Scrisul ca motivație în sine

Cătălin GHIȚĂ - Idei. Echivocul nodului gordian - nr. 39 / 16 noiemb., 2020

Un coleg cu care am vorbit, recent, la telefon (restricțiile impuse de pandemia de coronavirus ne-au redus la minimum interacțiunile sociale) mi se plângea că se simte apatic, demotivat, lipsit de poftă de scris. Cauza nu era izolarea prelungită: respectivul scriitor, unul altminteri stimat și citit cu plăcere de profesioniști, se afla în această stare (care nu este nici depresie, nici disperare) de ani buni. El pretinde că totul a început cam prin anul 2000, când vechii cititori din vremea ceaușismului trecuseră la răsfoirea superficială a ziarelor și, ulterior, a tabloidelor, iar noii potențiali cititori se risipeau sub vraja exercitată de televiziune și de internetul abia emergent. „Ce sens are să mai scrii?”, mă întreba, nu doar retoric, întristatul coleg la telefon.

Răspunsul pe care am încercat să i-l furnizez cu promptitudine (subliniind caveat-ul meu constant, pe care vi l-am dezvăluit și dumneavoastră: nu este un sfat, ci, mai curând, o constatare) este simplu. În această perioadă, destul de ingrată față de artă în general și de literatură în special, nu ar trebui să ne preocupe decât elaborarea propriu-zisă a unei opere pe care ne simțim în stare s-o rotunjim convingător măcar conform standardelor de exigență impuse de propria conștiință critică. Dacă ea va fi bună sau rea, de impact mic, mediu sau mare, dacă va plăcea generației actuale sau dacă va stârni curiozitatea generațiilor viitoare, toate acestea sunt chestiuni secundare, care nu ar trebui nici să ne îngrijoreze, nici să ne inhibe. Altfel spus, scrisul ar trebui să constituie o motivație în sine, la adăpost de blocaje estetice sau de receptare.

Până la urmă, scrisul profesionist rămâne o activitate profund intimă, cronofagă în sensul bun al cuvântului și generatoare de plăcere estetică nemijlocită, care se hrănește exclusiv din sine, precum Nastratin Hogea imaginat odinioară de Ion Barbu, iar cartea pe care o elaborăm va avea, cu siguranță, măcar o mână de cititori empatici. Chiar dacă minoritatea s-ar reduce la unul singur și tot ar merita efortul inițierii unui dialog intelectual fertil. La urma urmelor, cum gândea John Keats acum două secole, nu suntem cu toții, noi, filologii, doar niște oameni ale căror nume sunt scrise pe apă?

Cătălin GHIȚĂ

Prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova, coordonator de doctorate, membru al BARS (British Association for Romantic Studies), Cătălin a publicat și editat peste 20 de volume, apărute în țară și în străinătate. Membru PEN, USR.

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

NOUA LITERATURĂ

Crenguța SANDU aborbează teme urbane, fiind în mod evident preocupată de comunicarea dintre personaje, de convențiile acestei zone. Detalii, narator care vorbește doar despre sine, despre ceea ce observă, despre ceea ce crede - asta veți găsi în povestirea de săptămâna aceasta, care, în plus, aduce o viziune feminină, plăcută prin tema turistică.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Zoe, fii barbată! Coduri de gen în cultura României contemporane

volum colectiv, coordonat de Mihaela Ursa
Ed. Paralela 45, 2019

Recomandată de Catrinel POPA

Biblioteca de Proză Contemporană. LITERA

CĂRȚI

ALDULESCU: Cea mai veche și cea mai nouă ediție

Hyperliteratura

Doina Ruști & Bogdan Tănase, despre ficțiune, la Cultura în direct, Muzeul Literaturii

Elena Medel (Córdoba, 1985) – Las Maravillas (Minunile)

Cartea este debutul Elenei Medel în proză și este o privire asupra ultimelor decade din istoria Spaniei și asupra vieții a două muncitoare. Elena Medel este în același timp poetă și directoare editorială la La Bella Varsovia. Ce înseamnă familia și ce înseamnă banii, se întreabă autoarea. Ce se întâmplă când o mamă nu are grijă de copilul ei și invers? Am fi fost altfel dacă ne-am fi născut în alt loc sau timp sau corp? Două femei: María și Alicia repetă același drum, la o diferență de treizeci de ani. Este un roman despre bani și lipsa lor și despre vocile care pot să spună ceva despre originea noastră. De la periferia orașului ni se vorbește din perspectiva celui care nu se poate manifesta. Cartea a cucerit editori din întreaga lume încă înainte de apariția ei și este în curs de a fi tradusă în greacă, olandeză, germană și engleză.

Alexandra NICULESCU

În nr.-ul acesta semnează

Cătălin D. CONSTANTIN: Piețe din Transilvania

Un proiect ICR Brussels

Bianca Zbarcea

Fotografii pentru versuri

Latest face

by Philip Larkin

Latest face, so effortless

Your great arrival at my eyes,

No one standing near could guess

Your beauty had no home till then;

Precious vagrant, recognise

My look, and do not turn again.

ȘCOLI

BookLand renovează școli din mediul rural

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro