Soarele cobora lin, pictând orașul într-o lumină aurie. Helen se plimba pe aleea prăfuită, însoțită de cei doi căței, Max și Bella. Parfumul dulce al florilor de primăvară îi îmbrățișa simțurile în timp ce o adiere ușoară îi mângâia părul negru ca abanosul.

Dar liniștea acestei după-amiezi fu întreruptă de un zgomot neobișnuit. Helen se retrase cu grație doi pași, surprinsă de apariția unei calești care trecea în trap, ridicând un nor de praf în urma sa. În timp ce privea dezaprobator în urma caleștii, își acoperi delicat gura și nasul cu batista.

"Ce lipsă de maniere", murmură ea cu dispreț.

Însă un alt sunet, mai ciudat, îi atrase atenția. Un zgomot metalic, ritmic și puternic, se apropia pe drumul prăfuit. În scurt timp, o trăsură neobișnuită apăru. Era neagră și lucioasă pe alocuri, lipsită de cai sau vizitiu. Helen se opri, uimită. Auzise zvonuri despre asemenea trăsuri, numite "automobile", dar le considerase simple născociri. Acum, una se afla chiar în fața ei. Un șir de rotocoale alb-negricioase se ridicau din spatele ei, ca fumul unei locomotive.

Pe neașteptate, un fel de ceața prinse contur în spatele vehiculului, de unde apăru o mână, apoi alta. O fetiță blondă, cu părul împletit, se întrupă ținând o pancartă pe care scria "Opriți poluarea!". Apoi fata sări brusc, din ceață, prinzându-se de trăsură. Conducătorul trăsurii se sperie și viră brusc la stânga și apoi la dreapta. În haosul ce urmă, fata căzu, rostogolindu-se în praf împreună cu pancarta. 

Helen se grăbi spre ea, îngrijorată. "Ești bine, domnișoară?" o întrebă ea, aplecându-se. "Cum te numești?"

"Sunt Greta. Am venit să opresc primul autovehicul. Opriți poluarea!", șopti ea, înainte de a leșina, în timp ce oamenii se adunau curioși în jurul lor.