Revistă print și online

Trei personaje feminine, trei portrete

Anumite vizite la muzeu sunt memorabile. Pe lângă plăcerea firească de a păși în liniște pe pardoseala de marmură și de a străbate cu ochii larg deschiși săli ticsite cu opere de artă, poți avea surpriza de a întâlni câteva personaje care nu te mai părăsesc niciodată. Ele vin cu tine pe străzi și bulevarde, apoi acasă și rămân în interiorul tău, trezindu-ți nostalgii, întrebări sau o simpatie spontană.

Cea mai importantă întâlnire de acest fel pentru mine a fost cu "Femeia cu mască", un tablou din anul 1919, pictat de Mihail Teișanu. Într-un interior oarecum dezordonat, o femeie în rochie neagră și cu o mască tot neagră în jurul ochilor, își duce mâna dreaptă către aceasta, sugerând faptul că în clipa următoare ar urma să-și dezvăluie chipul, după o ezitare de o secundă, aproape o cochetărie, o expectativă nonșalantă. Are un umăr gol, gura ca o cireașă, iar dresul fin i se ițește din pantofii de lac. Și totuși, o privire atentă a ochilor ei negri dezvăluie o umbră de tristețe. Expresia ei intrigă în opoziție cu postura lascivă și m-am întrebat de nenumărate ori ce anume ar putea-o mâhni. O iubire neîmplinită? O ceartă irevocabilă? O scrisoare cu vești proaste? Impresia puternică pe care mi-a lăsat-o s-a transformat în obsesie și nu m-am putut liniști până nu am scris o povestire despre ea.

Un alt personaj captivant pentru mine este cel din tabloul "În grădină. Femeie în galben", realizat de Costin Petrescu, în perioada 1925-1926. Femeia în rochie galbenă este surprinsă întoarsă pe jumătate cu spatele la privitor, cosând. Se află într-un balcon, iar dincolo de marginea de fier forjat a acestuia se întinde o grădină bogată. Scena aceasta domestică contrastează cu eleganța femeii și mâinile ei fine, motiv pentru care mi-am imaginat o suită întreagă de serate și baluri la care ar fi putut merge. Imaginea are prospețimea caracteristică acelei perioade de după război, când lumea era în schimbare, și are parcă forța incredibilă de a te face să visezi la acei ani nebuni.

"Femeie în peisaj", tabloul lui Ion Theodorescu-Sion, pictat în perioada 1919-1924, m-a țintuit locului minute în șir. Într-o grădină opulentă, o femeie stă cu spatele la privitor și ține în brațe un buchet de flori. Are o rochie roșie, iar umerii ei sunt ușor încovoiați. Nu i se poate vedea expresia, dar emană grijă pentru grădina ei mult iubită. Aproape că pare a fi o extensie a acesteia și nu ți-o poți imagina altfel decât atingând ușor plantele și admirându-le în tăcere. Uneori, nici nu avem nevoie de mai mult.

Aceste trei tablouri se regăsesc în colecția Galeriei de Artă Românească Modernă de la Muzeul Național de Artă al României, unde vă recomand să mergeți. Poate că personajele de neuitat pentru voi sunt acolo, așteptând să fie descoperite.

Miruna VASILIȚĂ

Miruna Vasiliță (n. 1986) a absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, apoi a urmat cursurile Masteratului de Traduceri și Terminologii Specializate din cadrul aceleiași universități. A debutat cu volumul de proză scurtă Femeia cu mască (Editura Eikon, 2019), căruia i-a urmat romanul Timpul nostru (Editura pentru Artă și Literatură, 2024). A publicat povestiri, cronici de carte și de teatru în revistele Ficțiunea, Planeta Babel, dar și pe platformele Cod de poveste și Laconic.