Revistă print și online

Un artist singular

Jon Fosse este un scriitor realmente singular. Se poate spune că fiecare dintre nominalizații la Nobel ai fiecărui an ar merita să ia premiul, fiind vorba de o elită a literaturii lumii de azi. Nobelul primit de scriitorul norvegian înseamnă o recunoaștere a proiectului său artistic atât de deosebit.

Jon Fosse este și dramaturg, fiind jucat intens pe scenele din lumea întreagă. Proza sa a început să fie tradusă la noi abia după distincția academiei suedeze. Este vorba despre opera Septologie, din care primele două părți sunt intitulate Celălalt nume.

Proza lui Fosse reușește să atragă cititorul în fluxul narațiunii la persoana I, amintind de proza lui Beckett prin repetiția unor sintagme și idei; lipsește doar aporia, deși naratorul lui Fosse nu este cu nimic mai puțin perplex în fața universului decât cel al scriitorului irlandez. Motivul principal (în jurul căruia gravitează alte teme) propus de Fosse este vechi și central în istoria literară: dublul. Avem de-a face cu naratorul Asle, un pictor solitar și credincios, care se roagă mereu cu fervoare, și cu doppelganger-ul Asle, care este tot pictor și alcoolic. Sunt două posibile trasee ale unei vieți, trasee explorate de Fosse prin motivul dublului, trasee despre care scrie, fără îndoială, în urma unei investiri existențiale personale, impresie care se transmite cititorului. (De menționat, de exemplu, fie și în regim anecdotic, că Fosse a vorbit despre problemele sale din trecut cu alcoolul.)

Naratorul lucrează la un tablou pe care apare crucea Sfântului Andrei. Celălalt nume vorbește despre Dumnezeu, despre artă, timp și moarte, despre cărările posibile ale unei vieți și despre alegerile pe care le facem sau care sunt făcute pentru noi și despre consecințele lor. "Viața nu e ceva ce poți înțelege", spune naratorul Asle. Afirmația ar putea fi considerată o cheie, un laitmotiv structural al întregului roman: viața merge înainte și ne târăște cu ea la fel ca fluxul prozei lui Fosse, care are o calitate hipnotică odată ce lectorul s-a decis (sau, mai bine zis, a fost convins prin calitatea scriiturii) să se lase pe mâna naratorului și să urmeze în continuare drumul întortocheat și anevoios prin viața credinciosului pictor. Fosse scrie cu o economie a mijloacelor al cărei rezultat este o intensitate poetică extraordinară, de o simplitate monolitică și monocordă. Tonul este, cum am spus, beckettian, fatidicul și implacabilul plutesc peste vocea uneori timorată și înțelepțită a naratorului.

Un scriitor într-adevăr deosebit, o lectură net diferită față de ceea ce ne oferă în general mainstreamul. Fosse însuși declară undeva că nu se aștepta ca proza lui să ajungă la prea mulți cititori. De data aceasta, putem spune că a ajuns la cine trebuie: doamnele și domnii din academia suedeză.

Daniel ANTOHE

Născut în 1983, absolvent al Facultății de Litere, a debutat cu un roman (2014), "repudiat" de autor. În prezent, lucrează la un volum de povestiri.