Nu îți voi spune că am șters textul. Și nici nu am să îți spun despre ce ar fi fost. E de ajuns că ești mereu în spatele ecranului ăsta alb deasupra căruia, inevitabil, de fiecare data scrie Document 1 – Word. Oare ar fi fost mai bine să scriu cu creionul așa cum făceam cu mulți ani în urmă? Când împătuream foaia să o fac mică, de parcă și frica în fața albului ei ar fi devenit dintr-o data mai mica. Frica în fața textului care încă se odihnea într-o enervantă și sâcâitoare latență.

Ca și ac ...

Ca întotdeauna, bucata mica de cretă pe care o ține în palmă îi creează o senzație de disperare în fața timpului. Din spatele lui aude șoaptele studenților plictisiți ca și el în sala cu prea multe bănci și prea puțină dorință de a continua discuția despre un text care, sincer vorbind, nici lui nu îi place. S-a obișnuit să repete de atâtea ori aceleași idei de ani de zile, încât nici nu le mai înțelege sensul. Și el știe asta. Și preferă să răsucească bucățica de calcar în palmă, ca și cum i-ar ...

În fața ușii închise, avu pentru o clipă senzația că nu mai era sigur dacă venise sau, din contră, dacă pleca... Dar își reconstrui imediat imaginea ei, cu nerăbdarea despărțirii în ochi care îi spusese "la revedere... să ai o viață frumoasă!". Pleca. Trebuia să plece. Ce sau cine l-ar mai fi putut aștepta înăuntru, dincolo de ușa închisă? Fuseseră atâtea "dimineți pierdute" (cum îi plăcea uneori să glumească) în care ușa veche, din lemn de stejar, cu o crăpătură mică în partea stângă prin care ...

Plecasem de câteva zile din oraș în noaptea în care ea s-a născut.

Era o vară teribilă, cu miros de asfalt încins și oameni mergând aplecați sub soarele apăsător. În Piața Unirii, sub privirea Voievodului, nici porumbeii nu își găseau ritmul lor obișnuit. Serile aduceau parcă o liniște nefirească și umbrele trecătorilor se înmulțeau pe bulevardul ce îi primea pe toți sub palida lumină ce cobora alene pe stâlpii din beton. Îmi aduc aminte că în noaptea aceea nu aș fi vrut să mă întorc la hotel ...