Apărută în Islanda în 2013, cu șapte ani înainte ca epidemia provocată de Covid-19 să zguduie din temelii societatea așa cum o cunoșteam noi și să aducă schimbări profunde la toate nivelurile, scurta poveste a lui Sjón pare o descriere extrem de fidelă a unui orășel luat pe sus tocmai de epidemia mai sus pomenită.

Însă el descrie, prin ochii unui adolescent de șaisprezece ani, cum este afectată capitala Islandei a anului 1918 de cumplita epidemie de Gripă Spaniolă ce-a luat pe sus lumea înainte și după încheierea Marelui Război și a provocat moartea a zeci de milioane de oameni.

Máni Steinn are șaisprezece, e orfan și este crescut de bunică într-o sărăcie lucie. Îi place enorm de mult să meargă la cinematograf și să vadă orice film rulează la cele două cinematografe din Reykjavikul anului 1918, însă cel mai mult îi plac filmele de artă. Pentru a-și permite să meargă la cinema și să aibă ce pune pe masă, întrucât nu prea se omoară cu școala și nici nu se deranjează să-și ia vreo slujbă cu normă redusă (sau poate că acestea nu există, autorul nu precizează), el ajunge să „satisfacă nevoile” unor cetățeni care au mare drag de băieții tineri și vânjoși dispuși să facă aproape orice pentru niscaiva părăluțe în plus. Așa că Máni Steinn asigură tot tacâmul.

Însă o gripă parcă un pic mai severă decât banala gripă care îi pune la pat din când în când chiar și pe cei mai zdraveni și mai rezistenți dintre oameni începe, insidios, să-și facă de cap cu locuitorii capitalei micuței insule aflate la granița dintre apele a două oceane. Tuse, febră, vărsături, fețe palide, buze vineții, trupuri din ce în ce mai slăbite, oameni care nu mai ies cu zilele din case, oameni care pică pe străzi și nu se mai ridică. Acestea sunt simptomele.

„E doar o banală gripă, nu vă faceți griji, o să treacă”, pretind, la început, autoritățile și medicii. Nu se lasă ei doborâți de o gripă care începe însă să paralizeze tot orașul. Ba cizmarul, ba fierarul, ba brutarul, ba băieții tineri, ba bunicuțele aduse de spate, ba tinerele însărcinate, toți încep să cadă ca secerați. Și când, la o vizionare de film fără sonor, căci se pare că și sunetistul de la cinema a fost doborât de „banala gripă”, adusă, se dovedește, de un vas danez, se aprind luminile și abia atunci constată toți că sunt bolnavi copți.

Autoritățile își dau seama, prea târziu, că treaba e groasă. Foarte groasă. Că e, de fapt, o epidemie și că din cauza ei mor mai mulți oameni decât în mod obișnuit.

„Tinerii privesc în jur și abia acum își dau seama câți dintre ei sunt, de fapt, bolnavi: tot a doua față e albă ca varul, cu buzele vinete, fruntea udă de transpirație, cu nările roșii, ochii congestionați și înfundați în orbite.

Peste adunare se lasă tăcerea.

Cu mișcări precaute, spectatorii ies din rândurile de scaune, pășesc încet și părăsesc fără un sunet sala.

Ultima proiecție a luat sfârșit.”

Sună cunoscut?

Înspăimântătoare sunt însă imaginile descrise cu mare măiestrie de Sjón, un soi de repetiție a ceea ce ni s-ar fi întâmplat și nouă dacă ne-am fi întors în timp. Prin ochii unui adolescent ce pare uneori cam sărac cu duhul, rămas, bietul de el, fără slujba de zi cu zi, căci nu mai are cine să-i solicite serviciile, și care apoi cade și el la pat, grav bolnav, din pricina necunoscutei și agresivei gripe, vedem cum începe, cum atacă și cum... trece? apoi acest asasin nemilos care a măturat lumea întreagă cu ceva mai mult de un secol în urmă.

„Și băiatul a ieșit la plimbare prin centrul pustiu al orașului.

Nu avusese nicio bănuială că, atunci când epidemia va lua în stăpânire orașul, acesta se va goli, dând impresia că nu se întâmplă absolut nimic, și că va deveni un decor abandonat pe care el, Máni Steinn, va proiecta orice scenariu minunat pe care și-l poate închipui, sau, mai bine zis, întâmplările sinistre care s-ar putea filma într-un soi de sat blestemat cum a devenit Reykjavikul ― dar în zilele noastre, poveștile reale se desfășoară în spatele ușilor închise. Și atunci sunt mai macabre decât își poate închipui mintea unui copil.

Băiatul se oprește.

Din casa tâmplarului se aude un urlet.”

Un soi de nuvelă, aproape roman, Mánasteinn. Băiatul care n-a existat niciodată izbutește, în doar 160 de pagini scrise cu un font atipic pentru Biblioteca Polirom, nu doar să ilustreze felul în care dușmanul invizibil era să distrugă lumea, pe fondul unui oraș invadat acum, colac peste pupăză și de cenușa vulcanului care tocmai a erupt în apropiere, îngreunând și mai mult viața celor atacați de gripă, ci și o excelentă poveste de viață a unui băiat „altfel”, pedepsit, până la urmă, tocmai de cei ale căror nevoi le satisfăcea până nu demult.

Sjón ― Mánasteinn. Băiatul care n-a existat niciodată, Editura Polirom, 2020, colecția Biblioteca Polirom, trad. din limba islandeză de Ovio Olaru