Revistă print și online

Anna Karenina - un altfel de final -

Anna ajunse pe peron, pregătită să plece după Vronski. Trenul trebuia să ajungă în gară în orice minut, dar Anna nu mai putea să aștepte. Toată această așteptare o sufoca. Se plimba dintr-o parte-n alta pe peron agitată, cu mintea-n altă parte. Servitorul care o însoțea stătea rezemat de bagaje. O vedea cât era de tulburată, dar nu îndrăznea să întrebe ce se întâmplă. După zece minute lungi de așteptare, trenul sosi în gară. Anna se uita fix la el, în timp ce servitorul urca bagajele în tren. Știa că trebuie să urce să-și ocupe locul, dar ceva o ținea pe loc. Stătu nemișcată preț de câteva momente, apoi îi spuse servitorului să dea bagajele jos din tren. Călătoria nu v-a mai avea loc.

Chemă o trăsură și se întoarseră acasă. Anna întră val vârtej. Urcă la etaj și se duse direct în camera unde o aștepta fetița ei împreună cu bona. Îi spuse bonei să-i împacheteze toate lucrurile fetiței si apoi pe ale ei. Urma ca acestea să plece într-o călătorie lungă din care nu intenționau să se mai întoarcă. Toată casa vuia în graba de a împacheta toate lucrurile cât mai repede. Servitorii nu înțelegeau ce se întâmplă, doar dădeau zor să termine. Tensiunea și încertitudinea pluteau în aer.

Vronski se întoarse acasă la ora promisă. De cum deschise ușa simți un aer greu care plutea în aer. Liniște domina casa, ceea ce i se păru ciudat. O întrebă pe camerista Annei unde este soția lui. Aceasta îi spuse că doamna plecae cu câteva ore în urmă într-o călătorie și își luase toate bagajele cu ea. Vronski era șocat. Oare Anna îl părăsise sau era doar un capriciu de-al ei? Urcă la etaj și se duse direct în camera fetiței, dar și aceasta lipsea. O întrebă pe bonă unde e, iar aceasta îi spuse că plecase cu doamna Anna care-i ceruse să împacheteze toate lucrurile fetiței.

Vronski vedea roșu în fața ochilor. Nu înțelegea ce se întâmpla cu Anna în ultima perioadă. Nu înțelegea ce o făcuse pe aceasta să plece fără să anunțe. Unde ar putea să le găsească el acum? Nimeni nu știa unde au plecat. Se simțe complet neputincios. Se duse în biroul lui ca să se liniștească și să se decidă ce era de făcut. Intră în încăpere și se așeză la biroul din lemn masiv unde își citea mereu corespondența. Observă o scrisoare lângă tocul stiloului. Recunoscu imediat scrisul de pe aceasta. Era al Annei. Desfăcu plicul dintr-o mișcare.

"Dragul meu Vronski, scumpul meu iubit...La vremea când vei citi această scrisoare, eu voi fi plecat de mult timp. Probabil te întrebi de ce. Ei bine, nu știu de unde să încep. Evenimentele din ultimi ani au fost copleșitoare. M-am simțit izolată și strivită de gravitatea tuturor acțiunilor mele. Pur și simplu nu mă mai regăseam în această lume în care eram văzută ca o rușine. Iubirea ta m-a ajutat să mă prefac că nu mă afectează, deși în realitate nu a fost așa. Îmi lipseau toate micile plăceri al vieții. Dar faptul că te-am întâlnit și iubirea ta sunt cele mai frumoase lucruri din viața mea. M-ai făcut să simt că trăiesc cu adevărat din prima clipă în care te-am întâlnit. Oh Doamne...și cât de mult te iubesc. Mi-aș da și viața pentru tine. Dar cred că drumurile noastre trebuie să se despartă aici. Vreau să păstrezi o amintire frumoasă a mea. Scumpa noastră fetiță o să mă însoțească. Nu voiam să te presez lăsând-o în grija ta. Sper să nu mă urăști. Adio, iubitul meu..."

Vronski lăsă scrisoarea să cadă pe birou. Anna a lui chiar îl părăsise. Nu știa cum să reacționeze sau ce să spună. Simțea doar un dor puternic în suflet. Toată lupta fusese în zadar. Toate clipele dificile pe care le depășiseră împreună nu au fost suficiente ca Anna să-i rămână alături tot restul vieții. Vronski oftă resemnat. Era complet neputincios.

Peste 5 ani

Anușca le ajuta pe colegele ei de cameră să termine curățenia. Maica Elena avea să vină în orice moment să le verifice camera și s-ar fi înfuriat teribil dacă ar fi găsit dezordine. Curățenia era foarte importantă la mănăstrire. Era cel mai important lucru după rugăciune. Momentele astea îi aduceau aminte de zilele în care mama ei se străduia să curețe micuța locuință în care s-au mutat după ce tatăl ei le părăsise. Sau cel puțin așa-i spusese mama. Avea tipărit în minte momentul în care veniseră la mănăstire împreună cu acel domn misterios care era prieten cu mama ei. Nu l-a plăcutr niciodată și era mai mult ca sigură că nici el nju o plăcuse pe ea.

Fuseseră întâmpinați de maica Elena care le-a făcut un tur al mănăstirii. Anna părea interesată să o înscrie la școala de fete din cadrul mănăstirii, dar timpul i-a arătat că aceasta căuta doar o modalitate de a scăpa de micuță. A doua zi a adus-o la mănăstire cu toate lucrurile care îi aparțineau. I-a promis că o va vizita cât de mult va putea, dar nu o mai văzuse e mama ei din ziua aceea. Nu știa ce s-a întâmplat cu adevărat. Auzise zvonui că mama ei plecase în Europa cu acel domn misterios și că nu s-a mai întors niciodată în Rusia, dar refuza să creadă asta. Voia să creadă că mama ei nu a abandonat-o acolo și va veni cândva după ea. Spera asta cu toată ființa ei.

Iulia Țugulea