59 / 12 aprilie, 2021

Les neiges et les beaux livres d’antan (II)

Când vine vorba de anul 2012 mă năpădesc, înainte de orice, amintirile meteorologice. A fost o iarnă grozavă cea din lunile ianuarie și februarie ale acelui an de poveste, cu zăpezi cât gardul și cu geruri strașnice, cum nu aveam să mai vedem multă vreme de atunci încolo. Îmi amintesc perfect că urma să plec pentru câteva luni la un stagiu în Franța chiar pe 1 februarie. Aveam rezervare la un zbor hipermatinal și multe emoții, zburam cu Lufthansa, și a fost nevoie ca avionul să fie degivrat timp de mai bine de oră, în câteva reprize, din care pricină a decolat cu mare întârziere de pe aeroportul Otopeni. Am pierdut, în consecință, legătura spre Paris (noroc că erau, pe vremea aia, nesperat de multe curse aeriene München-Paris și nu am avut de așteptat prea mult). Citeam, ca să-mi intru în atmosferă, Georges Perec, L’infra-ordinaire. Și am continuat să citesc cartea lui Perec și în locuința cu ferestre mari, cât peretele, a Roxanei, pe Rue de Pyrénées, la numărul 158, unde m-am cazat câteva zile – prin bunăvoința prietenei mele – până ce mi s-a eliberat camera din Cité Universitaire. Apartamentul Roxanei se găsea nu departe de stația de metrou Gambetta și de faimosul cimitir Père Lachaise. Îmi amintesc perfect ferestrele uriașe și vremea mohorâtă de afară. Aveam în bagaj mai mult haine de primăvară așa că am fost nevoită să fac rapid câteva achiziții vestimentare. Acum când scriu toate astea, am senzația că au fost trăite de altcineva. E un clișeu, știu, dar demult nu mai găsesc nimic rușinos în asta.

Trecând la lucruri mai serioase, mi-aduc aminte că 2012 a fost și anul Caragiale (veneau din țară multe apeluri la contribuții pe această temă). Am și trimis câteva propuneri, deși știam sigur că nu voi participa la nici una dintre conferințele cu pricina, cel puțin nu în prima parte a anului, era puțin probabil să-mi cumpăr un alt bilet de avion, să mă-ntorc la București, să fac noi atacuri de panică prin aeroporturi… Pe atunci nu era vremea lui Zoom și Google meet, se mai accepta din când în când câte-o intervenție via Skype… Dar erau foarte multe curse aeriene.

Revenind la literatură, mi-amintesc că în 2012 au fost publicate și reeditate câteva studii consacrate marelui scriitor, printre care cel al lui Gelu Negrea, Caragiale. Marele paradox (Cartea Românească, 2012), merită o mențiune aparte. Tot în acea perioadă, până pe la jumătatea lunii martie, primeam pe adresa de mail felurite mesaje „apocaliptice” de la PR-ul de atunci al Facultății de Litere: că de peste tot cad țurțuri, că e de evitat traversarea curții interioare ș.a.m.d. Pe scena politică se petreceau apocalipse vesele și triste, că așa-i șade bine românului în anul comemorării lui Nenea Iancu… Mișcări de stradă anti-băsiste, alianța dintre PSD și PNL (USL-ul, îl mai țineți minte?), amenințarea destructurării ICR-ului ș.a.m.d. Parcă-i văd pe unii dintre amicii mei, români desigur, mai la curent cu ceea ce se petrecea prin țară, purtându-și cu nonșalanță papioanele pe străzile și prin cafenelele Parisului, în semn de solidaritate cu fostul director al Institutului Cultural Român.

Dintre cărțile de ficțiune apărute la noi în acel an îmi vin în minte, ca de obicei, acelea ce au legătură cu propriile obsesii, preocupări, idei fixe – fiecare cu al său hobby-horse, vorba lui Tristram Shandy. De pildă îmi amintesc cu încântare de romanul de debut al Simonei Sora, Hotel Universal (în special acea parte în care se povestește despre Rada și Vasile Capșa, o fabuloasă istorie din veacul al XIX-lea, scrisă cu savoare și șarm); de Vieți paralele, romanul-eseu-biografic al Florinei Ilis; de Toate bufnițele al lui Filip Florian; de Arhivele de la Monte Negro, romanul fantast și distopic al lui Octavian Soviany (în care m-a frapat – la fel ca-n Viața lui Kostas Venetis, amestecul halucinant de vis și istorie). Iar la capitolul critică și eseistică literară – nu lipsită de legătură cu amintitele obsesii, desigur – notabilă mi se pare cartea Sandei Cordoș, Lumi de cuvinte. Reprezentări și identități în literatura română postbelică (Cartea Românească, 2012) . Cu siguranță lista ar mai putea fi îmbogățită… Sunt sigură că dacă am uitat pe cineva, respectivii autori mă vor ierta: dacă am dat-o pe memorialistică, e semn sigur că memoria a început să-mi joace feste…

Catrinel POPA

Lector univ. dr. la Facultatea de Litere din București și scriitoare, Catrinel a colaborat cu mai multe reviste culturale printre care România literară, Observator cultural, Dilema veche, Dilemateca etc. Cărți: Caietul oranj (2001), Labirintul de oglinzi. Repere pentru o poetică a metatranzitivității (2007).

în același număr

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90.Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Cu o mare disponibilitate pentru schimbarea registrelor epice, când confesivă, când în ipostaza de narator obiectiv, Florentina Ionescu dovedește în toate situațiile o predispoziție spre analiza sociologică și aptitudini de constructor epic.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de Cristina BOGDAN

​TACT

CĂRȚI NOI

Unul dintre cele mai bune romane contemporane, apărute în ultimii ani. (Doina Ruști)

LITERA

Pe lista scurtă pentru EBRD Literature Prize, cartea semnată de Krisztina Tóth (Ungaria) este compusă din 30 de povestiri despre marginalizați, a căror acțiune se întinde pe mai multe epoci istorice. Legăturile epice inteligente și naturalețea scrisului sunt două dintre reușitele cărții.

O carte inedită, dincolo de granițele vieții.

Polirom

NU UITAȚI

de Scena digitală

Viața Culturală

Deznodământul unei povești: Dan Mircea Cipariu, Florin Iaru și Cristian Teodorescu, la finalul unei bătălii. Mai multe, în Agenția de cArte

citeste.ro

Izolări. Cristina Bogdan, post COVID

Curtea-Veche

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Copyright © optmotive.ro