Apărută în Islanda în 2013, cu șapte ani înainte ca epidemia provocată de Covid-19 să zguduie din temelii societatea așa cum o cunoșteam noi și să aducă schimbări profunde la toate nivelurile, scurta poveste a lui Sjón pare o descriere extrem de fidelă a unui orășel luat pe sus tocmai de epidemia mai sus pomenită.
Însă el descrie, prin ochii unui adolescent de șaisprezece ani, cum este afectată capitala Islandei a anului 1918 de cumplita epidemie de Gripă Spaniolă ce-a luat pe sus lumea înainte și după încheierea Marelui Război și a provocat moartea a zeci de milioane de oameni.
Máni Steinn are șaisprezece, e orfan și este crescut de bunică într-o sărăcie lucie. Îi place enorm de mult să meargă la cinematograf și să vadă orice film rulează la cele două cinematografe din Reykjavikul anului 1918, însă cel mai mult îi plac filmele de artă. Pentru a-și permite să meargă la cinema și să aibă ce pune pe masă, întrucât nu prea se omoară cu școala și nici nu se deranjează să-și ia vreo slujbă cu normă redusă (sau poate că acestea nu există, autorul nu precizează), el ajunge să „satisfacă nevoile” unor cetățeni care au mare drag de băieții tineri și vânjoși dispuși să facă aproape orice pentru niscaiva părăluțe în plus. Așa că Máni Steinn asigură tot tacâmul.
Însă o gripă parcă un pic mai severă decât banala gripă care îi pune la pat din când în când chiar și pe cei mai zdraveni și mai rezistenți dintre oameni începe, insidios, să-și facă de cap cu locuitorii capitalei micuței insule aflate la granița dintre apele a două oceane. Tuse, febră, vărsături, fețe palide, buze vineții, trupuri din ce în ce mai slăbite, oameni care nu mai ies cu zilele din case, oameni care pică pe străzi și nu se mai ridică. Acestea sunt simptomele.
„E doar o banală gripă, nu vă faceți griji, o să treacă”, pretind, la început, autoritățile și medicii. Nu se lasă ei doborâți de o gripă care începe însă să paralizeze tot orașul. Ba cizmarul, ba fierarul, ba brutarul, ba băieții tineri, ba bunicuțele aduse de spate, ba tinerele însărcinate, toți încep să cadă ca secerați. Și când, la o vizionare de film fără sonor, căci se pare că și sunetistul de la cinema a fost doborât de „banala gripă”, adusă, se dovedește, de un vas danez, se aprind luminile și abia atunci constată toți că sunt bolnavi copți.
Autoritățile își dau seama, prea târziu, că treaba e groasă. Foarte groasă. Că e, de fapt, o epidemie și că din cauza ei mor mai mulți oameni decât în mod obișnuit.
„Tinerii privesc în jur și abia acum își dau seama câți dintre ei sunt, de fapt, bolnavi: tot a doua față e albă ca varul, cu buzele vinete, fruntea udă de transpirație, cu nările roșii, ochii congestionați și înfundați în orbite.
Peste adunare se lasă tăcerea.
Cu mișcări precaute, spectatorii ies din rândurile de scaune, pășesc încet și părăsesc fără un sunet sala.
Ultima proiecție a luat sfârșit.”
Sună cunoscut?
Înspăimântătoare sunt însă imaginile descrise cu mare măiestrie de Sjón, un soi de repetiție a ceea ce ni s-ar fi întâmplat și nouă dacă ne-am fi întors în timp. Prin ochii unui adolescent ce pare uneori cam sărac cu duhul, rămas, bietul de el, fără slujba de zi cu zi, căci nu mai are cine să-i solicite serviciile, și care apoi cade și el la pat, grav bolnav, din pricina necunoscutei și agresivei gripe, vedem cum începe, cum atacă și cum... trece? apoi acest asasin nemilos care a măturat lumea întreagă cu ceva mai mult de un secol în urmă.
