OPTm
nr. 82

Exegeți și sicofanți

Etimologic, φιλολογία înseamnă „prieten” sau „iubitor” al cuvântului, al vorbei și spun asta într-un semantism restrâns al termenului logos. De fapt, spectrul definițiilor acestui cuvânt variază de la „opinie”, „argument”, „rațiune”, până la „cuvânt”, „vorbă”/„vorbire” și „discurs”. Filologul nu e, deci, într-un sens particularizant, doar un detectivist al literaturii, care excavează sensuri, istorii și geografii, pentru a compune o anumită sistemă a gândirii omenești via scris. El ar trebui, în același timp, să nu discrimineze, să nu discrediteze non-critic anumite limbaje și gesticulații lingvistice, adică să nu judece a priori cărțile sau oamenii care le citesc.

„Sortarea” lecturii se face, bineînțeles, în funcție de orizontul de așteptare și depinzând de fibra intimă. De aceea, și ca să anticipez un alt răspuns, nu cred în două poncife: 1) că există un „manual”, un „rețetar” de lecturi, în sensul listelor interminabile, uneori sterile ale profesorilor din învățământul preuniversitar și 2) că filologii sunt mefienți față de ce citesc „alții”. Dacă vorbim strict de „lectura de desfătare”, îmi aleg cărți care se potrivesc ca o piesă de puzzle peste dispoziția pe care o am la un moment dat. Spre exemplu, în sezonul estival, după intense lecturi de teorie/critică literară și texte pe care (sunt „obligat” să) le citesc cu creionul în mână, cu laptopul în față și cu nervii încordați la maximum, simt nevoia să mă retrag în cu totul alt câmp al cunoașterii (neuroștiințe, chimie, fizică, matematică etc.). Fac asta și pentru că un „filolog” nu ar trebui să-și îngrădească teritoriul cognitiv printr-un zid impenetrabil al beletristicii. 

Pentru domeniul strict al cititului și al scrisului „profesionist”, am două modalități prin care îmi aleg lecturile; în primul rând, pornesc de la un text fundamental pe tema pe care îmi doresc să o abordez, după care îmi scrijelesc asiduu nume și titluri pe care le găsesc fie în notele de subsol, fie în fișa bibliografică a fiecărui volum de specialitate. În al doilea rând, citesc jurnalele scriitorilor, pentru că este sursa cea mai vie a unei lecturi proaspete, hipnotice și efervescente, sau reviste și opinii, ale prietenilor sau ale profesorilor, din medii informale (adică mai „intime”). Deci, categoric, pentru mine contează (mai ales) ce spun alții și țin cont, atât cât pot, de recomandările celor din jurul meu (indiferent de pedigriul profesional). Dar mai pierd și ore în librării și biblioteci, citind, ca într-o transă, copertele cărților (un exercițiu foarte bun pentru diversificarea câmpului lecturii) sau răsfoind sceptic rafturile de noutăți. Atunci când sar gardul și privesc dincolo de „necesitatea/obligația” lecturii sardanapalice și sistematice, citesc tot ce prind și ce îmi cade în mână (foarte clișeic, dar cred că este valabil pentru fiecare cititor în parte). 

În lectură, îmi pare că „iubirea” (în sensul etimologic) este constanta ecuației, iar „educația” este variabila. Nu cred în secte ale cititorilor, care să aibă drept criterii de selecție nu știu ce studii universitare avansate. Cum există universitari sfertodocți, fără gusturi literare și estetice de nicio culoare, ba aș spune că există și gurmanzi ai cărților, fără cunoștințe avansate de teorie literară, spre exemplu. Cum nu cred nici în vreun ezoterism al cărților sau al tratatelor științifice.  Cu toate că mă simt dator să glosez ideea asta și să nuanțez faptul că, dacă ai citit o carte de nutriționism sau de medicină, asta nu îți dă dreptul să fii pe același front cu specialiștii domeniului în cauză (am eu rezervele mele față de ultracrepidarieni). Cu alte cuvinte, am încredere în opiniile emise de orice „tip” de cititori, însă voi trata „sfaturile” și „rețetele” lor cum grano salis

În cei care calomniază cărțile nu am încredere (am un orgoliu exacerbat în ceea ce privește locul privilegiat al cărții în viața mea, astfel încât ultragierea lecturii e, inevitabil, o pângărire a familiei mele intelectuale și afective), dar le respect părerea. Fiecare are dreptul să iubească sau să urască după bunul plac, atât timp cât panseurile personale pot fi argumentate solid.    

Emanuel LUPAȘCU-DOBOȘ

Absolvent al Facultății de Litere, Universitatea „Babeș-Bolyai", din Cluj-Napoca (engleză), Emanuel este înscris la un master în studii literare, la aceeași universitate. E preocupat de teorie literară, istorie a ideilor, poetică, (post)modernism poetic românesc și englez, critică genetică.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOUA LITERATURĂ

Printre calitățile povestirii semnate de Nicoleta BERARU se numără scrisul matur, savoarea, atenția stilistică și preferința pentru construcția clasică.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Editura Universității din București, sept. 2021

Recomandată de

Cătălin D. CONSTANTIN

Ion Caramitru, la National, vorbind despre Shakespeare.

ART, 2021

Imagine în premieră din spectacolul Stupid Fucking Bird de Aaron Posner, adaptare liberă și non-conformistă, având ca punct de plecare Pescărușul lui Cehov. Regia - Răzvan Oprea. 

Premiera : 16 și 17 septembrie 2021, ora 19.30 , Sala Pictura a TNB

TREI, 2021

E V E N I M E N T

Facultatea de LITEREa Universității din București găzduiește cel de-al XIX-lea congres internațional, dedicat studiilor despre dansurile macabre și despre macabru în artă, în general. Deschiderea are loc pe 9 septembrie, la ora 12.30, la Sala de Lectură a Bibliotecii facultății.

Congresul este prezidat de Cristina BOGDAN, conf. univ. dr, prodecanul facultății.

LITERA, 2021

Recomandată de Ovidiu ȘERBAN

Litera, 2021

Recomandată de Doina RUȘTI

Corint, 2021

Muzeul Literaturii Române din București organizează o serie de evenimente dedicate lui Dante Alighieri, de la a cărui moarte se împlinesc 700 de ani.

Editura Paralela 45, 2020

Copyright © optmotive.ro