OPTm
nr. 87

Blestemul traducătorilor

Filmul Les traducteurs, al realizatorului Régis Roinsard, apărut în cinematografe în 2020, este un huis-clos angoasant, care are în centru ideea desacralizării literaturii și a universului editorial, fenomen apărut ca o urmare firească a percepției comune, în care cartea ca obiect a devenit un produs oarecare supus acelorași reguli de marketing și publicitate într-o piață din ce în ce mai concurențială.

Intriga este, la prima vedere, similară unui thriller de succes: nouă traducători sunt izolați într-un manoir luxos din Franța, fără niciun contact cu exteriorul, ca într-un Turn Babel modern, pentru a traduce simultan în mai multe limbi ultimul volum al unuia dintre cele mai mari succese din literatura universală contemporană – romanul Dedalus, de Oscar Brach. Traducătorii lucrează într-un spațiu total izolat, într-o atmosferă rece și austeră asemenea unor călugări benedictini. Dar atunci când primele zece pagini ale romanului sunt publicate pe Internet, lucrurile se complică din ce în ce mai tare, mai ales că scurgerea de informații este urmată de amenințări clare că vor mai urma și altele dacă nu se plătește o răscumpărare enormă. O întrebare devine din ce în ce mai presantă: cine este vinovat pentru aceasta, mai ales că fiecare dintre cei nouă semnase un contract de confidențialitate? Din acest moment, filmul basculează într-un thriller psihologic. Gărzile care-i supravegheau sunt înarmate, iar patronul binevoitor devine un gangster cupid și feroce. Cine a trădat? Toți devin suspicioși, iar starea de neîncredere devine absolută. Fiecare dintre cei nouă devine un suspect, iar deznodământul este imprevizibil până la finalul filmului.

Cartea, în secolele trecute, avea o valoare sacră, cel puțin pentru anumite civilizații și zone și, nu de puține ori, în numele ei, s-a vărsat sânge și s-au pierdut bătălii importante. Deși astăzi acest lucru mai este valabil pentru un număr redus de puriști, rapiditatea cu care lumea spectacolului și a audiovizualului trece la adaptarea unor cărți peste care nici bine nu s-a așezat praful din biblioteci, face ca și cartea să fie percepută ca un bun de larg consum, iar universul editorial a devenit astfel o industrie de sine-stătătoare în care totul se joacă în termeni de randament și profit. Acesta este contextul general în care regizorul și-a plasat filmul; în acest punct apare și un alt ingredient care poate fi asimilat tot unui accrochage al specialiștilor în marketing: identitatea necunoscută a autorului care este cunoscută doar de verosul editor ce se ocupă de tot ce ține de promovarea și difuzarea operei enigmaticului autor.

De fapt, edificiul editorial în totalitatea sa este pus sub lupa acestui film cu enigme și o serie întreagă de întrebări ce țin de etica profesiei și de rolul traducerii și al traducătorului în acest lanț trofic ni se relevă încă de la primele minute ale lungmetrajului: din clipa în care manuscrisul este încredințat unui editor, cartea mai aparține autorului? Literatura, dar și percepția generală a consumatorilor, în cazul nostru, cititorii, nu acordă suficient credit celor „al căror nume nu apare pe prima copertă”, cu alte cuvinte, traducătorilor, care sunt de fapt cei care fac posibilă circulația unei cărți, transmiterea ei în alte limbi și în alte culturi. Traducătorii, cei care operează câteodată o adevărată rescriere a operei, care „îmbunătățesc” pe ici, pe colo stilul sau gramatica operei originale, pot cădea pradă unei frustrări care să devină în cele din urmă periculoasă? Traducătorul nu este el în esență altceva decât un scriitor manqué , care-și ascunde neîmplinirile în paginile unor autori mai curajoși, nu neapărat mai talentați, în timp ce visează la romanul total? De fapt, ce este un traducător dacă nu altceva decât un îndrăgostit de literatură, uneori până la identificarea absolută cu personajele, cu substanța cărții la care lucrează? (Traducătoarea în rusă trăiește un adevărat proces de transfer identitar cu personajul feminin Rebecca, de exemplu).