„Și băiatul a ieșit la plimbare prin centrul pustiu al orașului.
Nu avusese nicio bănuială că, atunci când epidemia va lua în stăpânire orașul, acesta se va goli, dând impresia că nu se întâmplă absolut nimic, și că va deveni un decor abandonat pe care el, Máni Steinn, va proiecta orice scenariu minunat pe care și-l poate închipui, sau, mai bine zis, întâmplările sinistre care s-ar putea filma într-un soi de sat blestemat cum a devenit Reykjavikul ― dar în zilele noastre, poveștile reale se desfășoară în spatele ușilor închise. Și atunci sunt mai macabre decât își poate închipui mintea unui copil.
Băiatul se oprește.
Din casa tâmplarului se aude un urlet.”
Un soi de nuvelă, aproape roman, Mánasteinn. Băiatul care n-a existat niciodată izbutește, în doar 160 de pagini scrise cu un font atipic pentru Biblioteca Polirom, nu doar să ilustreze felul în care dușmanul invizibil era să distrugă lumea, pe fondul unui oraș invadat acum, colac peste pupăză și de cenușa vulcanului care tocmai a erupt în apropiere, îngreunând și mai mult viața celor atacați de gripă, ci și o excelentă poveste de viață a unui băiat „altfel”, pedepsit, până la urmă, tocmai de cei ale căror nevoi le satisfăcea până nu demult.
Sjón ― Mánasteinn. Băiatul care n-a existat niciodată, Editura Polirom, 2020, colecția Biblioteca Polirom, trad. din limba islandeză de Ovio Olaru
Liviu SZÖKE
Traducător, cronicar de carte, influencer.
Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.
Crenguța SANDU aborbează teme urbane, fiind în mod evident preocupată de comunicarea dintre personaje, de convențiile acestei zone. Detalii, narator care vorbește doar despre sine, despre ceea ce observă, despre ceea ce crede - asta veți găsi în povestirea de săptămâna aceasta, care, în plus, aduce o viziune feminină, plăcută prin tema turistică.
OPTm
Zoe, fii barbată! Coduri de gen în cultura României contemporane
volum colectiv, coordonat de Mihaela Ursa
Ed. Paralela 45,
2019
Recomandată de Catrinel POPA
Biblioteca de Proză Contemporană. LITERA
ALDULESCU: Cea mai veche și cea mai nouă ediție
Doina Ruști & Bogdan Tănase, despre ficțiune, la Cultura în direct, Muzeul Literaturii
Elena Medel (Córdoba, 1985) – Las Maravillas (Minunile)
Cartea este debutul Elenei Medel în proză și este o privire asupra ultimelor decade din istoria Spaniei și asupra vieții a două muncitoare. Elena Medel este în același timp poetă și directoare editorială la La Bella Varsovia. Ce înseamnă familia și ce înseamnă banii, se întreabă autoarea. Ce se întâmplă când o mamă nu are grijă de copilul ei și invers? Am fi fost altfel dacă ne-am fi născut în alt loc sau timp sau corp? Două femei: María și Alicia repetă același drum, la o diferență de treizeci de ani. Este un roman despre bani și lipsa lor și despre vocile care pot să spună ceva despre originea noastră. De la periferia orașului ni se vorbește din perspectiva celui care nu se poate manifesta. Cartea a cucerit editori din întreaga lume încă înainte de apariția ei și este în curs de a fi tradusă în greacă, olandeză, germană și engleză.
Alexandra NICULESCU
Cătălin D. CONSTANTIN: Piețe din Transilvania
Un proiect ICR Brussels
Fotografii pentru versuri
Latest face
by Philip Larkin
Latest face, so effortless
Your great arrival at my eyes,
No one standing near could guess
Your beauty had no home till then;
Precious vagrant, recognise
My look, and do not turn again.
BookLand renovează școli din mediul rural
Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.
În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)
Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR
Copyright © optmotive.ro