Revistă print și online
Romanul Salamandre a fost distins în 2022 cu premiul Ficțiunea pentru cel mai creativ scriitor.
Încep cu această informație, deoarece pe mine m-a motivat să îl citesc: voiam să înțeleg ce este special la el – la autor și la roman deopotrivă – ca să convingă un juriu format din oameni cu multă experiență culturală să îi ofere un premiu.
Primul lucru absolut impresionant este originalitatea. Într-o vreme în care pare să se fi scris deja tot ce se putea, scriitura aceasta este cumva diferită, lucru pe care nu l-aș mai fi crezut posibil.
Aș pune aceasta pe seama altui aspect care iese in evidență: este produsul unei minți moderne, actuale, hrănite cu ample informații din toate domeniile. De aici, numeroase observații sociale, psihologice, culturale despre lumea în care trăim și care nu ar fi fost posibile în alte circumstanțe ori în altă epocă. Și care sunt savuroase și profunde deopotrivă.
Cartea este alcătuită din patru povestiri, care se unesc pe parcurs, ca piesele unui puzzle. Ca viețile noastre, în care suntem interconectați fără să știm.
Personajul principal este un chirurg care devine traficant de organe, motivat de lăcomie și de dorința de o imensă putere. Pedeapsa lui este karmică, el însuși sfârșind în bucăți, după ce îi fărâmase pe alții.
Mi s-a părut extrem de subtil surprinsă lumea modernă, cu foamea și nebunia ei, ambele de nepotolit.
Treptat, ies la iveală alte personaje ale căror destine s-au intersectat cu al lui și care sunt cel puțin la fel de dezechilibrate ca și el, fiindcă haosul naște, la rândul său, haos.
Atmosfera este puțin cam macabră pentru gustul meu. Niciunul dintre personaje nu este umanizat. Toate sunt cinice, lacome, vicioase, produse perfecte ale lumii capitaliste. De altfel, cu aceeași atitudine le privește și naratorul.
În general, mi-a lăsat impresia unui roman destinat să fie premiat: scris bine, asumat, cu mare atenție la stil și la detalii, original și complex, de un autor conștient de calitățile sale. Poate puțin prea sofisticat pentru publicul care nu face parte dintr-un juriu literar.
Absolventă a Facultății de Litere din București, cu un master în Antropologie și folclor și autor de carte școlară, Gina publică în mod curent recenzii, cronici, exegeze în diverse publicații Este profesor de limba și literatura română, gradul I, la un liceu teoretic din capitală. Conduce clubul de lectură Cartea de sub bancă.