George Motroc: Domnule Radu Paraschivescu, în primul rând, felicitări pentru noul premiu, Premiul Ficțiunea! Deoarece gala a avut loc într-o zi de 13, vă propun să folosim și noi această cifră pentru numărul de întrebări-mirări literare, dar, pentru a nu abuza de timpul dvs. sau de atenția cititorilor vă mai propun să ne rezumăm la niște răspunsuri de 1-3 rânduri... Prima întrebare-mirare de azi: Ce înseamnă și ce nu, literatura pentru scriitorul Radu Paraschivescu? O definiție într-o sintagmă sau un citat...

Radu Paraschivescu: Vă mulțumesc pentru felicitări, mai ales că nu sunt un obișnuit al premiilor. Mi-ar plăcea ca literatura să fie o vocație, ca unuia care a crescut ascultând sau citind povești și plăcându-i acum să le scornească. În orice caz însă, literatura este o bucurie și (forțând conturul unui clișeu) o respirație paralelă cu cea biologică.

Ideea de roman sau de creație literară hibridă credeți că poate fi o soluție salvatoare pentru literatura timpurile noastre?

Să salvăm literatura? De cine sau de ce? Vi se pare că e amenințată (de inteligența artificială, eventual)? Cititorul care sunt se bucură să constate că, dimpotrivă, apar sute de cărți bune pe săptămână și că literatura nu pare să aibă nevoie de intervenția unui agent al providenței. Romanul hibrid e o subcategorie care, la fel ca altele, poate fi bun, excelent sau prost. Dar soluție salvatoare, în niciun caz.

Indiferent de carte, ați avut sau încă aveți un anumit ritual al scrisului care include un moment al zilei sau un loc preferat pentru scris?

Scriu într-un singur loc: așezat la biroul din lemn de nuc pe care l-am moștenit din familie și la care lucrez de aproape cincizeci de ani, de pe când eram elev. N-aș putea să scriu nicăieri altundeva. Am încercat de două ori și n-a mers. Ritualuri nu am de niciun fel. Am de obicei o cafea alături, dar ăsta nu e un ritual, ci o combinație de plăcere și nevoie. Și scriu oricând am timp și inspirație, fără un program anume.

Dacă nu ar fi fost activitatea dvs. de traducător, oare v-ar mai fi plăcut atât de mult Julian Barnes?

Julian Barnes mi-a plăcut de când i-am citit prima carte, fără legătură cu munca mea de traducător. Tocmai am predat a unsprezecea mea traducere din acest autor, care, din păcate, va fi și ultima carte scrisă de el. A anunțat-o și a repetat anunțul chiar în "Departure(s)", cartea care va apărea peste două luni.

Aveți o formulă magică prin care reușiți să scrieți cărți de calitate, dar care să fie și best-selller-uri?

Cred că am câștigat lupta cu mine însumi și cu demonul epatării când am decis, după eșecul debutului, să nu mai scriu ca să le plac tuturor și să nu folosesc rețete sau așa-numite formule magice. Scriu în legea și în stilul meu. Dacă ele atrag și devin rentabile, cu atât mai bine.

Cum alegeți un titlu? De ce nu Despreună, ci Brățară pe glezna ta?

Cred că ați fost muscă pe geam în biroul meu când am ales titlul. Inițial, așa trebuia să se cheme, "Despreună". Mi s-a părut însă riscant să dau un titlu dintr-un singur cuvânt, și acela inventat. Am preferat varianta ușor patetică "Brățară pe glezna ta", care încheie ca formulă o scrisoare de dragoste a lui pentru ea.

Incipitul cărții dvs. e încântător și, cu voia dvs, o să citez din memorie o parte din prolog: "Eu sunt Filip. Ea e Sonia. Convenția e simplă: eu plec, ea rămâne. Plec o vreme, nu de tot." Întrebarea: Un incipit care captează atenția cititorului este o soluție necesară pentru a asigura lectura integrală a unei cărți?

Poate fi un lucru util, nu mai mult. Dacă te bazezi pe incipit și pe urmă nu păstrezi ritmul și tensiunea firească, cititorul se plictisește. Iar un cititor plictisit e coșmarul scriitorului. "Call me Ishmael" e un incipit celebru, dar ceea ce vine după el (adică "Moby Dick") păstrează nivelul la cote înalte.

De ce ați decis ca personajul Radu Paraschivescu, din carte, să fie o prezență atât de discretă?

Pe de o parte, ca să nu-i ia din spațiu lui Filip Aronescu. Pe de alta, fiindcă îmi place să glumesc uneori cu cititorii care, cunoscându-mă personal, îmi cunosc și relația cu scrisul lui Barnes. Procedeul acesta se cheamă "a cameo appearance". Păstrând proporțiile, și Hitchcock a făcut așa ceva într-un film al lui.

Există o scenă sau un fragment pe care v-ar plăcea să-l regăsiți într-un nou manual de liceu, de literatură română?

Dacă pot alege, mă opresc la drumul pe care-l face Filip la Obidos, relativ aproape de Lisabona, unde nimerește în plin Festival internațional al ciocolatei. Diabeticul din mine simte nevoia să le facă acest cadou elevilor care m-ar găsi într-un manual. Deși simpla ideea a mea ca "autor de manual" mi se pare mai mult decât îndrăzneață.

Într-un top al preferințelor dvs., dacă pe primul loc se află, bănuiesc - Ghidul nesimțitului, ce loc i-ați acorda acestui roman – Brățară pe glezna ta?

"Ghidul nesimțitului" nu se numără printre cele mai bune cărți ale mele. Nu intră în primele cinci. A, da, este cea mai vândută carte a mea, asta fără discuție. Dar dacă tot trebuie să alcătuiesc un podium, aș așeza pe el, descrescător, "Fluturele negru", "Podul Diavolului" și "Brățară pe glezna ta", care, ca să vă satisfac curiozitatea, s-ar alege, iată, cu medalia de bronz.

În general, cum vedeți viitorul noțiunii de carte? Cartea digitală o va înlocui în câteva decenii pe cea scrisă pe hârtie?

Aș fi foarte surprins dacă nu s-ar întâmpla așa. În istoria omenirii au fost înlocuite, pe rând, tăblițele de lut, papirusul, incunabulul etc. E firesc ca la un moment dat cartea așa cum e azi să devină și ea obiect de muzeu. Important e să nu se piardă obiceiul cititului. Abia asta cred că ar fi grav.

...Cum vedeți viitorul noțiunii de literatură? Asistăm deja, din cauza Inteligenței Artificiale, la moartea lentă a Literaturii?

Literatura nu va muri nici lent, nici accelerat, câtă vreme va continua să existe plăcerea născocirii. Vom povesti în continuare, cu sau fără concurența (sau, Doamne ferește, sprijinul) inteligenței artificiale. Aceasta din urmă este și va fi extrem de utilă în multe domenii. Va fi elementar să ne folosim de binefacerile ei. În ce privește literatura, sper ca inteligența artificială să nu ajungă să reproducă stilul scriitorului, sensibilitatea lui.

În loc de concluzie, ce mai poate salva azi lumea: Dragostea? Fotbalul? Sau Ficțiunea?

Sunteți sigur că lumea însăși nu e o imensă, divină ficțiune? Eu mă întreb tot mai des. În ce mă privește, aș lăsa-o în pace, nu m-aș apuca s-o salvez. Nici prin muzică, nici prin iubire, nici prin fotbal. Nici măcar prin ecologie și campanii de conștientizare.