OPTm
nr.crt.

Film me to the end of love

Ideea cu filmul mi-a venit într-o seară, când pierdeam vremea pe Facebook. Am aflat că la Dracula Film Festival există o secțiune a concursului dedicată filmelor făcute cu telefonul. Da, exact așa, „cu telefonul". Adică, m-am gândit, caută fix amatori cu ceva cunoștințe de bază și cu idei.

Păi n-am eu idei?

— Coa, i-am zis a doua zi la școală lui Damian, lasă tu căcatul ăla de TikTok, că pe tine nu te urmărește nici dracu, e aplicație pentru pizde, și hai să facem ceva ca lumea!

— Am cinci sute de subscriberi, ești prost?

Avea un rahat! I-am spus și lui asta, apoi i-am explicat, în detaliu, ce idee îmi venise.

Îmi trebuia tocmai el, din două motive: că tipul era plin de aere de vedetă, și că de vreo lună încerca să-i dea verde uneia de la liceul Meșotă, cu care se cuplase la mișto, la un chef, și acuma nu mai scăpa de ea. Ah, și aia nici nu se futea cu el, de tocilară ce era, că o tot dădea cu „nu mă simt încă pregătită!". Dar de-aia nici nu-l lăsa în pace pe fraier.

Tipul a stat pe gânduri fix până după ore, când mi-a zis că vrea s-o facem, dar nu cu jegul meu de telefon, ci cu al lui, ăla de o mie de euro.

— N-o să se mai apropie aia de tine, nici în glumă, îți garantez, am plusat înainte să ne despărțim. Îi băgăm o sperietură de se cacă pe ea. Și ieși și vedetă la Dracula, ce poți să vrei mai mult?

Tipul zâmbea ca un broscoi.

— Nu cred că se sperie, o să-mi fută vreo două palme, a râs. Dar e OK, ți le dau eu ție, mai departe. Oricum, o să iasă șmecherie!

...

Ne-am întâlnit sâmbăta următoare, pe seară. El purta un hanorac cu Korn, ăla cu păpușa Voodoo, și un fes negru, de sub care îi atârna chica peste glugă. Fiind începutul lui octombrie, încă nu era frig, deși mai devreme plouase. Băncile erau umede, așa că acele câteva minute cât am așteptat-o pe Iasmina în stația de la primărie am stat în picioare și ne-am făcut planul în detaliu. Mi-a arătat cum merge telefonul lui, cum dai zoom, cum ajustezi lumina în funcție de scenă. I-am tras câteva prim-planuri, l-am urmărit cum se plimba de colo-colo, ca să-mi fac mâna. Trebuia să recunosc, tipul era frumușel, cu moaca aia de înger androgin a lui. De-aia agăța cam tot ce voia. Și telegenic, dădea bine la cameră.

— Vezi că ne filmează unu! am auzit-o pe gagică-sa spunând când a coborât din autobuz, iar el a preluat-o cu o îmbrățișare și un sărut.

— E OK, i-a răspuns. E cu telefonul meu, vreau să fie o seară specială pentru noi și s-o păstrăm. Tipul ăla e prieten cu mine, s-a oferit să ne facă filmul unei seri romantice.

De fapt, ne știam, dar uitase el că ne făcuse cunoștință când ne întâlnisem întâmplător. Nici ea nu mă mai ținea minte. Ne-a privit pe amândoi bănuitoare, mi-a cerut aparatul, iar când s-a convins că era al lui, s-a mai liniștit. A concluzionat doar că i se pare o idee proastă. El i-a zis că întâlnirea avea să aducă o surpriză pentru ea, una care a asigurat-o că o să-i placă.

— La sfârșit scoți cadrul și mi-l dai mie, a zis. Îl edităm împreună și păstrăm numai ce îmi convine și mie. Altfel nu sunt de acord!

Frumușică și gagica. Purta o geacă de piele cu multe fermoare, o fustă neagră și lycra cu model. Tunsă scurt, cu cărare într-o parte, avea părul vopsit într-un negru cu reflexii violet, asortat cu machiajul destul de pronunțat, de aceeași culoare. Avea să iasă numai bine.

