OPTm
nr. 74

Reviste și comunități online

Merită să ne amintim de peisajul publicistic al perioadei. O schimbare importantă survenise chiar în anul 2000, cu lansarea, direct în mainstream, a Observatorului cultural, care a reușit imediat să concureze revistele culturale de prim-plan ale anilor ’90, precum România literară sau Dilema, datorită aportului substanțial al unor universitari recunoscuți, care au schițat un program extrem de coerent, în jurul căruia au atras nu doar nume mari din generațiile precedente (în special din aceea optzecistă), dar și nou-veniți din rândurile masteranzilor și studenților de atunci. Strategia s-a dovedit roditoare de-a lungul întregului deceniu pentru că a creat o redacție puternică, a contribuit la dispersia unor noi actori pe piața media și, mai general, a împrospătat atmosfera, destul de închisă, de până atunci. „Ruptura” redacției din 2005 a avut măcar un efect benefic: s-a născut revista aLtitudini, condusă de fostul director al Observatorului..., Ion Bogdan Lefter, contribuind la diversificarea spectrului pro-occidental și liberal, cu accent pe corectitudinea politică, multiculturalism, filo-feminism.

Pornit în 2004 și restartat în 2005, săptămânalul Cultura reunea foarte tineri filologi din mai multe centre universitare, promova literatura ultimilor ani și exhiba o atitudine bătăioasă „de stânga”, de implicare în polemici cu cine nu te așteptai, într-un stil rațional și accesibil. Îi lua în vizor nu doar pe inamicii previzibili, conservatorii, dar și pe unii autori considerați progresiști, sancționați, fără complexe, pe teme ideologico-literare.

Tot atunci apărea la Iași Suplimentul de cultură, mai mult decât revista unei edituri, prin aceea că acoperea literatura publicată peste tot în România și, în plus, evenimente de ultimă oră din alte arte (inclusiv din cele neomologate, ca street-art-ul), cu rubrici permanente susținute de membri ai Clubului 8 și de alți scriitori și critici care, îmi amintesc bine, știau să te țină cu sufletul la gură. Suplimentul Dilemei, Dilemateca, era destul de prezent pe mesele cafenelelor de fițe intelectuale, după 2006. Era cel mai monden magazin cultural, cu recomandări și nu cu analize, dar suna atractiv, conținea interviuri și anchete apetisante și îl recunoșteai imediat pe tarabe după coperta glossy, atipică pentru publicațiile de profil.

Dacă preferai să stai acasă, puteai surfa pe site-urile de literatură ( hyperliteratura, tiuk!, egophobia, agonia, liternet ș.a.), dintre care de departe se distingea clubliterar, înființat în 2003 și devenit, după 2005, fief al generației douămiiste. Era o platformă virtuală semi-deschisă, în sensul în care poeziile și comment-urile puteau fi accesate „la liber”, fiind însă postate exclusiv de un grup restrâns de vreo 100 de membri, selectați printr-o procedură destul de elaborată, cu scouter-i, gatekeeper-i și voturi în plen. Și acum îmi e ciudă că m-am apropiat de grup abia în 2010, când gașca se cam spărsese, deși nu-mi dau seama cum aș fi putut contribui la ea. Textele urcate pe platformă depășeau evident media site-urilor de profil. Mă atrăgea deșteptăciunea comment-urilor, mă respingea cerbicia lor. A fost cea mai interesantă comunitate online din literatura noastră, cu toată prospețimea de cenaclu, cu prietenii minate de spiritul competiției, cu diferenduri intestine pe care le vedeai ecorșate pe ecran, asumate nominal sau delegate unor clone, în spatele cărora uneori nici insider-ii nu știau cine se ascunde.

S-a întâmplat să fiu mai apropiat de revista aLtitudini, a cărei apariție intermitentă interfera cu existența regulată a Cafenelei critice, în sensul că numerele revistei erau lansate și la întrunirile de la Cafenea. Amfitrionul I.B. Lefter invita tot lume bună – prozatori, poeți, critici, dar și actori, regizori, pictori, muzicieni, istorici, antropologi, dansatori, coregrafi – în spații de obicei neconvenționale, care se schimbau din când în când: Club A, Club Control, Silver Church (lângă fosta Casă Preoteasa), o vilă boierească dintre cele două gemene de pe strada Luca Stroici, un blockhaus interbelic de la Șosea, sediul UNITER ș.a.m.d. Erau rarisime ocaziile când ne strângeam noi, colaboratorii și amicii revistei, la vreun bistrou, să stăm la taclale. Îmi amintesc că la o întâlnire festivă din martie 2017 am purtat o discuție destul de aplicată cu M.H. Simionescu despre mărcile de pick-up și despre àcele de citire a vinilurilor, care tocmai reintraseră în trend și se puteau procura second hand de la un service vechi, ceaușist din Piața Kogălniceanu, pe care-l știam amândoi. Îmi rula în minte holorima O placă (puțin) defectă a lui Foarță și aveam impresia, după surâsul lui ironic, că M.H.S. meșterea în minte o definiție ca cele din Dicționar onomastic.

Ștefan FIRICĂ

Scrie în general despre literatură și e lector la Facultatea de Litere a Universității București. A publicat două cărți, Autenticitatea, sensuri și nonsensuri. Teorii românești interbelice în contexte europene (2019) și Strategii ale (de)construcției identitare în proza românească interbelică (2019).

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

„S-a ținut după mine până la ieșirea din biserică. De sub masa unde se aflau materialele publicitare a scos un troller și un sacou negru de lână din buzunarul căruia ieșea un vârf de șosetă. Și-a tras șosetele în picioare, și-a încheiat sacoul apoi s-a încălțat cu o pereche de pantofi din fața intrării în camera preoților. Nu l-am întrebat dacă sunt ai lui, dar păreau să i se potrivească."

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de Ioana Fruntelată

Spandugino

 

ZILELE PORȚILOR DESCHISE

La Facultatea de Litere, București

 

 

 

CĂRȚI NOI

 

Un fiu secret, tradiții, o lume dispărută.

 

LITERA

 

Mihai Ene despre [GEORGES DIDI‑HUBERMAN – ]

În fața imaginii. Întrebare despre finalitatea unei istorii a artei

 

 

 

NEMIRA

 

 

 

Un posibil manifest de generație. Sau un strigăt de spaimă.

Romulus Bucur

TRACUSARTE

 

 

Viața Culturală

Maestrul Murivale, la majorat

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

REEDITĂRI

HUMANITAS

 

VREMEA

Copyright © optmotive.ro