeam cu exactitate, dar îmi amintesc foarte bine că mă ambalasem, eram așa de prins între ițele vorbelor, că n-am observat că eram singur. Deasupra mea plutea umbrela, iar Alexandru dispăruse cu totul. Am întors capul, am cercetat zona. Câteva măști au trecut spre Romană. Am mai făcut niște pași, cu umbrela deasupra, iar când am deschis portiera, Alexandru mi-a spus - să știi că argumentul tău nu stă în picioare… Și tot așa, îi dădea mai înainte, cu vorbele filozofice, fără însă să-l pot vedea. În ploaia care șiroia fără grețuri eram doar eu și-o umbrelă, iar din lumea lui vorbea Alexandru.

Zenob

1. Ai fetișuri vestimentare? Obiecte magice? Un sprijin divin?

Bineînțeles, sunt tentat să neg vehement, dar trebuie să recunosc că odată m-am atașat de niște șosete! Îți închipui, iubeam o femeie, iar în casa ei, printre alte lucruri, într-un sertar secret, am găsit niște șosete cu buline, ceva foarte familiar, încât n-am putut să mă mai despart de ele! Cât despre obiecte magice, chiar acum am asupra mea un pendul apotropaic, un obiect minuscul, de ceramică, în care sunt închise 1001 de basme. Fără el nu plec nicăieri, este o măsură de prevedere în istoria personală. Probabil c-ai vrea să-l vezi, ceea ce n-o să se întâmple, e un obiect subtil, fără consistență, fără culori. Dar dacă ai impresia că lângă umărul tău e o coadă subțire, dacă te simți în telepatie cu cineva ori dacă simți parfumul unei după-amieze îndepărtate, dintr-un timp dus demult - să știi că de la pendulul meu ți se trage.

2. Am auzit că ai jucat la un moment dat cu Maia Morgenstern: cum a fost experiența?

Era o piesă nordică, ceva cu dialoguri morale, despre familie, despre existența socială. Eu jucam rolul fiului, iar Maia era mama. Ne aflam la repetiție și încă nu mă familiarizasem cu textul, probabil că dormeam încă pe mine, iar la un moment dat, d-na Morgenstern dialoga cu "tatăl" meu de pe scenă (Mircea Rusu), reproșându-i limbajul lipsit de valențe educative, mai exact, îi spunea: Te rog să nu vorbești așa în fața copilului! Și, luându-mă cu totul prin surprindere, m-a înșfăcat de ceafă, așezâdu-mi fața la piept, ca și cum ar fi vrut să mă ferească de cuvintele agresive ale tatălui. Eram la o repetiție, nu mă așteptam deloc la vreun gest, nici atât la acesta, care m-a transformat pe loc într-o pătlăgică strivită. A fost comic, lumea a râs, iar, într-un fel, atmosfera, destinsă acum, a contribuit și la trezirea mea și m-am conectat în fine la repetiție!



3. Hai să ne plimbăm cu personaje de ficțiune! Cu cine ai sta la o cafea, dintre personajele literare?

La o cafea! Într-o grădină de vară sau nu - mai bine într-un bar de modă veche, cu mese joase și scaune confortabile… mi-ar plăcea să-i ascult pe Settembrini și Naphta, din Muntele vrăjit (Th. Mann). Doar să-i ascult! Iar dacă ar fi vorba despre terase, cândva, pe la începutul verii - aș alege să stau de vorbă Ranevskaia (Livada de vișini), din postura lui Gaev, fratele ei, personaj pe care l-am jucat și care s-a lipit de sufletul meu.

ZENOB

Zenob face parte din grupul "Perucile verzi".

în același număr