Solo

Ai creierul conectat cu al ei, îți cresc banii ca florile lungi și otrăvitoare, care vă împletesc trupul, în simbioză, o privești și construiești cabana de vacanță ascunsă în pădurea plină de lupi ce-s gata să urle, un semn de a obține aplauze din partea rudelor și prietenilor. Ești temerar în a așeza pe capul soției coronița din bani și dinți de iapă, eșuezi în arta potențialului amant, toți trei dansați în mariajul bromo, solo, oare tu nu o iubești pe a doua, faci bani ca și cum f. o Barbie.

Cum am ajuns aici?

Alunecă sau e împinsă de la etajul 9, nu se știe cum, e îmbrăcată într-o rochie de seară. Vocea ei catapultează sala sub o minge atmosferică, spectatorii se învârt, se îmbrâncesc, scaunele se strâmbă unele peste altele, prea sus, prea jos, balans, dans, nu contează cine sângerează. Calm mortuar, ea deschide ochii, aproape goală de orice și oricine, sub blană naturală, în patru picioare, pe o stradă necunoscută, îi e frig, dor, foame de adevăr, miaună sub cioburi de zăpadă și vioara lui Paganini.

Trăiesc din scris

Locuiesc în stomacul, în rucsacul și în biblioteca prea nouă a cititorilor care urăsc tv și iPhonul, am dreptul la ficțiuni, la povești modificate genetic și stoarse ca limitele tăvălite în miere din ochii și inima celor puțini cu care socializez, nu am timpul de a fi familistul imuabil. Mă legăn cu dramatismul de mamă abandonată de fii, pot fi bunica învelită în parfum din pământ și cocă, sexul și banii îmi prind de gât o cravată din portajartiere, noaptea e ca liniștea unui scenariu horror.

Înghețată

S-a redescoperit altfel sub stratul sonor de gol, el indica traseul fluid și solid al vieții. Ani de-a rândul, în această formă, ea a mâncat și a băut metal, a cântat, a dansat și a trăit ultrametalic. Niciunul nu i-a înțeles atitudinea, nu i-a oferit o pătură umană ca mugurii de primăvară, ci sexul dezorientat, pe care ea l-a porționat ca pe niște capete înfipte în țărușii din pădurea smarald, să hrănească animalele înfricoșate de disiparea particulelor electronice sub trompetă și fast monetar.

Omul care ne trebuie

Locuiește într-o cutie cu pantofi, care a prins praf în depozitul cu muniție. Piticul iese de acolo când cerul își scutură morții aurii pe pământ, aceștia se strâng în jurul unui foc, fiecare povestește un thriller. Piticul se apropie încet, pe burtă, îi ascultă interesat, cu mâinile ca o mască pe gură, stupoarea lui să nu producă zarvă. Până la răsărit, morților le cresc aripi și se întorc de unde au venit. De-atunci piticul se multiplică și călătorește nocturn în mintea criminalilor faimoși.

Steaua fără număr

Faci parte dintr-o familie de albine, care moare otrăvită în lanul de floarea-soarelui tridemensională - un astru rubik în mâna unui inginer agronom înțepat de recordul chimical. Pe o scenă tu mimezi fetițe de regine, ucise, ele se scurg ca niște săbii din cer sub pământ. Te antrenezi în echipament sportiv și lovești cheia sol. La, Si, Do. 10 la puterea 10, propriile picioare îți pun piedică în riviera olimpicilor. Isus te aruncă sus, într-un făt de plâns, sugrumat în pântecul de prințesă violată.

Școala de magie

Primești în mânuță un ac încă din uterul mamei, ua,ua. Tu crești, ei cresc, înțepi lucruri și fapte ce îți măresc volumul. Gâturile se usucă de ultraj, poc, sângele îți plesnește ca vinul dintr-un butoi împușcat. Te deformează durerea, apatia și impasibilitatea din jur, Dumnezeu scuipă mucegai de zăpadă. Corpul ți-l școlești sub crusta ficțiunii, te coși din nou și din nou, licurici, rămân păpușile aclamate și denigrate de bucățele anatomice ce se întăresc cu acul de magie, înfrumusețare și masaj.