nr.crt.

Săptămânal de cultură independent

Anul 2023

Un dialog cu Roxana Ruscior, inițiat de Ciprian Handru

Care a fost pentru tine cel mai important eveniment din 2023?

Pentru mine, cel mai important eveniment din 2023 a fost lansarea romanului "Diavolul din Freisetzburg", în colecția Biblioteca de Proză Contemporană a editurii Litera. Prin urmare, pot spune că au fost, de fapt, două evenimente care au contat foarte mult pentru mine – prima lansare, la Bookfest, unde romanul a fost cea mai bine vândută carte din colecția BPC a editurii Litera, apoi a doua lansare, la Cărturești Carusel. La ambele evenimente mi-au fost alături oameni dragi – prieteni și colegi – care au transformat acele momente în amintiri de neuitat.

Ce cărți s-ar afla în topul tău și de ce?

În 2023 am citit multe cărți scrise de autori români și îmi este greu să fac un top, pentru că mi-au plăcut foarte multe. Pot să menționez însă, printre favorite, volumele "Salamandre" de Liviu G. Stan și "Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte" de Alex Lamba. Am citit și autori străini, desigur, iar anul acesta în top sunt cărțile lui Viktor Frankl, care pentru mine sunt și o terapie, pentru că m-au ajutat de multe ori să depășesc perioadele mai dificile. Revin din când în când la ele, iar de curând mi-am completat colecția de autor cu volumele "Dumnezeul neștiut" și "Voința de sens". Recomand cărțile lui Frankl oricui vrea să descopere o nouă perspectivă asupra psihoterapiei, a filosofiei și a religiei, dar și a vieții în general și mai ales oricui simte că și-a pierdut speranța și că viața nu mai are sens.

Ce fotografie/film cu tine exprimă cel mai bine starea ta de spirit din anul trecut?

Preferata mea – fotografia făcută în ziua în care mi-am găsit pentru prima dată noul roman ("Diavolul din Freisetzburg") într-o librărie (Cărturești din AFI Cotroceni). Purtam un tricou cu logo-ul trupei Rammstein și m-am fotografiat așa, nu a fost ceva planificat, dar poza mi se pare foarte reușită și o folosesc de câte ori am ocazia. Am atașat-o și acum. Exprimă foarte bine ce simțeam atunci și ce-am simțit, sinceră să fiu, pe parcursul întregului an 2023 – un amestec de bucurie și uimire, care poate fi rezumat prin reacția "Chiar mi se întâmplă asta, e pe bune?"

Ce aștepți, ca scriitor, de la 2024?

Vreau să particip în continuare la evenimente literare și să ajut la promovarea altor autori români din generația mea și chiar mai tineri. Trebuie să ne susținem și să ne ajutăm între noi, pentru că doar așa putem evolua și putem oferi cititorilor o literatură de calitate și îi putem convinge să dea o șansă și scriitorilor care nu apar în manuale. Anul viitor nu cred că voi publica un volum nou, deși lucrez la ceva, am în lucru două romane, dar sunt încă la stadiul de documentare și de redactare a unor fragmente, deci mai am mult de lucru. Sper să găsesc mai mult timp pentru a continua această documentare, inclusuiv cu vizite la fața locului, la Memorialul Închisoarea Pitești, poate chiar și la "Închisoarea Tăcerii" de la Râmnicu Sărat, locuri de tristă amintire, care au legătură cu povestea dintr-unul din romanele pe care le am în lucru. V-am făcut curioși? :)

ZENOB

Zenob face parte din grupul "Perucile verzi".