OPTm
nr. 82

Printre bărbații din Cărămizi

Printre bărbații din Cărămizi, unul le era orășenilor foarte cunoscut. Așa cum toată lumea o știa pe Justiția, tot așa îl știa și pe Vasile, bărbatu-su și tatăl lui Rămurel și al Clementinei. Tânăr, Vasile fusese un bărbat înalt, frumos, cu ochi de tăciune, cu o mustață neagră ca pana corbului peste gura plină de dinți, dintre care unul strălucea ca aurul în lumina soarelui. Dintele acesta din față chiar era din aur și îl deosebea pe Vasile Crivăț de ceilalți. Purta o palărie cu o pană de păun pe dreapta, cămăși care ar fi trebuit să fie albe și niște blugi jegoși. Dar oricât de mânjit ar fi umblat, tot se găseau ochi de femeie care să-l soarbă din priviri!
- Fir-ai a dracu’ să fii, țigane! îl blagoslovea Justiția, băă, fandositule, la soare te poți uita, da’ la gura ta de aur, ba. Mânca-ți-aș-o numa’ eu să ți-o mănânc, cilibiule!

Când cineva avea nevoie să cumpere un cuțit sau o tigaie, la Vasile Crivăț din Cărămizi mergea. Cum puteau Vasile și Justiția să trăiască din semințe și bomboane Kojac și din cuțite și tigăi, nimeni nu-și putea explica. Mergea vorba că Justiția mai dădea și în bobi, ghicea în cafea, descânta de deochi și dezlega blesteme. Dar acestea erau spuse doar pe șoptite, căci de o prindea Poliția, risca femeia zile bune de închisoare.

Nevasta lui Vasile era prima la care vășcencile aflate în necaz alergau să caute ajutor. Justiția pe toate le oblojea. Cunoștea toate plantele tămăduitoare și le recomanda împotriva aleanului și amărăciunii, dar și pentru durerile de cap sau de stomac – de la sunătoare, tei, mușețel, la ghimbir și usturoi. Cu mandragora făcea de dragoste fetelor bătrâne.

Veronica îi povestise odată Lianei că auzise ea că profesoara ei de franceză, femeie singură-cuc, de peste treizeci de ani, slabă, înaltă și gălbejită, dar cochetă și citită, disperată că nu-și găsește ursitul, se dusese la Justiția să-i ghicească în cărți. După ce Justiția o primi cu „săru-mânușița cuconiță, mânca-te-ar mama, că frumoasă mai ești, ptiu să nu te deochi!", de o dădu pe biata profesoară gata cu atâtea lingușeli, o așeză la masa ciuntă, cu picioarele crăcănate și descumpănite, de se clătina la orice mișcare, pe un scaun știrb, scoase cărțile, și, amestecându-le, începu a boscorodi:

- Douăzeci și patru de cărți în douăzeci și patru de părți, să vă împărțiți și să-mi ghiciți...

Când țiganca îi spuse că peste două puncte, la fapt de seară avea să-i pice în așternut un rege de cupă, un bărbat șaten cu ochi căprui, „care se gândește la matale, domnița, pupa-ți-ar Justiția mânușita darnică", profesoara nu mai stătu pe gânduri și, beată de fericire, își ușură portofelul.

- Și, dacă drăguțu’ matale nu apare peste două puncte, să vii la mine să desfacem cununia, că sigur vreo ciudoasă ți-o fi legat-o, că deșteaptă și chipeșă mai ești, ptiu, să nu te deochi! conchise Justiția.

Cum drăguțul nu se grăbi să se arate nici peste două, nici peste nouă puncte, profesoara se gândi că nu mai are chef de pierdut vremea și purcese la desfacerea cununiei cu ajutorul Justiției, care-și frecă palmele de fericire, că avea să câștige un ban cinstit.

- Să-mi aduci, mamă, apă neîncepută, busuioc, aghiazmă de la Boboteze, ca să le descântăm și cununia matale legată s-o dezlegăm! o povățui Justiția pe profesoară.

Or fi fost bune vrăjile țigăncii ori soarta așa potrivi treburile, că, după un an, profesoara nu numai că era măritată, dar era și borțoasă. Pentru fericire, însă, trebui să mai agonisească câțiva firfirici. Justiția îi stătea la dispoziție ca un argat credincios, o primea cu brațele deschise, gata să o scape de necazuri și de parale.

(...)

