Cum am devenit fașionistă

Era o vară fierbinte, cu temperaturi de 34 de grade Celsius la început de iunie. Deși visam din aprilie să merg în vacanță la mare, după 2 luni de căldură, eram sătulă de soare. Ajunsesem să fac și 4 dușuri pe zi, dimineța înainte să plec la job, după-amiaza, când mă întorceam de la job, seara, înainte să plec la terasă și noaptea, după ce mă întorceam de la terasă. Așa încât când a venit august, m-am hotărât să plec într-o țară cu climă răcoroasă, oricare ar fi fost aia.

M-am uitat la știri, așteptând cu nerăbdare să văd prognoza. În Italia, Grecia, Spania – țările mele preferate pentru vacanță – căldură mare, ca și în România, mai puțin în Olanda și Belgia. Cum în Belgia nu aveam nici un interes turistic, am ales Olanda, unde anunțaseră temperaturi între 20-25 de grade C. Așa am hotărât să plec la Amsterdam. Nu mai fusesem.

Odată hotărâtă destinația, mi-am sunat toată agenda să văd cine mai vine. Dintre prietenele mele, unele erau ocupate cu jobul, o bună parte fuseseră deja în vacanță, așa am ajuns să plec la Amsterdam cu Iasmina. Nu o știam prea bine. De fapt, mai deloc. O mai întâlnisem o singură dată la terasă. Aveam amândouă o prietenă comună. Nu îmi făcuse o impresie bună. Mi se păruse superficială. Vorbea numai despre haine și shopping, un subiect neinteresant pentru mine. Așa că, deși, am plecat cu ea pentru că nu-mi plăcea să plec singură niciunde, nu eram sigură că făcusem alegerea bună, ba, dimpotrivă.

Partea bună a fost că imediat cum i-am propus, a fost de acord pentru că nici ea nu avea cu cine să meargă și nu mai călătorise în Olanda. Ne-am întâlnit la o terasă, am intrat pe net și am luat împreună de comun acord biletele de avion și cazarea. Am convins-o ușor să zburăm cu low-cost, dar nu a vrut să luăm o cazare ieftină. Dimpotrivă, a insistat să luăm un hotel de trei stele, care avea cronici bune pe TripAdvisor, situat la o aruncătură de băț de artera principală de shopping, celebra PC Hoofstraat. Pentru că, bineînțeles, Iasmina mi-a zis de la bun început că trebuie să merg cu ea la cumpărături dacă vreau să meargă cu mine prin muzee. Am fost de acord, nu aveam încotro.

Cum am aterizat, am fost amândouă încântate de cele 25 de grade Celsius. Veneam de la 33, înregistrate în București la ora 10, ora zborului nostru. Se anunțase o maximă de 38 pentru ziua respectivă.

În prima zi, ne-am plimbat prin tot orașul, bucurându-ne de răcoare. Îmi amintesc că la un moment dat a și plouat pentru un sfert de oră. Eram mulțumite de alegerea noastră. Am făcut programul pentru zilele următoare în timpul mesei. Iasmina mi-a mărturisit că se abține cu greu să nu intre prin magazine din prima zi, ca să facă shopping cu cap, după cum s-a exprimat. Însă nu s-a abținut să nu se uite la toate vitrinele, întâlnite în drumurile noastre și să comenteze ținutele.

O admiram pentru că se vedea că avea bun gust, însă mie pe atunci nu îmi păsa de haine. Din când în când, făcea remarci despre cum aș putea să-mi îmbunătățesc ținuta, orferindu-se ca mai târziu să se uite la hainele pe care le aveam în valiză și să-mi facă ținute pentru zilele următoare. Am acceptat, ce era să fac?… ca să-i fac pe plac, spunându-i că eu, oricum nu pun preț pe haine și adun bani să-mi iau casă și să călătoresc, așa că nu am nici măcar un buget minim alocat pentru shopping în această călătorie.

Următoarea zi, am mers, imediat după micul dejun să vedem muzeul Van Gogh. Stabilisem ca diminețile să le acordăm muzeelor și altor atracții turistice, iar după-amiezile shoppingului Iasminei.

Ea nu a fost încântată de vizita la muzeu. I s-a părut că prețul biletului e piperat având în vedere că în jumătate din muzeu sunt expuse schițe, iar în jumătate tablouri. Pe la ora 14, am terminat cu muzeul și am făcut picnic, cu fructe, sandvișuri și apă plată pe pajiștea de lângă muzeul Rijksmuseum pentru că erau 22 de grade și plin de lume. Am povestit fiecare despre joburile noastre și colegii de la muncă. De la 15:30 până seara la 21 am umblat prin magazine pe PC Hoofstraad, unde sunt toate brandurile de lux. Cu o zi înainte bătusem strada în lung și în lat, pe fiecare parte, însă nu intrasem în nici un magazin.

