OPTm
nr. 87

Velimir Hlebnikov, avangardă și matematică superioară

La finalul manifestului „Trompeta marțienilor” (1916), poetul rus Velimir Hlebnikov (1885-1922) se semna „Regele Timpului Velimir I”, iar în afișele avangardiste se autointitula „Președintele Globului Pământesc”. Pe piatra funerară a poetului, care s-a stins în sărăcie, la 37 de ani, rătăcind prin provincia rusă, artistul Piotr Miturici a incrustat aceeași titulatură maiestuos-profetică. Mai mult sau mai puțin mistificatoare, ea reflectă una dintre utopiile lui Hlebnikov, crearea unei societăți internaționale a personalităților culturale, formată din 317 membri, meniți să pună în practică ideea armoniei universale.

Hlebnikov a fost geniul tăcut și timid al avangardei ruse, la antipodul lui Vladimir Maiakovski, alături de care, de altfel, a semnat cele mai importante manifeste ale cubofuturismului. Prieten cu Serghei Esenin și cu Osip Mandelștam (cu care a fost pe punctul de a se duela, după o dispută pe teme antisemite), Hlebnikov este considerat în zilele noastre unul dintre cei mai străluciți poeți ai avangardei, cu o gândire superdotată și inovatoare.

Crescut într-o familie erudită, a moștenit de la tatăl său, ornitolog, dragostea pentru natură, și de la mama sa, istoric, dragostea pentru filosofie și istorie. Era pasionat de biologie, cristalografie, chimie, de filosofia lui Platon și Spinoza, de muzică și pictură, de limba japoneză. A urmat o perioadă cursuri universitare de matematică, fizică și științe ale naturii, dar nu le-a finalizat, preferând să participe la numeroase expediții și călătorii, nu numai pe teritoriul Rusiei.

Când a început Războiul Civil Rus, pentru a nu fi înrolat, a simulat nebunia și a petrecut două luni într-un azil (cred că nu întâmplător, Daniil Harms, un mare admirator al lui Hlebnikov, a ales să simuleze schizofrenia la începutul anilor ’40, pentru a scăpa de înrolare, și a reușit să convingă comisia NKVD-ului că este bolnav psihic). Despre incartadele lui Hlebnikov, slavistul american V. Markov notează: „Hlebnikov n-a fost nebun, ci smintit (o mare diferență), în același fel ca Blake, Hölderlin , Nietzsche, Van Gogh și alții. Sminteala a determinat modele mărețe în artă și intuiții grandioase în literatură”.

Opera lui Hlebnikov impresionează prin varietate, poetul fiind un exponent al teoriilor culturale sincretiste de la începutul secolului XX. Poezia sa ezoterică, puristă, abstractă s-a constituit ca o îmbinare între literatură și matematică (îl includem astfel în galeria scriitorilor care au avut o adevărată fascinație pentru matematică sau au fost ei înșiși matematicieni: Ion Barbu, Lewis Carroll, Omar Khayyam, Mihail Lermontov, Robert Musil, Paul Valéry etc.). Hlebnikov a reformat substanțial limbajul poetic (sunt renumite experimentele sale în domeniul formării cuvintelor) și este unul dintre creatorii limbajului futurist transrațional ( zaum ).

În 1974, antropologul rus V.V. Ivanov, descriind reprezentările despre categoria timpului în arta și cultura secolului XX, a atras pentru prima dată în mod serios atenția asupra ideilor lui Hlebnikov. Cercetătorul a demonstrat, pe de o parte, că poetul se baza în teoriile sale artistice pe descoperiri din domeniul științelor, iar pe de altă parte, că a anticipat câteva legi fundamentale din matematică și fizică. Sub influența filosofiei platoniciene și pitagoreice, Hlebnikov atribuia numerelor capacitatea de a determina o consonanță între sufletul individual și „sufletul lumii”. El a creat o veritabilă mistică a numerelor, în texte cu semnificații încifrate, cu asocieri rafinate și livrești. Prin calcule, care au jucat un rol esențial în previziunile sale social-istorice, Hlebnikov a elaborat un fel de „lege a generațiilor”. Pe baza ei, în primii ani ai secolului XX, a devansat teoria relativității și a intuit teorii ale fizicii cuantice, de exemplu ipoteza lui Louis de Broglie referitoare la dualitatea undă-corpuscul (enunțată în 1924).