I-am lăsat să meargă înainte, ca să pot începe filmarea din spatele lor. Au traversat parcul ținându-se de mână, au vorbit banalități – mai mult ea, i s-a tot plâns că nu se mai ajungea cu învățatul, că voia să își dea și Cambridge-ul la engleză cât încă era a zecea, ca să nu se aglomereze în clasele finale, dar nu se simțea pregătită și nici nu credea că poate trage mai mult, că nici la școală nu mai putea ține pasul și profesorii deveniseră nemulțumiți, că nu prea se mai înțelegea nici cu ai ei, pentru că tot timpul o comparau cu soră-sa mai mare, care era geniu, dar ea nu, oricât se străduiește, că uneori nu mai știa în ce direcție să o apuce, dar ce bine că măcar îl avea pe el, singurul care nu o judeca! – apoi s-au îndreptat spre magazinul Star. El a vorbit puțin, prefăcându-se preocupat de ce-i spunea ea p-acolo.

În timpul ăsta, eu m-am învârtit în jurul lor, uneori am mers cu spatele filmându-le fețele, alteori am urmărit în cadru câteva secunde câte un trecător mai deosebit, ca să rup monotonia. O dată la câteva minute luam avans și îngenuncheam, filmându-i de jos cum trec pe lângă mine. De vreo două ori i-am lăsat să iasă din cadru și am apropiat imaginea pe câte un afiș, să fac o ramă spațio-temporală pentru acțiune.

Planul era ca ei să mă ignore, să nu privească direct spre cameră, să se poarte natural. Și făceau eforturi să se țină de asta.

— O să scăpăm de ei, a zis el la un moment dat, o să scăpăm și de ei, și de toți, cât de curând. Și o să fim doar noi doi...

„Bună replica!", m-am gândit. Când mai luam câte o pauză din filmat, pentru că avea să fie mai ușor la montaj să lucrez pe mai multe bucățele mai mici, privirea ei îmi spunea că prezența mea nu îi făcea plăcere.

Se întunecase deja când au început să urce pe Dobrogeanu-Gherea. Ea nu l-a întrebat unde avea de gând s-o ducă, se lăsa condusă de mâna lui. Pietrele cubice încă ude luceau în lumina felinarelor stradale, iar eu nu-mi dădeam seama dacă aveam să pot folosi ceva din bucata aia de film. De câte ori prindeam în cadru câte un bec, linia albă verticală făcea imaginea inutilizabilă. Urma să fiu nevoit să tai la greu. La un moment dat, m-am dus pe partea cealaltă a străzii, ca să-i prind în perspectivă, măcar câteva scene mai largi, cu ei urcând printre casele alea sinistre, să rămână mai închegate.

Când am ieșit de pe stradă cotind-o spre rezervorul de apă de pe Dealul Melcilor, Iasmina a dat câteva semne de agitație, însă Damian a liniștit-o destul de ușor, mângâindu-i dosul palmei cu degetul mare. I-a spus să aibă încredere, că vrea doar să o ducă să-i arate orașul de sus, că sunt câteva locuri în care ai o priveliște foarte faină și că, dacă tot filmam (chiar atunci eram în pauză, deci își permitea niște explicații) voia să capturăm și panorama orașului. Apoi o să scape de mine și să rămână ei doi, numai ei doi, pentru totdeauna.

Cărarea devenise alunecoasă, dar stratul de noroi nu apucase să se îngroașe, așa că se putea înainta destul de ușor. Am luat câteva instantanee cu urmele bocancilor lor, destul de vag conturate în întuneric, apoi am ridicat obiectivul spre ei și i-am filmat îndepărtându-se spre pădure.

Până la buza prăpastiei au păstrat liniștea, iar eu mi-am făcut de cap filmându-i printre trunchiuri, rotind perspectiva spre cele câteva case care se întrevedeau printre ele sau spre cerul pe care norii și-l împărțeau cu stelele.

...

