Invitații lui Zenob: Ileana OLTEANU

Pe Ileana Olteanu o știu de pe scena Naționalului. E actrița cu 1200 de rochii și siluetă de Barbie. Prin urmare, m-am strecurat odată în garderoba ei, cu intenția de a-mi face un șal. Printre multele rochii era una de catifea, de un roșu imperial, pe care pusesem de mult ochii. Și ce i se potrivește mai bine unui zenob, dacă nu catifeaua?! Dar când am ajuns în imensul dressing, am descoperit o cutie, genul rotundă, de pălării. M-am chinuit ceva, iar până la urmă am deschis-o și-am rămas lampă. Cutia era plină de omuleți roșii, sute de degeței-țesători. Valuri de pânze se foiau prin cutia aia, ca inexplicabil să dispară în abisul din fundul cutiei. Zenob, dragă, mi-a spus unul dintre ei, care se cățărase pe margine, n-are rost să strici bunătate de rochie, ți-am pregătit un fular pe raftul din spate!

Ce treabă avea Ileana cu țesătorii minusculi, n-am putut să aflu nici în ziua de azi, dar odată, în timpul unui spectacol cu Livada de vișini, pe la poalele rochiei ei mi s-a părut că se mișcau spiridușii din dressing.

1. Ce mistere, ce obiecte mistice te ajută să treci prin viață?

În amulete nu am încredere, nu-mi plac nici pietrele și resping cu totul mitologia din jurul lor. Am însă o iconiță cu Sfântul Filimon, protectorul actorilor. Beligan, cu care am jucat mult, era născut pe 14 decembrie, în aceeași zi cu Sf. Filimon, pe care îl recunoștea ca patron și protector. Probabil că de aceea a avut un destin extraordinar.

Totuși, am avut și eu experiențele mele superstițioase: când eram copil mă feream de pisica neagră ori de preoții ieșiți în cale, dar cu timpul fricile astea s-au estompat. Da trebuie să mărturisesc că pentru rolurile noi am niște obișnuințe aproape ritualice, de exemplu, respect cu strictețe ce m-a învățat Cojar, în timpul facultății: subliniez textul cu culori diferite, fiecare replică cu altă culoare, în funcție de ceea ce am de jucat. Am descoperit cu surprindere că și Beligan aplica aceeași metodă...

Și mai am o… „superstiție” – mă bazez foarte mult pe regizor, cred în regizorul care lucrează cu actorul. Un regizor bun face actorul să fie bun. La începutul carierei am avut noroc de regizori buni și m-am nărăvit, mi-am format niște standarde.

2. Povestește-mi o întâmplare din scenă, pe care publicul n-a sesizat-o.

Într-o scenă trebuia să beau “vodcă”, evident apă plată, pusă într-o sticlă de vodcă. La a nu știu câta reprezentație, Silviu Biriș mi-a înlocuit apa cu vodcă. Bineînțeles, n-am știut, iar când am avut scena respectivă, am dat, ca de obicei, paharul peste cap. Niște, pași, niște replici – și alcoolul și-a făcut repede treaba, m-am îmbătat instant. Toată distribuția știa, tot personalul teatrului se strânsese la arlechin să mă vadă amețită – era spectacolul din culise, despre care publicul n-avea habar. Se distrau pe seama mea. Dar la final mi-au spus că am jucat genial. Habar n-am ce-am făcut, cum a fost! Bineînțeles, de-atunci mă tot gândesc că o să mă răzbun pe Biriș, poate chiar curând, căci peste o săptămână jucăm iarăși Cursa de șoareci, la Național, iar el are o scenă în care trebuie să bea whisky…

3. Cu ce personaj de ficțiune ți-ar plăcea să te plimbi și pe unde…?

Aș merge în Italia cu Rossini, la un restaurant de lux, și-aș comanda tournedos Rossini, mâncarea lui preferată, și-aș vorbi despre muzică și-aș asculta… desigur, Rossini.

Aș mai merge și la Londra și-aș sta de vorbă cu Agatha Christie, poate aș convinge-o să-mi dea drepturile de autor pentru un film după Cursa de șoareci – se știe, a lăsat cu limbă de moarte ca atâta timp cât se joacă spectacolul la Londra să nu facă nimeni film, iar spectacolul se joacă de 65 de ani!

ZENOB

Zenob face parte din grupul „Perucile verzi”.

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90.Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Andreea Berechet scrie ca și cum ar purta o cameră de filmat printr-o lume desprinsă dintr-un album cu fotografii de familie. Cuvintele zăbovesc asupra câte unui personaj sau a unui context și portretul sau scena capătă viață, devin episoade dintr-o poveste ce se ivește firesc sub privirile cititorului. Familiarizată cu munca de scenarist, Andreea construiește credibil dialogurile, selectează detaliile memorabile, țese punțile între secvențe, cu măiestria povestitorului care știe că toate elementele au importanța lor în tabloul final. O scriitură alertă, cu un foarte rafinat echilibru între modurile de expunere, definește stilul acestei autoare, care-și îndreaptă atenția mai ales asupra resorturilor psihologice ale istoriilor narate.

Cristina BOGDAN

Muzeul de la Piscu (ceramică), înființat de soții Adriana și Virgil Scripcariu

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Pandemicon. Povestiri pentru sfârșitul lumii (semnate de 14 scriitori).

Crime Scene Press, 2020

Recomandare OPTm

CĂRȚI NOI

Humanitas, 2021

Ed Etnologică, 2020

Humanitas, 2020

Ed. Igloomedia, 2017

VIAȚA ARTISTICĂ

Victor Gingiu, între două expoziții

LITERA , 2020

Revista Museikon, Nr 4/2020, Ed. MEGA

Semnează

LITERA, 2020​

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Copyright © optmotive.ro