Revistă print și online

Tabloul JOÃO

Felipa purta o cămașă albă, descheiată și doar atât. Se plimba desculță pe dalele de ceramică, mirată fiind încă de detaliile florale ce se simțeau reci sub tălpi. Făcea slalom printre pânzele supradimensionate atârnate de tavan și încerca să le cuprindă cu privirea într-o căutare fără de sfârșit. Lumina unei dimineți lipsite de inspirație se revărsa prin geamurile ușilor ce separau camera de vântul oceanului.

O durere ascuțită i-a întrerupt dansul. Îndepărtă bucata de gresie care-i intrase în degetul mare stâng și o așeză la loc ca pe o piesă a unui mozaic. Descoperi că și bucata de lângă de azulejos se mișcă și o alta, și o alta. Le așeză deoparte și de sub ele i se arătă o altă lume, o lume ca un deșert cu un rege melc - singura făptură ce ar fi putut fi vie în acel tărâm. Cu balele sale dizolva obiectele care-i ieșeau în cale, transformându-le în vrejuri uscate. Timpul curgea altfel acolo sub ea și melcul părea să câștige încet...foarte încet, dar sigur.

Ultimele două obiecte erau o urnă cu același model ca gresia pe care o ciobise și o pensulă. Între pensulă și urnă era o luptă pentru supraviețuire. Felipa băgă brațul adânc în acea gaură formată între lumi și salvă pensula.

Melcul se amuza copios.

Felipa se îndreptă spre o pânză goală și prima dată desenă vrejurile uscate, după care se lăsă purtată de o forță creatoare nouă, puțin probabilă pentru o dimineață lipsită de inspirație. Trăgea cu ochiul la lumea de sub ea și fura fiecare detaliu. Treptat râsul melcului se transforma în zâmbet și zâmbetul într-o furie amestecată cu mirare.

Și așa a și fost desenat: un melc mirat.

Felipa continua să picteze ce observa. Degeaba țipă melcul: Plagiat! Plagiat! Termină surprinzător de repede tabloul și se semnă. Când ridică pensula de pe pânză un vânt puternic se porni, venit din lumea paralelă și îi umplu atelierul de puf. Acel vânt îi șterse semnătura de pe tablou. Deloc surprinsă Felipa semnă din nou. Din nou acel vânt se porni și îi șterse semnătura. Felipa repetă mișcarea. Vântul iar se porni. După cinci runde de semnat-șters, semnat-șters, Felipa acoperi gaura cu bucățile de ceramică, separând cele două lumi.

În următoarea oră se plimba în jurul tabloului, călcând pe acel puf fecund, căutând o soluție pentru sentimentul de vinovăție ce o urmărea. Poate avea dreptate melcul. Luă pensula și semnă tabloul JOÃO

Adriana GUIMAN

Născută la Piatra Neamț, cu studii de cinema, comunicare și teatru la București, Tallinn, Helsinki și New York, Adriana locuiește în Brooklyn, New York. Crede încă, cu inocență, că tehnologiile imersive cum ar fi realitatea virtuală și augmentată sunt unelte media alternative care ajută la descoperirea de noi universuri narative. Cercetează de ceva ani tema montajului în acest context al tehnologiilor imersive. Este creator de film documentar, new media și teatru.

în același număr