Plecasem de ceva timp din Paris pentru a putea ajunge la timp înapoi pe Valea Loarei unde regele, fiul meu, avea sa discute pentru prima data cu unul dintre misionarii din partea “religiei" care la momentul de față se dovedește a fi o reala problema în Franța. Drumul a fost ridicol de anevoios și am avut parte numai de probleme cu caii care pur și simplu nu voiau sa o ia din loc, ori din cauza caldurii ori din cauză că erau complet plictisiți și obosiți de drum. Desi cerusem niste cai rapizi am primit ceva complet nesatisfacator. Dar nu m-am plâns deoarece nu-mi stă în caracter. Nu m-am gândit până acum la mine ca la un om lipsit de caracter și foarte plângăcios dar unele situații parcă mă fac sa plâng de nervi.

Cu câteva ore întârziere am ajuns la punctul de negocieri, un loc splendid pe malul drept al Loarei cu o vedere superbă asupra teritoriului care mi-a devenit casă acum mult timp. Tabara misionarilor protestanti era enorma, aproape ca se transforma în oraș. Îi știam drept oameni ambițioși și deloc iertători față de celelalte religii, a lot fiind cea mai pură și integră, dar așa spun toți despre credința lor.

Noaptea Sfantului Bartolomeu a fost incipitul unor lungi discuții politice și religioase și-așa va ramane mult timp pană când catolicii vor accepta faptul că există o alta religie în țara asta, în afară de absolutismul catolic. Ajung în tabără îngândurată și speriată de ce se va discuta aici, dar mai ales de cât de mult va cântări cuvantul meu având în vedere că acum nu sunt doar regina mama ci și sfătuitor al regelui. Deși are vârsta necesara, fiul meu dragul de el, nu poate încă să ia decizii fără sa le aprob eu mai întâi. Nu am idee dacă este vina mea sau dacă așa este firea lui, știu și că atunci când se juca tot trebuia să îi dau eu acordul dacă are voie să arunce pietrele în lac sau nu. Nu pot spune cu exactitate dacă m-a împlinit pe deplin rolul de mamă sau nu, este o perspectivă pe care nu am analizat-o până acum în viața mea. Dar, categoric rolul meu ca și om politic a adus multe beneficii Franței.

Mă simțeam destul de bine să fiu acolo, mă simțeam încă importantă deși multe dintre fostele mame regine au sfârșit ori moarte ori uitate. Am fost îndeajuns de ambițioasă încât să nu mă las dată la o parte de nimeni, nici măcar de influențele asupra copilului meu (adică restul indivizilor din consiliul de coroană) care practic îl rugau în genunchi să nu mă lase sa fac parte din anturajul lui. Impresiile lăsate de aceasta lungă și futilă discuție mă vor bântui destul timp deoarece acești indivizi care se intitulează a fi doritori de pace și iubire, sunt doar niște impostori spalati pe creier de Elisabeta a I-a. Tânăra regină a Angliei o pot considera un adevărat pericol pentru toți cei care au alte perspective asupra vieții. Are impresia că deține adevărul absolut. Tot de ea am fost acuzată că masacrul de acum 2 zile s-a petrecut din cauza mea. Acest lucru nu poate fi mai neadevărat. O născocire prostească făcută de o mică domnișoară care nu înțelege încă strategiile politice.

Cortul în care stăteam la masa din stejar nefinisată si plina de aschii devenise un camp de lupta diplomatic. Mi-am folosit toate atuurile pe care le posed în acest moment, și ca regină dar și ca femeie, totuși acești oameni sunt de neînduplecat. Nu pot accepta nici absolutismul catolic impus de Sfântul Imperiu Roman dar nici protestantismul acesta de prost gust adus de englezi peste balta care ne desparte. De ce aici? Și de ce Franța? Niște simple întrebări care nu aduc multă alinare unei monarhii pe cale să cadă în prăpastie. Am făcut tot ce mi-a stat în putință să țin familia închegată și să nu las fisurile să se adâncească după moarte dragului meu soț și dispariția primului meu născut. Bourbonii și cei rămași din familia de Guise au încercat să ne lovească din toate părțile, dar au uitat că în Franța trăiește o italiancă catolică până în măduva oaselor, o femeie denumită de dragii ei dușmani "regina șarpe" sau mai simplu… Caterina de Medici. Un nume care sper că le provoacă greață.

Concluzia acestei zile este că negocierile vor continua în același cort la aceeași masă, pe aceleași scaune care abia pot sa ducă întreaga greutate a unei femei mici de statură ca mine. Voi încerca să apelez la benevolența Bourbonilor și a calităților lor de negociatori deoarece fiul meu n-are nicio șansa să salveze situația de unul singur. Masacrul de Sfantul Bartolomeu va rămâne o zi pătată cu sângele oamenilor care au murit în van, indiferent de ce am decide noi, niște muritori păcătoși.