De ușa căscată a șifonierului atârna un umeraș cu o pungă transparentă, plină cu un lichid roșu, gras. Un fir cobora spre pat, către un braț slăbănog, gălbui, care zăcea cu un ac înfipt în vena umflată. Sângele curgea într-un șuvoi molcom, neîntrerupt. Pe noptiera de lângă pat, blocată de ușa șifonierului, era deschisă o cutie dreptunghiulară cu o dischetă moale și un fond de ten zdrobit în bucățele întărite.

Camera de hotel era întunecată. Draperiile groase acopereau fereastra din spatele căreia se auzea un zgomot îndepărtat, voci purtate de vânt, huruit de mașini și chiar vâjâitul unui elicopter.

Picioarele dezgolite tremurau pe așternutul alb iar mușchii tresăreau spasmodic. Un ghem încâlcit în stomac trimitea ace înghețate în tot trupul. Ceva mai sus, o mâță murdară, cu gheare ascuțite, îi zgâria plămânii și căuta să-i muște din inimă. Mieunatul ei lugubru răsuna în craniu și se răsfrângea dureros până-n timpane.

Frica de a fi descoperit se înfășura în spinii încâlciți ai Fricii că nu e suficient de bun care, la rândul ei, era acoperită de vrejul Fricii că antrenorul vede doar transfuzia, medicamentele, injecțiile. Un ghem și-o mâță care-l sfârtecau și el tremura în patul umezit de propria transpirație, asta era Frica!

Dar sângele proaspăt oxigenat îi curgea prin vene, îl întărea, îi picura stropi de lămâie pe limbă și praf de stele pe globii oculari. Îl încălzea, îl făcea să freamăte, îi oferea febra aceea erotică, extazul puterii și-al împlinirii.

Punga prinsă de umerașul metalic se golise și atârna fleșcăită. Își scoase singur acul și coborî picioarele pe mochetă. Simțea înțepături în călcâie și capul îi vâjâia ușor. Își tamponă punctul înroșit din interiorul brațului apoi ascunse urma rușinoasă cu fond de ten din mica trusă de machiaj.

Transfuzia cu sânge oxigenat nu putea fi detectată la controlul antidoping, dar urmele de înțepături ar fi dat de bănuit.

Lăsă draperiile trase în timp ce îmbrăcă echipamentul de cursă, combinezonul mulat pe corp. Încălță și pantofii pe care călca greoi din cauza sistemului care se fixa în pedalele bicicletei, triunghiuri prinse aproape de vârful tălpilor.

Adună punga, firul și acul de transfuzie și le ascunse într-un sac negru pe care-l legă de mai multe ori. Îl puse în spatele pernei de unde avea să fie luat de antrenor. Părăsi camera fără să mai privească în jur.

Lumina de pe holul hotelului îl descumpăni o clipă, dar înaintă hotărât, în ciuda mersului ciudat, ca de rață. Furia îl răscolea acum în tâmple. Monstrul acela din interior, chipul ăla hâd, plin de tăieturi și cusături, avea să urle la el. Și fiecare cuvânt se transforma în zvâcnete trimise în mușchi, în izbituri de berbec, în explozii repetate.

Pentru că doar vocea monstrului spunea adevărul: tu nu ești transfuziile, pilulele sau prafurile astea. Chimicalele te țin în pluton, sunt gura de aer pe care o trag toți. Dar ca să câștigi e nevoie de talentul tău, de Furia ta! Ești un amărât de slăbănog, dar e ceva în tine, te face să pedalezi sute de kilometri, să urci munți și să-i cobori în viteză. Cine te vede în hainele astea nu dă doi bani pe tine. Dar tu ești un motor, un artist, un acrobat!

Părăsi hotelul. În parcare se simțea deja vuietul cursei. Elicopterul tv survola zona de start, mașinile de asistență tehnică se încolonau. I se aduse bicicleta. Urcă în șa iar monstrul din interior șuiera acum o melodie de dragoste. Doar despre asta era vorba, despre iubire pentru sport. Altfel ar mai fi sacrificat totul? Da, adică viața, familia… Totul!