Mâna Taniei îi mângâia pieptul. Arătătorul ei lung și rozaliu apăsa în adâncitura de pe omoplatul drept. O găoace în mușchi, căptușită cu pieliță uscată. O rană veche, la fel ca multe altele de pe trupul său.

Erau dezbrăcați, făcuseră dragoste și acum lâncezeau. El, cu ochii în tavan. Ea urmărind liniile, văile și urcușurile de pe pielea lui bronzată. Pasiunea era scursă din amândoi și el simțea doar o prelungă liniște forfotitoare, ca o coardă de vioară din care zbârnâie note stinse. În muzica aia molcomă era toată dragostea lui pentru Tania. Nu sex, fantezii nebune, bătăi accelerate ale inimii sau dopamină pompată în creier.

— Nu-mi amintesc când m-am schimbat, când din adolescent am devenit adult. Nu știu cum s-au scurs anii, cum s-a schimbat lumea. Dar tu ești timpul meu!, rosti mândru, căutând ochii verzi ai Taniei.

Din liniștea lui muzicală găsea puterea să treacă prin toate încercările. Rănile de pe corp erau adunate în timpul ședințelor de vânătoare. Cei cu mulți bani plăteau să vâneze oameni, să-i împuște cu proiectile care se împlântau în mușchi, unde lăsau adâncituri și dureri sâcâitoare. O industrie bănoasă, care atrăgea o mulțime de disperați. Chiar și pe el. Omul liniștit, tăcut, gata de orice pentru Tania lui.

Vânătoarea de oameni era doar un aspect al noii industrii de divertisment. Una cu reguli clare. Nu trageți în cap. Folosiți doar proiectilele aprobate. Opriți-vă când vânatul rostește codul de siguranță.

Desigur, industria asta se extinsese și în afara legii. Cei cu adevărat disperați, oamenii care nu mai aveau nimic de pierdut, obligați să-și salveze familia, acceptau vânătoarea până la capăt. Cu gloanțe reale, din Lumea Veche.

El însă nu se afla în prăpastia disperării. Accepta alt gen de contracte. Primise deja următorul scenariu pentru o familie înstărită de pe Deal.

Uite-l în haine negre, cu o cagulă pe cap, cum intră pe ascuns în casa indicată. Trebuie să găsească cutia cu bijuterii, din care să fure un colier valoros. Se deplasează agil, urcă treptele ca o pisică, ochește ușa de la dormitor. Zdrang! Chiar atunci simte izbitura în creștetul capului.

Este permis, stipulat în contract și în scenariu. Folosesc o bâtă specială, cu vibrații care atenuează forța loviturii. Locatarii îl târâie acum pe trepte, înapoi spre parter. Picioare în burtă și în spate, și acestea trecute în contract.

Aveau să-l lege de un scaun. Alte lovituri. Plus un aparat cu electroșocuri, cu un limitator de voltaj. La final, cei doi soți urmau să facă sex în fața hoțului.

Așteaptă toate astea trântit pe podea. Privirea încețoșată i se fixează pe o ramă argintie. Un interior de locuință. Poate acesta, poate altul. Un cadru cald, doi oameni îmbrățișați, pulovere de Crăciun, cafele din care ies aburi. Mirosul se scurge din ramă și-i scormonește adânc în piept.

Tania lui merită toate astea. Liniște, bunăstare, căldură! Dar uite că le au acești parveniți care caută sângele și suferința altuia ca să se fută!

Bărbatul îl amenință cu un cuțit. Și în lama lucioasă arde, pentru o clipă, toată nedreptatea lumii.

Cu piciorul stâng îl izbește în abdomen și proprietarul casei se chircește surprins. Sare de pe podea, lovește direct în mutră și în același timp ia cuțitul! Uite că vânatul ripostează!

333 de lovituri avea să identifice legistul pe masa argintie, înecată în sânge.

El însă lovise fără să numere. Înjunghia întreaga lume, societatea nouă și murdară, nedreptatea, jocurile cu oameni.

Se oprise doar când auzise un scâncet de femeie.

— Tania???

Chiar, unde era Tania lui? Și cui i-o lăsa?