Până la căderea comunismului, fuseseră ținuți sub observație de Miliție. Cum vedeau vreo uniformă prin cartier, până și puradeii fugeau de mâncau pământul. După Revoluție însă, totul fiind cuprins de schimbare, și viața în Cărămizi se schimbă. Ca mai toată suflarea românească, și romii traduseră democrația ca pe o formă de organizare care permitea orice oricui – că tot e democrație, era refrenul tuturor. Și cum toată societatea românească, de la mic la mare, era cuprinsă de aceeași febră – cum să scoată bani și din piatră seacă – începură și cărămidarii a se foi, dar Miliția, devenită acum Poliție, nu le mai avea grija atât de mult, preocupată fiind de propria ei renaștere. Așa se face că în sânul cărămidarilor apărură niște grupuri care, sătule să se întindă ca râmele și să facă foamea, o luară pe un drum mult mai îndemânos, scurtătura care le înlesni căpătuiala. Începură cu bișnița de rând, ca toată lumea. Apoi, din bișnițarii de rând se desprinseră capii bișnițarilor, care își adăugară la fișa postului și controlul piețelor. Impuneau tarife proprii pe deasupra taxelor legale, pe care țăranii care veneau să-și vândă marfa trebuiau să le plătească pentru tarabe. Devenise atât de obișnuită această practică, încât aproape nimeni nu-și mai punea întrebări; oamenii plăteau papagalicește aceste taxe puradeilor trimiși de căpeteniile lor. Din rândul acestor puradei ce creșteau prin piețe, se desprinseră hoții de buzunare și cei de marfă. Când îi era târgovețului ori țăranului lumea mai dragă, hop, se trezea fără portofel ori fără vreo găină.

Un progres rapid, de necontestat, cunoscură după căderea comunismului și fanții de mahala. Plecați de la afaceri mărunte cu țigări de contrabandă, parfumuri, anvelope ori televizoare color recondiționate, după ce-și deschideau azi un magazinaș, mâine două, apoi o benzinărie, mai târziu numai ce-i vedeai mari mahări pe piața imobiliară, învârtind banii cu furca. Mulți dintre ei erau, fără ca încă să știe, viitorii șefi de partide și parlamentari. Aceasta fu și traiectoria lui Rămurel. În primul an după Revoluției, începu să aducă tot felul de mărunțișuri de la turci, cu care făcu o avere modestă, dar care, bine gestionată și dublată de noroc, îl lansă în lumea afacerilor. În câteva luni, pe mai nimic, închirie un local unde își deschise o cafenea, în care dădea și discoteci. De la discotecă se aruncă mai departe, împreună cu alți doi vășceni, la vânzări de apartamente. Cumpărau apartamente, le renovau și le vindeau la prețuri rezonabile. Câțiva ani afacerea merse ca unsă.

(fragment din romanul Regăsirea în curs de apariție la editura Siono)

Nicoleta BERARU

Absolventă a Facultății de Litere (Univ. „Al. I. Cuza” din Iași), traducătoare, editoare și profesoară, Nicoleta scrie proză, fiind prezentă în multe publicații și antologii (cea mai recentă fiind „Români – Români belgieni – Români europeni”, 2021) A debutat editorial în 2018 cu volumul de eseuri și povestiri pentru adulți „Ardei iuti. Povestiri la imperfect”. În 2019 a urmat romanul „Luluța și Petrișor sau povestea cuiburilor părăsite”, care s-a aflat pe lista de preselecții a Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franța, și pe locul 2 la concursul literar „Distincții Cartea Anului 2019”, Dublin.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOUA LITERATURĂ

Printre calitățile povestirii semnate de Nicoleta BERARU se numără scrisul matur, savoarea, atenția stilistică și preferința pentru construcția clasică.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Editura Universității din București, sept. 2021

Recomandată de

Cătălin D. CONSTANTIN

Ion Caramitru, la National, vorbind despre Shakespeare.

ART, 2021

Imagine în premieră din spectacolul Stupid Fucking Bird de Aaron Posner, adaptare liberă și non-conformistă, având ca punct de plecare Pescărușul lui Cehov. Regia - Răzvan Oprea. 

Premiera : 16 și 17 septembrie 2021, ora 19.30 , Sala Pictura a TNB

TREI, 2021

E V E N I M E N T

Facultatea de LITEREa Universității din București găzduiește cel de-al XIX-lea congres internațional, dedicat studiilor despre dansurile macabre și despre macabru în artă, în general. Deschiderea are loc pe 9 septembrie, la ora 12.30, la Sala de Lectură a Bibliotecii facultății.

Congresul este prezidat de Cristina BOGDAN, conf. univ. dr, prodecanul facultății.

LITERA, 2021

Recomandată de Ovidiu ȘERBAN

Litera, 2021

Recomandată de Doina RUȘTI

Corint, 2021

Muzeul Literaturii Române din București organizează o serie de evenimente dedicate lui Dante Alighieri, de la a cărui moarte se împlinesc 700 de ani.

Editura Paralela 45, 2020

Copyright © optmotive.ro