Ei doi pe margine, vorbind banalități cu voci joase. Le-am lăsat conversația să constituie un fond sonor pentru panorama orașului, lărgindu-se încet, pornind de la un grup de blocuri, apoi, când Damian mi-a făcut semnul discret, i-am luat în prim-plan.

— Știi, când ți-am spus că vreau să rămânem numai noi doi pentru totdeauna nu am vorbit aiurea, a zis el cu o voce care trebuia să aducă a suspin. Chiar de acum, chiar din momentul ăsta putem fi doar noi doi, împreună, în afara timpului.

Cât timp am stat, prinzând doar jocul pupilelor lor, nu știu, deși indicatorul din colțul ecranului număra conștiincios secundele de filmare. Știu doar că s-au aplecat deodată și au privit spre hău, apoi iarăși unul în ochii celuilalt.

— Vrei să sărim împreună? a întrebat ea.

Eu nu cred că mi-aș fi putut ascunde surpriza așa cum a făcut-o el.

— Am fi doar noi doi, dincolo de toate astea. Acolo unde nimeni nu mai are nimic cu noi...

Interpreta ireproșabil, mi-am spus în acele momente. Poate că lunile de TikTok chiar făcuseră un soi de actoraș din tâmpitul ăla.

— Acum?

El a dat ușor din cap și a zâmbit. Ea l-a prins de amândouă mâinile, a făcut un pas cu jumătate de piruetă în jurul lui, de parcă ar fi dansat, ajungând cu spatele la hău și cu fața la el. Mâinile lor s-au strâns unele în altele. Ea a închis ochii, a lăsat capul pe spate...

...

Atât am putut păstra din film. Nu a fost de ajuns nici cât să treacă de preselecții. Nici Damian nu a scăpat de Iasmina, au rămas împreună.

Alexandru LAMBA

Alexandru Lamba (n. 1980), este scriitor de SF, editor al revistei online „Galaxia 42” și fost redactor șef al revistei online „Gazeta SF”. A publicat două romane: Sub steaua infraroșie (2016) și Arhitecții speranței (2017), un volum de proză scurtă Singurătatea singularității (2018) și volumul Cărări pe gheață, primul al seriei Young-Adult Stele și gheață (2019). Pe lângă multe alte povestiri, apărute în periodice sau în antologii, a scris scenariul pentru albumul de bandă desenată Focurile lumii noi (Geek Network, 2018, ilustrat de Alexandra Gold). Premiul „Chrysalis”, al European Science Fiction Society, ESFS, 2016

Echipa
Arhiva
Declarația 230

Nu uitați!

Vă rugăm să ne puneți pe lista voastră, la redirecționarea a 3.5% din impozitul pe venit prin completarea DECLARAȚIEI 230 . Puteți descărca formularul în format PDF de aici). Trebuie trimisă până pe 25 mai 2022, la ANAF sau ne puteți trimite formularul 230 scanat/fotografiat, la adresa contact@optmotive.ro

PRINT 27⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

NOUA LITERATURĂ

Alexandru Lamba este un povestitor în acord total cu tema, fără nesiguranțe, fără balast. Povestea este importantă pentru el, iar personajul este întotdeauna veridic și memorabil, nu atât prin portret, cât prin atitudini. Deși proza din acest număr al revistei este mai mult un exercițiu, anunță excelentul roman, recent apărut, Șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte, prin umor, prin tipul de imaginar.

Doina RUȘTI

FILMELE REVISTEI

ERATĂ

Fotografia de pe coperta numărului 27 aparține Iuliei Pană

Cartea săptămânii

 

LITERA, 2022

Ambasada Irlandei dă startul unei expoziții inedite: Bloodlines: Dublin to Transylvania, the making of Bram Stoker’s Dracula. La vernisaj participă Excelența Sa, Dl. Paul McGarry,

ambasadorul Irlandei, la București.

Evenimentul, găzduit de Castelul Bran, se va întinde între 12 mai și 12 noiembrie 2022.

Curator: Cătălin D Constantin, antropolog, profesor la Facultatea de Litere din București.

Bursa subiectelor

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

ART, 2022

NOU

LITERA, 2022

 

Ligia Pârvulescu recomandă

Copyright © optmotive.ro