Ce-ar mai fi de scris?

Aici sunt banii dumneavoastră! Nu glumesc deloc. După cum prea bine știți, eu sunt umorist, iar micul secret al umoriștilor este că ei nu glumesc niciodată. Dacă dumneavoastră sunteți scriitori, sau doriți să deveniți, atunci repet, subliniez, accentuez și insist: aici sunt banii. Unde? În non-ficțiune.

Păi, de ce? Păi, iată de ce: pe lume sunt, în clipa de față, cam o jumătate de milion de scriitori, număr aflat în creștere explozivă (cam fiecare om cu carte crede că are ceva de spus, și cum în țările prospere sunt enorm de mulți oameni cu carte... care mai și ies la pensie, iar la pensie au prea mult timp, cu care n-au ce face... trageți singuri concluzia); numărul de cititori scade exponențial, din cel puțin trei motive (sunt mai multe, dar n-am timp): romanul e poveste, așa cum poemul este cântec, dar filmele și clipurile sunt mult mai accesibile decât cărțile de proză și de poezie (1), lumea virtuală oferă satisfacții mult mai rapide și mai violente decât cuvântul scris (2), oamenii care au bani de cumpărat cărți sunt prea ocupați ca să aibă timp de citit, așa că lectura, ca mod de viață, se restrânge treptat la profesori, studenți, liceeni, pensionari, șomeri și întreținuți – categorii nu foarte potente financiar (3). Bref, cu scriitori tot mai mulți și cititori tot mai puțini, concurența este ucigașă.

În cofă se află atât volumul de poezie (ăsta, săracul, niciodată n-a dus-o prea bine, dar acum multora le vine să-i cânte prohodul), cât și romanul realist. Aici, pe astea două nișe, e jalea cea mai jale; este nenorocire! Dacă vrei să te apuci de scris așa ceva, eu zic să te mai gândești o dată. Te crezi Hemingway? Și eu. Să-ți zic ceva: nu suntem. Dacă s-ar apuca azi de meserie, nici Hemingway n-ar fi Hemingway, ar fi un amărât de mâna a șaptea. A zburat puiul cu ața, vorba poporului!

Dar bani în scris mai sunt, da, da, mai sunt. Chiar și eu văd clar două nișe grase și distincte, două nișe care-s trei: cartea pentru copii, romanul fantasy și cel non-fiction. Aici sunt bani frumușei, aici sunt banii mari, domnule colega!

Cartea pentru copii se scrie extraordinar de bine în prezent față de cum se scria în trecut, cel puțin în trecutul pe care mi-l amintesc personal (abjectul „Cavaleri ai Meritului Pionieresc” vă spune ceva?) și se vinde și mai bine; păi, părintele care nu are vreme să citească, ce face el ca să-l țină pe copil departe de calculator și de jocurile în rețea? Îi cumpără cărți splendide și scumpe, asta face. Uite o pâinică de mâncat! Sunt câteva scriitoare care-au luat caimacul, dar e piață destulă, mai e.

Despre fantasy n-are rost să scriu prostii. J.K.Rowling a făcut cei mai mulți bani din scris de la începuturile omenirii până în prezent. Orice discuție este futilă.

Jon Krakauer este un model pentru cei care vor să scrie non-fiction de bună calitate, vandabil, apreciat, citit și cerut. Este un model pentru mine, este modelul meu. Sigur, eu n-o să urc niciodată pe Everest, n-o să fiu un erou ca Anatoli Bukréev, n-o să-i văd murind ca muștele pe niște übermenschen ca Scott Fischer, Rob Hall, Harold Harris, Doug Hansen și nici n-o să asist vreodată la o întoarcere din morți ca a lui Beck Weathers. Nu contează. Acum știu ce-am de făcut. Buzea va însemna cât de curând exact asta: non-fiction valoros, dens, traductibil, inubliabil. Proza realistă? La coteț. Gata cu duhul blândeții! No more easy going!

