O uram pe Helga de când a pus piciorul în teatru. Putea să-și aleagă alt oraș în care să fure totul celorlalte femei: bărbații, rolurile și mințile. Până și iubiții ei o credeau o afurisită. De ce și-a ales un teatru de provincie? Venirea ei aici a rămas o enigmă.

În ziua cea mare, am ajuns prima la repetiții. Aveam de lucrat o scenă în care îi dădeam Helgăi un pahar de apă, iar ea se îneca și murea. De luni în șir țineam în vestiar un plic alb cu praf alb. Numai eu știu cât mă dădusem peste cap să fac rost de așa ceva. Omul meu mă asigurase că e de-ajuns să-l inhalezi și crăpi în cel mult jumătate de oră. Dizolvat în apă, mai trăiai cel mult o oră și ceva. Atât dura și spectacolul nostru. Atât de bine s-au potrivit lucrurile, încât n-am avut timp să mă gândesc dacă după ieșirea definitivă a Helgăi din scenă, n-o să apară o altă Helga, poate și mai frumoasă, și mai talentată, și mai periculoasă pentru noi celelalte.

Într-o clipă de neatenție, când toți râdeau de glumele nesărate ale regizorului, după ce asistentul umpluse paharul cu apă, m-am apucat să netezesc, cu mâna liberă, fața de masă neagră din catifea pe care se afla paharul. De cum luasem pauză, strecurasem cele cinci grame de otravă în podul palmei, așteptând cu pumnul strâns momentul potrivit. L-am desfăcut deasupra paharului, și când unul unul dintre colegii noștri mi-a aruncat o privire lungă, am început să fac niște exerciții cu mâinile. Închideam și deschideam pumnii, îmi roteam închieieturile, având grijă să-mi iau o figură preocupată, dând din buze, de parcă aș fi intonat replici fără sonor. Jonas nu s-a mai preocupat de mine, pauza s-a încheiat și Helga era mai în formă ca niciodată. A mers repede scena scurtă dinaintea celei pe care o așteptasem o veșnicie. Numai a treia oară a băut Helga tot paharul. Otrava se dizolvase destul, era imposibil să nu meargă. Eram pregătită să-mi savurez încet victoria, dar s-a întâmplat ceva neașteptat. Helga a început să tremure și, cu ochii injectați, s-a împiedicat de covorul deranjat de sub masă și a căzut. Bărbații s-au năpustit s-o ajute, dar până a venit salvarea, Helga ajunsese pe lumea cealaltă. Am citit pe chipul mai multor femei din trupa noastră ușurarea, dar cum bărbații se agitau, nimeni n-a sesizat nimic. Numai un observator calm, distanțat de toată această tragedie, în fond mult prea ieftină, și-ar fi dat seama care sunt actorii buni și care nu. Helga și-a jucat bine ultima scenă și mă bucur că am ajutat-o, în felul meu.