A fost odată ca niciodată un porc. Într-o dimineață s-a născut într-o cocină ca toate cocinile de la marginea satului. Avea 7 frățiori și o surioară. Era micuț și curios cu codița răsucită și se certa tot timpul cu toată lumea. Într-o zi au năvălit niște trubaduri, l-au băgat într-un sac și s-a trezit singur într-o poiană cu un valing plin de mâncare. A plâns ce a plâns și apoi a început să se ia la ceartă. Prima dată a început un război cu furnicile lui Ghiță de peste drum. A distrus ca un bulduzer de jucărie toate mușuroaiele și ajunsese să mănânce aceste delicatețuri între mese. Apoi s-a luat de cățelul legat cu lanț în marginea curții, îl supăra mereu și-l mușca de codiță. Era un porcușor tare bun și fericit. Stătea toată ziua cu burta la soare, mânca de parcă voia să ruineze toată iarba din poiană și era ascultător uneori. Avea aptitudinile unui labrador, răspundea la chemări la masă, te certa cu cinci grohăituri și un rât în spate dacă lipseai mult de acasă și enerva toate celelalte viețuitoare. Era un rege care își controla supușii cu blândețe și salivă. După ce a mai crescut devenise elegant și prețios. Dădea din codiță mai tot timpul, mergea prin curte ca Merlyn Monroe la galele oscar și avea grijă să sape tranșee adânci pentru a putea rezista în fața dușmanilor lui de moarte – furnicile. Toată familia îl mângâia, bunicul îl scărpina pe burtică cu o greblă, ba uneori voia să intre în casă să vadă meciul dintre Craiova și Steaua ca mediator între mine și tata. Și adevărul e că el mai lipsea de la nebunia aia de meci. Era un adevărat membru al familiei sau cel puțin așa se credea el. Noi, ca niște criminali antrenați îl mângâiam tot timpul, ne jucam cu el, dar ne gândeam numai la friptură. Pentru noi era doar un ustensil ce avea o menire funcțională. Într-o dimineață moșu și tata intră la el în coteț și-l scot afară cu o funie. Prietenul meu credea că e o joacă și se lua la trântă cu ei apoi se dă pe spate pentru scărpinatul de dimineață numai că de această dată a fost scărpinat cu un cuțit de 40 cm în jugulară. Prietenul meu țipa din toți rărunchii, se uita în stânga și în dreapta după ajutor, se zbătea și nu-i venea să creadă că cei care l-au crescut și îngrijit acum îl înjunghie cu bestialitate. Sângele s-a scurs pe pământ, noi închinam veseli o ceșcuță de țuică fiartă, apoi a început feliatul. S-a pârjolit bine, i s-a tăiat capul ca-n ghilotinările de acum o mie de ani, apoi s-a despicat ușor bucată cu bucată. I s-au tăiat picioarele, i s-au scos mațele până nu a mai rămas nimic din el. Fiecare bucățică din el a fost pusă într-o troacă și dusă fie către afumătoare, fie către mașina de tocat carne, fie direct către un ceaun mare. Cu o zi înainte mă jucasem cu el, dintr-odată tolănit cu burta plină de prietenul meu și cu capul încins de țuică fiartă. De crăciun, stăteam toți la aceeași masă și ascultam colinde liniștiți, dar porcul nu apucă niciodată masa de crăciun, el stă tolănit doar în burțile noastre sau în afumătoare. Omul e un animal moral care sărbătorește nașterea Domnului prin crimă.