De data asta, Iasmina a intrat aproape în fiecare magazin, a probat de la pantofi, sacouri, ceasuri, pălării la eșarfe, costume de baie, rochii de seară. Bineînțeles că a și cumpărat. Ne-am întors la hotel pline de sacoșe și cutii. Eu nu mi-am cumpărat nimic, am ajutat-o numai să le care. Am probat și eu, convinsă de Iasmina, o pereche de pantofi, un sacou, o bluză de mătase. Îmi spusese că sunt perfecte pentru corpul meu. Avea dreptate.

Între timp, nu-i tăcea gura. Îmi zicea cum pot să asortez sacoul, câte ținute pot să fac cu el, de zi, de seară și așa mai departe… Prețurile variau între 100-500 de euro, drept pentru care m-am mulțumit să le probez, să pipăi materialele și pielea fină a pantofilor și să constat ce înseamnă o croială de calitate. Dacă mă duceam de capul meu să mă uit la vreo haină, Iasmina era atentă să îmi spună toate motivele pentru care haina respectivă nu mă avantaja. Încerca să mă schimbe și să mă învețe câte ceva. Nu puteam să o contrazic, tot ce mă pusese să probez, îmi venise turnat, deși eu nu m-aș fi gândit să aleg acele lucruri, dacă aș fi fost singură. Culorile, materialele, croiala se îmbinau pe corpul meu făcându-mă să mă simt și mai bine în pielea mea.

Următoarea zi am petrecut-o la grădina zoologică. Fusese propunerea mea și Iasmina nu a refuzat. Târziu, după-amiază, am mâncat la o cantină o supă, apoi am fost să vedem pe seară Cartierul Roșu, propunerea Iasminei. Bineînțeles că a vrut să fumăm marijuana sau să mâncăm o negresă cu iarbă într-o cafenea, dar am refuzat și singură nu s-a dus.

Zilele s-au scurs repede și cumva ne-am înțeles, am vizitat pe rând obiectivele turistice și cartierele orașului. Ea vorbea continuu despre branduri, despre croieli, culori, trenduri de fashion, pantofi, genți, magazine de pe Via Condotti, de pe Via de la Spiga, de fabrica D&G din Toscana, de outleturi din Elveția, Tenerife, Metzingen, de magazinul Channel de pe Rue Cambon, ca o adevărată cunoscătoare și consumatoare de fashion.

În penultima zi, seara am trecut din nou pe PC Hoopstraad și am observant că se deschidea un nou magazin. Erau baloane la intrare. Lumea bună aștepta să intre. În aer mirosea a parfum de cea mai bună calitate. Ne-am dus și noi. Șampanie și aperitive la discreție. Ca de obicei, Iasmina a întrebat de produse, de prețuri, vorbea cu vânzătoarele de parcă știau un limbaj aparte, ca o limbă nouă, până când nu i-am mai auzit vocea. Eu eram la al 2-lea pahar de șampanie și gustasem pe rând din tot felul de aperitive încercând să ghicesc ce au în compoziție. Mă prefăceam că sunt interesată de hainele din magazin, uitându-mă la câteva articole, când am auzit-o pe Iasmina:

  • Ramona, vino repede!

M-am dus într-un suflet, alergând prin magazin, ținând strâns paharul să nu-l vărs. Când am ajuns, am văzut în fața ochilor cea mai frumoasă rochie. Mătase naturală, nuanțe de verde și turcoaz. Decoltată în față, lungă până la genunchi. Iasmina a înfășcat-o repede și mi-a zis:

  • Probeaz-o! Mie nu îmi vine bine croiala asta, dar pe tine o să vină trăznet.

Am băut șampania ca să mă asigur că nu o să o vărs pe rochie și m-am dus să probez rochia în cabină. Era superbă și eram superbă. Iasmina mi-a spus:

  • Asta este rochia care transformă orice femeie în zeiță, dar în cazul tău e și mai tare că e aceeași culoare cu cea a ochilor.

Vânzătoarele ciripeau pe lângă mine, făcându-mi complimente. Alți clienți din magazin mă priveau cu admirație. Știam că îmi spuneau adevărul. Mă simțeam bine, dar costa 500 de euro. Am dezbrăcat-o și am ieșit din magazin.

*

Pentru ultima zi, mai rămăsese de văzut muzeul Anne Frank, dar nici eu și nici Iasmina nu eram sigure dacă avea rost să ne expunem la atâta durere. Îl văzusem recomandat pe toate site-urile de călătorii, dar nici una dintre noi nu propusesem să mergem să-l vedem. Aveam avionul pe seară.

Știam povestea lui Anne de la TV. Cea mai celebră fetiță din lume. A stat ascunsă cu familia și prietenii 2 ani de zile în timpul celui de al doilea război mondial. În timpul captivității forțate a ținut un jurnal care a fost descoperit și publicat după război. Anne a murit într-un lagăr de concentrare, după ce a fost capturată de naziști. Dacă ar fi supraviețuit, ar fi fost de seama bunicii.

Am ajuns la casa Annei. O casă specifică Amsterdamului. Arăta ca toate celelalte case de pe stradă. Am intrat cu grupul nostru, după ce am cumpărat bilete. La parterul casei, era biroul tatălui Annei, apoi un hol, cu un corp de bibliotecă. Biblioteca se deschide ca o ușă. Este o intrare secretă spre încăperile în care Anne, familia ei și prietenii au stat ascunși.

