normal că la 10 ani ajung să facă sex în toaleta școlii, că până la 10 ani epuizează tot ce noi descopeream în 20-25 de ani, are tabletă, laptop, ojă de copii, farduri, nu mai zic de camera încărcată de jucării, televizorul e la dispoziția ei, normal că ajung la 10 ani plictisiți, vlăguiți de imaginație, ce să-și mai imagineze ei când televizorul le dă de-a gata totul, și-atunci ajung să facă sex în toaleta școlii, că sexul e ultima frontieră, iar în doi-trei ani epuizează și sexul și ajung la droguri, că astea le promit noi universuri de explorat și-apoi, ultimul pas, chiar că ultimul, să plonjeze în cap de la înălțime, să descopere singuri dacă există viață după moarte sau nu, că în rest au aflat totul

nu mai e ca pe vremea noastră, să știi, nu poți să folosești măsurile noastre, sunt lumi diferite, chiar e greu să crești un copil, dar trebuie să fii atent la ce se petrece în jurul nostru, am avut copilării diferite, ăsta-i adevărul, ceilalți au și tabletă și laptop și ojă și Monopoly și se simte exclusă dacă noi nu îi oferim toate astea

bine, bine, dar trebuie să știe de nu, să știe de limite, să simtă că avem autoritate asupra ei

dar tot nu cred că palma la fund e o soluție, și nici vocea ridicată, trebuie să găsim

m-am săturat de căi de mijloc, tu nu-nțelegi că-s prea liberi copiii din ziua de azi?!, și în loc să învețe ei se plictisesc, nu mai descoperă, nu-și mai imaginează nimic, doar

ai dreptate, chiar ai dreptate, sunt de acord cu tine și-n același timp simt că nu e bine, nu știu cum să mă mai exprim, poate că nu există o știință care să-ți spună cum să crești un copil, poate că doar bâjbâi și încerci și vezi cum e mai bine, nici nu știu, nu spun gri, dar o zonă în care

tu înțelegi că la 10 ani fac sex în toaleta școlii?!, și-apoi mai au drogurile și săritul în cap de la etajul 10, atât, nu vezi tot ce e la televizor zi de zi…

De cealaltă parte a ușii, o ureche fragedă era lipită de nervurile lăcuite. Amprenta obstacolului din lemn se întindea într-un viitor șir de uși trântite cu furie, de ciocănituri încărcate cu emoție, de vești șoptite dintr-o parte în alta a cadrului, toate revenind iar și iar la acest moment, făcând conexiuni inconștiente, ca un pendul care oricât s-ar balansa, rămâne legat în același punct. Acum capta cuvintele amestecate și distorsionate, iar în mintea ei proaspătă se intersectau, se ciocneau și dădeau naștere la o explozie de artificii care o înspăimânta și o atrăgea în același timp. Era ridicată pe vârfurile de la picioare, își ținea respirația și buza de jos era molfăită de dinții cu strungăreață de sus. Părul blond, cu volute elegante, se înăclăiase de sudoare după urechea strivită de ușă.

Ar fi vrut să le spună: înțeleg eu pentru voi, și-apoi să le povestească de artificiile din mintea ei. Și să le mai spună că-și imaginase o poveste. O fetiță a mers la Paris și s-a întors acasă, atât.

Dar cuvintele bolborseau dincolo de ușă, dădeau să sară precum grăunțele de porumb în cuptorul cu microunde. Se sperie că vor umple toată casa și n-avea cine să-i spună dacă chiar poți să respiri floricele de porumb în loc de aer!