În lumea lui Magaie

toți scriu poezii

iar femeile, femeile se dezbracă pe străzi

când apasă el o tastă pe telefon

Magaie are parfum de carte

Privirile lui sunt fulgere ce ridică fustele copacilor

Așa se plimbă el fericit printre noiâ

în mână cu un lanț

cu care trage din când în când cerul mai aproape

Uneori vorbește pereților

într-o limbă pe care nu o înțelege nimeni

apoi își clătește vorbele cu rom dulce

Alteori caută talkshowul preferat

și începe să plângă în hohote pe umărul televizorului

Așa se aruncă el, mereu, sinucigaș

în fața ecranului devorat de viruși

doar că atunci el calcă și pe câte o rană

iar ea i se desface - iar ea îi înflorește

Azi și-a luat de suflet un câine desperecheat

pătat cu cerneală invizibilă

Când îl plouă i se văd lătrăturile mai bine

Și un îmblânzitor de zmeie și-a luat

dar și un tren sinistru

care îl tot zdruncină

la fiecare trecere între noapte și zi

Vai! zice Magaie anesteziat de realitatea asta halucinogenă

Este o lume care intră lejer într-o așchie de nisip

Atunci Magaie se transformă într-o statuie de gheață

Pașii lui trec prin noi ca o fisură

în timp ce inima lui goală ticăie / ticăie

ca o bombă cu ceas

iar cu mâinile lui străvezii

zdrobește ca pe grenade

aceste bucăți mici de hârtie

pentru că unele dintre acestea

chiar pot salva lumea