Suntem conduși din cameră în cameră. Iasmina comentează despre ținutele Annei, atunci când vedem fotografii. Îmi spune în șoaptă, atentă la ce povestește ghidul: Mult bun gust. Simplitate. Simple is more. Apoi aflăm uimite că Anne avea idoli printre actorii de la Hollywood, ai vremii. Pe pereții camerei în care dormea sunt fotografii cu idolii, decupate și lipite.

  • Așa făceam și noi în urmă cu 15 ani, îi zic Iasminei. Iasmina crede că Anne era pasionată de fashion. Îmi vorbește despre moda din cel de-al doilea război mondial. Îmi spune că Anne făcea combinații reușite.

Îmi atrage privirea o fotografie în fața magazinului universal Bijenkorf, în Dam Square pe care l-am vizitat și noi într-una din zile. Chiar cu o zi înainte făcusem un selfie cu Iasmina în același loc. Scot telefonul și îi arăt poza. Avem același cadru. Anne cu familia, o poză din 1941. Anne zâmbea fericită. Purta o rochiță. Peste un an, era deja în ascunzătoare, peste alți 2 ani, în 1944, e descoperită și trimisă într-un lagăr de concentrare, unde moare în primăvara anului 1945. Iasmina și cu mine zâmbim în același cadru, în fața magazinului Bijenkorf, în Dam Square, 78 de ani mai târziu.

Ghidul ne spune că a fost capturată și că a murit în lagărul de la Bergen-Belsen din Germania, după care continuă: 1,5 milioane de copii au fost omorâți de naziști în timpul celui de-al doilea război mondial, din care peste un million au fost evrei.

Vizita se termină. Ieșim din muzeu, soarele ne izbește drept în față. E ora mesei, dar nu ne e foame. Mergem prin oraș fără să vorbim. După un timp, ne uităm la ceas, mai avem aproximativ jumătate de oră până trebuie să plecăm la aeroport. Am mers repede, fără hartă, Iasmina a venit după mine fară să întrebe un cuvânt. Am găsit magazinul, rochia era încă acolo. Am rugat o vânzătoare să mi-o împacheteze. Am plătit-o cu cardul. Iasmina m-a îmbrățișat și eu pe ea.

Crenguța SANDU

Autoarea volumului de povestiri Visul unui băiat de la palat (2007) și a unui volum de Teatru (4 comedii),2015, Codruța Sandu a mai publicat teatru, cronică de teatru și proză în periodice și în volume colective. Cel mai recent, anul trecut, una dintre povestiri (Prima soție) a fost publicată de Editura Paralela 45 în Antologia Literomania de proză scurtă. Trăiește lângă Bath și-l citește pe Chaucer.

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

NOUA LITERATURĂ

Crenguța SANDU aborbează teme urbane, fiind în mod evident preocupată de comunicarea dintre personaje, de convențiile acestei zone. Detalii, narator care vorbește doar despre sine, despre ceea ce observă, despre ceea ce crede - asta veți găsi în povestirea de săptămâna aceasta, care, în plus, aduce o viziune feminină, plăcută prin tema turistică.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Zoe, fii barbată! Coduri de gen în cultura României contemporane

volum colectiv, coordonat de Mihaela Ursa
Ed. Paralela 45, 2019

Recomandată de Catrinel POPA

Biblioteca de Proză Contemporană. LITERA

CĂRȚI

ALDULESCU: Cea mai veche și cea mai nouă ediție

Hyperliteratura

Doina Ruști & Bogdan Tănase, despre ficțiune, la Cultura în direct, Muzeul Literaturii

Elena Medel (Córdoba, 1985) – Las Maravillas (Minunile)

Cartea este debutul Elenei Medel în proză și este o privire asupra ultimelor decade din istoria Spaniei și asupra vieții a două muncitoare. Elena Medel este în același timp poetă și directoare editorială la La Bella Varsovia. Ce înseamnă familia și ce înseamnă banii, se întreabă autoarea. Ce se întâmplă când o mamă nu are grijă de copilul ei și invers? Am fi fost altfel dacă ne-am fi născut în alt loc sau timp sau corp? Două femei: María și Alicia repetă același drum, la o diferență de treizeci de ani. Este un roman despre bani și lipsa lor și despre vocile care pot să spună ceva despre originea noastră. De la periferia orașului ni se vorbește din perspectiva celui care nu se poate manifesta. Cartea a cucerit editori din întreaga lume încă înainte de apariția ei și este în curs de a fi tradusă în greacă, olandeză, germană și engleză.

Alexandra NICULESCU

În nr.-ul acesta semnează

Cătălin D. CONSTANTIN: Piețe din Transilvania

Un proiect ICR Brussels

Bianca Zbarcea

Fotografii pentru versuri

Latest face

by Philip Larkin

Latest face, so effortless

Your great arrival at my eyes,

No one standing near could guess

Your beauty had no home till then;

Precious vagrant, recognise

My look, and do not turn again.

ȘCOLI

BookLand renovează școli din mediul rural

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro