Ce personaj (de literatură, film, teatru) îți amintește de zăpadă, de iarnă, de sărbători, de Crăciun?

Este o întrebare pe cât de simplă în aparență, pe atât de complicată în esență. Și spun asta pentru că, pe de o parte, ancheta dumneavoastră m-a înduioșat și m-a introdus în atmosfera de sărbătoare, de vacanță de iarnă, adică acele momente pe care le aștept tot anul, dar pe de altă parte m-a solicitat emoțional mai mult decât m-aș fi așteptat, fiindcă mi-am dat seama că răspunsul mi se conturează, instinctiv, mai degrabă din lecturile asociate copilăriei și adolescenței decât din cele prezente sau măcar mai recente. Probabil ține de faptul că, odată cu înaintarea în vârstă, "magia" aceea a Crăciunului tinde să-și mai piardă din forțe sau necesită mai multe eforturi conștiente din partea mea ca să fie întreținută. Un factor ar mai fi și "iernile" din Bucureștiul ultimilor ani, adică lipsite de zăpadă sau caracterizate doar de un episod, două de ninsori răzlețe, care nu reușesc să schimbe prea mult peisajul, pentru că orice strat alb dispare invers proporțional cu cât de mult i-a luat ca să se depună.

Revenind însă la întrebarea dumneavoastră, mi-am dat seama că primul personaj care mi-a apărut în minte când am fost invitată să răspund a fost Scarlett O’Hara. Nu știu cât de mult a contribuit la răspunsul acesta răceala aparentă a eroinei lui Margaret Mitchell, care îi cerea bărbatului iubit, adică ofițerului Ashley Wilkes, să nu cumva să le cedeze, așa cum intenționa, cizmele sale oamenilor înfrigurați din regimentul său, care străbat zăpezile înalte ale Virginiei în timpul Războiului Civil contra yankeilor. Mai degrabă, cred că m-a influențat faptul că am parcurs romanul Pe aripile vântului în timpul vacanței de iarnă dintr-a opta sau a noua, când nămeții de la Brașov erau, literalmente, cât gardul casei, iar noaptea dintre ani mi-am petrecut-o vizionând lungmetrajul omonim, ca să fiu sigură că nu adorm până la 00.00.

Mai apoi, firește că n-are cum să nu îmi vină în minte traumatizanta poveste a fetiței cu chibrituri, care urcă, în lumina și căldura ultimului chibrit din cutie, până la bunica ei, în împărăția cerurilor, unde este în sfârșit fericită și senină. Nu pot să nu amintesc însă și povestea Crăiesei Zăpezii, din care am reținut până și la vârsta asta citate întregi, încadrabile în ceea ce învățătoarea numea "caietul de expresii frumoase", ce mă inspirau mai apoi pentru orele de desen, în care pictam zăpada în nuanțe de albastru, ca de pastă de dinți, și de gri, dar niciodată alb pur. Și poate că mă influențează încă și flashbackurile cu "florile de gheață" din desenele animate "Povestirile lui Hans Christian Andersen", difuzate pe Minimax, de care orice copil din anii 2000 își aduce aminte cu siguranță, dar și faptul că, la o serbare școlară din clasele primare, rolul meu era cel de crăiasă a zăpezii.

Ca să mă apropii de prezentul lecturilor mele (și nu doar ale mele), dar fără să părăsesc vârsta copilăriei, aș adăuga la cele deja trei titluri menționate anterior alte două, pe care le-am descoperit odată cu înnoitul rol de soră mai mare pentru fratellino al meu, de opt ani. Darul lui Moș Crăciun, de T.O.Bobe, respectiv Trei zile nemaipomenite de Ioana Pârvulescu sunt de cinci, respectiv doi ani lecturile noastre de iarnă, povești ce ne oferă acele peisaje cu troiene și coșuri fumegânde pe care în zadar le căutăm privind pe fereastra blocului din Obor, mai ales în luna decembrie, când am avea mai mare nevoie de ele. Trioul format din Mihai, Gabriel și pisica Bianca, plecat în căutarea lui Moș Crăciun, respectiv duoul compus din micuța Emi (de la Emilia) și veverița Vevi Veverițeanu sunt, de ceva vreme, simboluri ale iernilor petrecute cu juniorul familiei, pretexte de a-mi prelungi la rându-mi copilăria până spre destul de apropiata vârstă de 30 de ani. Iar ilustrațiile celor două volume, realizate de Done Stan și Anca Smărăndache, au constituit pentru frățiorul meu primul abecedar, primele chei de lectură, în timp ce, pentru mine, au funcționat ca niște portaluri spre acel mult căutat farmec al sărbătorilor de odinioară, indiferent ce înseamnă acest "odinioară": acum 10, 20, 30, 50 de ani.