Hlebnikov a lucrat neîncetat asupra unei legi a timpului universal, pentru a face prevestiri atât pentru umanitate, cât și pentru propriul destin. Poetul considera că trecutul, prezentul și viitorul există ca fragmente ale unui timp neîntrerupt și că descoperirea unor legi numerice universale ale timpului pot influența soarta Rusiei și a omenirii. De exemplu, într-o scrisoare adresată lui P. Miturici, Hlebnikov explica existența unei procesualități istorice, conform căreia, după 2n zile de la începerea unui eveniment sau a unui proces istoric, mentalitatea socială primește cantități discrete de energie (cuante) care intensifică acest proces, iar la 3n zile cantitatea de energie primită începe să se micșoreze.

În poeziile lui Hlebnikov din perioada 1921-1922 se găsesc numeroase formule prin care poetul urmărea să demonstreze recurența unor evenimente istorice. El recomanda constantele 317 (o obsesie a sa) și 1902, ca elemente esențiale în descoperirea legilor timpului (317×6=1902). Numărul 6 era una dintre reprezentările de bază ale timpului, iar 1902 determina cele mai precise ritmuri de amploare universală și diferenția evenimentele istorice pe mai multe niveluri. Studii recente arată că ipotezele poetico-științifice ale lui Hlebnikov pot fi puse în legătură cu cele ale savantului rus V. Vernadski (1863-1945) despre noosferă. Aceasta este definită ca o sferă rațională ideală, un fel de creier uriaș al biosferei planetare, care dirijează rațional intelectul și creativitatea umană, punând accent pe supremația unui intelect planetar și având consecințe benefice pentru supraviețuirea omenirii.

Sinteza spațiu-timp este supratema operei lui Hlebnikov, care vedea lumea ca fracțiuni interdependente și inseparabile ale cosmosului, ca manifestări diferite ale aceleiași realități ultime. Poetul-savant formulează în limbajul poeziei legea esențială a fizicii cuantice, continuumul spațiu-timp. El susținea că ființa umană este punctul în care liniile paralele se întâlnesc și avansa ideea că pot exista două spații într-un singur timp și un spațiu în două timpuri, că „ecuația timpului” ar putea fi o reflectare în oglindă a „ecuației spațiului” și că timpul este măsura lumii: „Timpul este logaritmul spațiului. Spațiul este timpul la gradul zero”, scrie Hlebnikov într-un „tratat” poetic.

Un alt pas important pentru (re)abilitarea literar-științifică a lui Hlebnikov a fost făcut în 1983, când criticul V. Grigoriev a demonstrat că avangardistul a fundamentat o filosofie matematizată a istoriei, la baza căreia stă concepția despre ciclicitatea temporală a dezvoltării universului și omenirii. Abia în ultimele decenii, odată cu investigarea aprofundată a operei lui Hlebnikov, s-a dovedit că teoriile lui poetico-științifice nu au fost elucubrante, ci extrem de avansate pentru epoca respectivă.

Data viitoare – o incursiune în poezia lui Hlebnikov.

Camelia DINU

Camelia Dinu este conferențiar la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. Este interesată de literaturile slave comparate. Este autoarea cărților Avangarda literară rusă: configurații și metamorfoze (2011) și Cazul Daniil Harms. Supraviețuirea avangardei ruse (2019). Pentru aceasta din urmă a primit recent Premiul Observator Cultural (2020) la categoria Critică literară */ *Istorie literară / Teorie literară.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Andreea Berechet scrie ca și cum ar purta o cameră de filmat printr-o lume desprinsă dintr-un album cu fotografii de familie. Cuvintele zăbovesc asupra câte unui personaj sau a unui context și portretul sau scena capătă viață, devin episoade dintr-o poveste ce se ivește firesc sub privirile cititorului. Familiarizată cu munca de scenarist, Andreea construiește credibil dialogurile, selectează detaliile memorabile, țese punțile între secvențe, cu măiestria povestitorului care știe că toate elementele au importanța lor în tabloul final. O scriitură alertă, cu un foarte rafinat echilibru între modurile de expunere, definește stilul acestei autoare, care-și îndreaptă atenția mai ales asupra resorturilor psihologice ale istoriilor narate.

Cristina BOGDAN

Muzeul de la Piscu (ceramică), înființat de soții Adriana și Virgil Scripcariu

 

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Pandemicon. Povestiri pentru sfârșitul lumii (semnate de 14 scriitori).

Crime Scene Press, 2020

 

Recomandare OPTm

 

 

 

CĂRȚI NOI

 

 

 

Humanitas, 2021

 

 

 

Ed Etnologică, 2020

 

 

Humanitas, 2020

 

 

 

Ed. Igloomedia, 2017

 

 

VIAȚA ARTISTICĂ

 

Victor Gingiu, între două expoziții

 

LITERA , 2020

 

 

Revista Museikon, Nr 4/2020, Ed. MEGA

 

 

Semnează

 

LITERA, 2020​

 

 

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Copyright © optmotive.ro