Este evident (dac-ați reușit să ajungeți până aici cu lectura acestor gânduri) că opul lui Krakauer mi-a plăcut de nu se poate. Trebuie să precizez: mi-a plăcut chiar mai mult de-atât. N-am apucat și versiunea în română a Ioanei Vîlcu (mulțumim, Ioana!), am înțeles însă de la amicii mei munțomani că traducerea ei este excelentă, nu dezamăgește cu absolut nimic și nu trădează nicio virgulă din original; da, exact, ați dedus bine. Nu am dat singur peste cartea asta, mi-a fost semnalată de micuța comunitate de aficionados ai munților din care am făcut parte până anul trecut (când m-am mutat în țara fără munți), comunitate ce îmi face onoarea să mă considere, încă, membru cu drepturi depline (thanks a million, gentlemen!). La rugămintea / sugestia lor, nu voi povesti nimic din ceea ce se întâmplă în carte; oricum, pentru cei lipsiți de timp există linkuri utile pe Wikipedia , iar pentru cei cu belșug de timp există alte patru cărți despre același subiect (altele decât Into Thin Air, adică): Left For Dead: My Journey Home from Everest de Beck Weathers; Climbing High: A Woman's Account of Surviving the Everest Tragedy, de Lene Gammelgaard; After the Wind: 1996 Everest Tragedy – One Survivor’s Story de Lou Kasischke; și The Climb: Tragic Ambitions on Everest, de Weston DeWalt, cel care-a pus în cuvinte relatarea lui Bukréev. De prisos să precizez că versiunea lui Bukréev se bate cap în cap cu cea a lui Krakauer, că se înțelege de la sine – când se petrece o nenorocire, nu e nimeni vinovat. Păi, la Colectiv cum a fost?!

Mă ard degetele să închei citându-mă pe mine însumi, dar fac supremul efort de-a mă controla (orișicât...), așa că-nchei prin a-l cita pe unul dintre oamenii din grupul de munțomani (și de cititori), cel prin intermediul căruia mi-a parvenit informația despre cartea asta: „Vezi tu, Mihăiță... muntele nu-i discotecă. Nu e clubbing și nici joc în rețea, nu-i nici chiar o sală de Krav Maga. Acolo ce poți să pățești? Să te-alegi c-un pumn în nas sau cel mult c-o mână scrântită. Muntele nu-i așa. Muntele te omoară. Nu de fiecare dată, nu; o singură dată”.

Mihai BUZEA

Mihai Buzea (n. 1971), reporter la Cațavencii, licențiat în filologie, s-a făcut cunoscut și prin romanele Gastarbeiter (2017), Jimmy (2018), Recrutorii (2019). Umorul, miza socială, alunecările satirice, dar și o anumită poezie în construcția biografiilor ficționale fac din Mihai Buzea unul dintre prozatorii remarcabili ai literaturii contemporane.

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

NOUA LITERATURĂ

Crenguța SANDU aborbează teme urbane, fiind în mod evident preocupată de comunicarea dintre personaje, de convențiile acestei zone. Detalii, narator care vorbește doar despre sine, despre ceea ce observă, despre ceea ce crede - asta veți găsi în povestirea de săptămâna aceasta, care, în plus, aduce o viziune feminină, plăcută prin tema turistică.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Zoe, fii barbată! Coduri de gen în cultura României contemporane

volum colectiv, coordonat de Mihaela Ursa
Ed. Paralela 45, 2019

Recomandată de Catrinel POPA

Biblioteca de Proză Contemporană. LITERA

CĂRȚI

ALDULESCU: Cea mai veche și cea mai nouă ediție

Hyperliteratura

Doina Ruști & Bogdan Tănase, despre ficțiune, la Cultura în direct, Muzeul Literaturii

Elena Medel (Córdoba, 1985) – Las Maravillas (Minunile)

Cartea este debutul Elenei Medel în proză și este o privire asupra ultimelor decade din istoria Spaniei și asupra vieții a două muncitoare. Elena Medel este în același timp poetă și directoare editorială la La Bella Varsovia. Ce înseamnă familia și ce înseamnă banii, se întreabă autoarea. Ce se întâmplă când o mamă nu are grijă de copilul ei și invers? Am fi fost altfel dacă ne-am fi născut în alt loc sau timp sau corp? Două femei: María și Alicia repetă același drum, la o diferență de treizeci de ani. Este un roman despre bani și lipsa lor și despre vocile care pot să spună ceva despre originea noastră. De la periferia orașului ni se vorbește din perspectiva celui care nu se poate manifesta. Cartea a cucerit editori din întreaga lume încă înainte de apariția ei și este în curs de a fi tradusă în greacă, olandeză, germană și engleză.

Alexandra NICULESCU

În nr.-ul acesta semnează

Cătălin D. CONSTANTIN: Piețe din Transilvania

Un proiect ICR Brussels

Bianca Zbarcea

Fotografii pentru versuri

Latest face

by Philip Larkin

Latest face, so effortless

Your great arrival at my eyes,

No one standing near could guess

Your beauty had no home till then;

Precious vagrant, recognise

My look, and do not turn again.

ȘCOLI

BookLand renovează școli din mediul rural

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro