Casa cu o singură cameră, era un atelier de creație zootehnică. O masă îngustă, cu două picioare, pe o singură scândură; o sobă afumată și care scotea știrigie adusă de la fier vechi; niște oale mucegăite și urât mirositoare în care se făceau brânzeturile cele de bun gust (pentru iubitorii de brânză cu mucegai, să știți că nu e altceva decât brânza de la putină care a prins puțină iuțeală); un pat din scânduri, cu lână de oaie pe post de învelitori; mobilier diversificat, de la scânduri bătute pe pereți, la capuri de țap și berbec agățate pe post de trofeu. De mâncare - nimic interesant, decât brânză și ceva băutură. Ca la stână. Ciobanii beau mult. Chiar dacă nu știți voi. Rouquefort locuia într-o putină. Camembert într-un borcan. Aveau multe rude, și era greu de zis numele tuturor unchilor, mătușilor, fraților și surorilor. Aveau de locuit o scurtă perioadă de timp în acele recipiente. Trebuiau duși pe piață și ambalați. De acolo, nu se știe în mâna cărui cumpărător ajungeau. Ochii lor erau compuși din mucegai. Dorm întotdeauna cu mănuși albe și cu haine verzi. Viața lor este foarte scurtă. Mucegaiul plăcea oamenilor, nu se știe de ce. Într-o zi, ciobanii s-au hotărât să-i ducă un caș de brânză preotului pentru pășune. Și i-au dus și delicatese de la borcan. Preotul, bucuros de pomană, a dat frâu liber animalelor pe pășune și brânzei în altar. Să-și dea seama că, ducând brânza în altar, până la terminarea slujbei, a introdus o femeie unde nu-i era locul, nici nu s-ar fi gândit. Cine s-ar fi oprit asupra simbolisticii acesteia atât de dură și la faptul că în borcan locuia o femeie... parcă ar fi fost mâța care se putea strecura peste tot fără să n-o vadă nimeni. Doar mâța, femeia și baba sunt calul dracului... Preotul și-a făcut-o cu mâna lui. Doar toate se plătesc.