Revistă print și online

Să n-o faci neprotejat

Prietena mea

Ne țineam de mână, eu și Moartea

Scuipam coji de semințe pe jos

Ne uitam la oameni cum plâng

Pe plajă, ca la teatru.


Am întrebat-o dacă nu trebuie să plece

S-a uitat în ochii mei și a zâmbit

Ai mei erau mai goi decât ai ei

A mai stat puțin, să mă-ncălzească


I-a mai lăsat puțin, să sufere, de speranță.

Am râs scurt și-am luat o gură de absint

Beam din același pahar, cu același pai

Ea prima, urmam eu.


Moartea are prioritate, îmi ziceam.

E bună, deși o întunecă povara plăcerii suferinței

Ca și mine, asta ne unește

Îmi arată cât de mărinimoasă este, fără a mi se oferi


Vrea să tâmpesc, să disper, să mă rad în cap.

M-am oferit să-i fiu curvă, a spus pas

Dar am văzut-o roșind, o flatează fanteziile mele

E plictisită de amanți bătrâni, de copii proști și adulți triști.


Ea râvnește viața, vrea oamenii fericiți.

De aici strădania ei de a mă convinge să-mi apreciez bătăile

Dacă aș avea credință, m-ar face regina ei

Are răbdare, dar până atunci ne mulțumim amândouă cu puțin.


Fantezia ei sunt eu fericită că trăiesc, țipând, râzând, fugind, iubind.

Odată ne-am certat și a plecat pentru câteva zile

Când s-a întors, unde m-a lasat, mi-a cerut o țigară.

A spus că o obosește munca de convingere

Crede că-i va veni sfârșitul și nu mă va auzi spunând DA existenței.


Ea, Moartea, și-a băgat ușor degetele prin părul meu

M-a pupat pe frunte și si-a pus ghearele pe inima mea

Cică dacă nu am grijă de mine, voi trăi o viață lungă departe de ea

Până și Moartea mă amenință cu Viața.


Se va întoarce, căci am darul vindecării

Și ea are nevoie să fie ascultată și înțeleasă

Pe ea o pot, pe mine nu

Lupul nu-și mănancă singur rămășițele.


Dezaxare


Sare în ochi, sprâncene tăiate

Curge viața prin urechi, moartea iese pe gură

Comă indusă, mă mușc de nas cu ultimii dinți

După ce-am căzut în cap nu l-am mai văzut pe Dumnezeu.

Nostalgia reîntoarcerii, dor de 

De unde-am venit?

Suntem experiențe-n dungi 

Între lună și soare

Plouă cu sânge, ne curge apa pe frunte

Jegul ancestral mișună-n uleiul pentru cartofi și ouă

Episoade scurte cu persoanje plate, negre, amorțite.

Am sunat la întâmplare

Mi-a răspuns o voce de femeie pașnică

REM întreb, dar îmi zice că e furtună

Formez alt număr, îmi spune DA un tânăr

REM întreb, dar cică nu mai e la modă

O fi Melancolia de vină. Închid.

Și să nu-mi pun pietre-n buzunare?

Și să nu m-arunc în lac?

Epigon spre sinucidere, 

Când 2+2 fac 5, iar fără soma nu există puls.

Ștreangul sare-n sus ca un copil pe trambulină.

Se bucură și-mi face cu ochiul.

N-am chef de dădăcit, o lăsăm pe mâine, îi promit.

Noapte bună, să n-o faci neprotejat.

Moartea are cele mai oribile boli.

Livia VORNICESCU

Absolventă a Facultății de Litere din Cluj-Napoca, Livia scrie poeme și citește filosofie.

în același număr