Literatura contemporană are în ultima vreme un adevărat cult pentru valențele autoreferențiale ale literaturii: personajele îndrăgostite de ideea de literatură, personajele care conspiră în numele iubirii pentru literatură devin emblematice pentru autori ca Bolaño, Antoni Casas Ros sau Baricco. Oricum „galeria” de traducători reproduce cu acuratețe tipologii etnice, dar și clișeele și „locurile comune” din breaslă, fără să omită nici elementele picante, teatrale pe alocuri, care apar între protagoniști: rebela portugheză tatuată, pseudo-femme-fatale din Rusia, francezul șic și distant, britanicul flegmatic și descurcăreț, grecul homosexual, neplătitor de impozite, scriitoarea nordică, rece și nefericită etc. Fie și numai sub acest aspect, asemănarea cu romanul lui Casas Ros este evidentă. Această galerie de stereotipuri, evident bine plasată pentru a-i întinde spectatorului piste false în ceea ce privește așteptările și judecățile sale, este catalizatorul întregii intrigi: cine e cine? Cine ascunde pe cine? Cine ce ascunde? Cine poartă o mască și de ce? De fapt, ne aflăm în fața formulei clasice a Whodunit-ului, iar întreaga compoziție pare să genereze „surprize” plăcute.

Dacă aspectele ce țin de apartenența la genul thriller sunt câteodată prea forțate, dezamăgitoare, cu foarte multe piste false – cu un dezechilibru evident între prima jumătate a filmului și cea de-a doua, în care măștile ar trebuie să înceapă să cadă – adevărata provocare a acestui film vine din utilizarea artei ca obiect de supraconsum, care aduce beneficii enorme nu celui care l-a produs, l-a scris, în cazul nostru, ci celui care-l distribuie, îl promovează, celui care preia „conducerea” odată manuscrisul livrat, și anume, editorul!

Anumite voci critice susțin ideea că punctul de plecare al filmului este inspirat dintr-un caz real: traducerea romanului Inferno de Dan Brown pentru o editură italiană, cei doisprezece traducători fiind închiși împreună pentru a împiedica piratajul și scurgerea de informații! Cine ar fi zis că meseria de traducător poate fi atât de periculoasă!?

Diana NECHIT

Lector universitar la Departamentul de Artă Teatrală, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Diana este doctor în literatură franceză cu o teză despre teatrul lui Bernard-Marie Koltès. Scrie cronici și studii despre literatura dramatică, teatru și film. A tradus literatură franceză contemporană, în special, teatru.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Andreea Berechet scrie ca și cum ar purta o cameră de filmat printr-o lume desprinsă dintr-un album cu fotografii de familie. Cuvintele zăbovesc asupra câte unui personaj sau a unui context și portretul sau scena capătă viață, devin episoade dintr-o poveste ce se ivește firesc sub privirile cititorului. Familiarizată cu munca de scenarist, Andreea construiește credibil dialogurile, selectează detaliile memorabile, țese punțile între secvențe, cu măiestria povestitorului care știe că toate elementele au importanța lor în tabloul final. O scriitură alertă, cu un foarte rafinat echilibru între modurile de expunere, definește stilul acestei autoare, care-și îndreaptă atenția mai ales asupra resorturilor psihologice ale istoriilor narate.

Cristina BOGDAN

Muzeul de la Piscu (ceramică), înființat de soții Adriana și Virgil Scripcariu

 

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Pandemicon. Povestiri pentru sfârșitul lumii (semnate de 14 scriitori).

Crime Scene Press, 2020

 

Recomandare OPTm

 

 

 

CĂRȚI NOI

 

 

 

Humanitas, 2021

 

 

 

Ed Etnologică, 2020

 

 

Humanitas, 2020

 

 

 

Ed. Igloomedia, 2017

 

 

VIAȚA ARTISTICĂ

 

Victor Gingiu, între două expoziții

 

LITERA , 2020

 

 

Revista Museikon, Nr 4/2020, Ed. MEGA

 

 

Semnează

 

LITERA, 2020​

 

 

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Copyright © optmotive.ro