Revistă print și online
Am hotărât să ies, chiar dacă vremea e urâtă, nu se prevede soare, dar nici nu îmi pasă, ieșitul la cafenea e doar un motiv ca să văd oameni. Am ajuns ca de obicei mai devreme, aveam de gând să citesc în liniște știrile, asta pentru cazul că se va discuta vreun eveniment, să nu mă simt pe dinafară total. Noutăți: O tânără abandonată s-a lăsat călcată de tren, un tânăr student nihilist a ucis cu securea o bătrână cămătăreasă pe care o considera inutilă, apoi o dispariție, se caută un tânăr cu probleme psihice ce poate fi recunoscut prin insistența lui de a se prezenta ca fiind prinț. Aha, mai e decesul reginei Regatului Unit. Mă miră cum oameni care nu au cunoscut-o niciodată personal și habar nu au de istoria imperiului britanic, cum habar nu au nici de istoria orașului lor, postează mesaje în care lăcrimează curios de abundent, de parcă le fusese o vecină afabilă și săritoare la nevoie. Dumnezeu să o odihnească!
În sfârșit îmi sosește primul prieten, un om al legii, procuror, funcționar al Parchetului, pe care îl tachinez mereu cu numele asta, al instituției, ce îmi inspiră un parchet ce trebuie mereu rașchetat:
— Ei, ce mai e, monșer? Cum e lumea azi, mai bună sau ca totdeauna?
— Aș, mofturi, deși, dacă mă gandesc bine,... Dar nu, ai zice că fabulez...
— Încearcă-mă, știi ce curios din fire sunt.
— Îl știi pe Stelică, sergentul? Îmi aduce legat pe un tip, un personaj curios, pe care l-a arestat în piață. Cică pentru tulburarea liniștii publice. Omul era un prestigitator, ști tu, ăștia care se ocupă cu scamatorii. Dar ce îi trece prin cap tipului; nu doar prin înfățișare, plete, barbă și mantie, aducea aminte lumii de un personaj biblic, dar și începe să atragă lumea cu tot felul de scamatori cu sensuri și simboluri biblice. Face într-un pahar de apă ca aceasta să se transforme în vin, într-o plasă simplă, de-asta, de un leu, goală, bagă o conservă de pește și o chiflă și, apoi, începe să scoată, una câte una, o mulțime de conserve și chifle, vorba, aia, fără număr... Omul se pricepea la șmecherii, era clar! Treaba e că, dacă s-ar fi rezumat la trucurile astea, nu era nimic, puțină simbolistică și imitație, un teatru, acolo... Dar începe un discurs despre iubirea aproapelui, texte din Evangelie... Lumea ca la circ. Dar în piață, ca un facut, vine orbul, Fane chiorul, îl știi. Cum naiba nimerește orbul acolo, nu e clar, dar scamatorul se duce direct la el, îl pocnește cu palma în creștet, ăsta începe să vadă și începe scandalul. Acu', faza cu Fane chiorul, tu ști cum se dau certificatele astea de handicap, nevăzător cică, chestie veche. Dar lumea dă buluc, osanale, cu rugăminți, devine clar, tulburarea liniștii publice, Stelică, care căsca ochii la circ, îl umflă. Buletin nu, refuz de identificare, duba și la secție. Și mi-l dau mie pe cap. Normal că îmi pare totul ca o glumă. Îl felicit pentru spectacol și normal îi cer să se identifice. Se recomandă Yeshua Ha-Nozri și îmi spune că nu a avut niciodată acte. Din momentul ăla totul s-a dus dracului. Dar am rămas calm, i-am spus că l-am citit pe Bulgakov și nu am de gând să continuăm spectacolul din stradă și aici. Mi-a raspuns că dacă vreau un act îmi poate da oricând unul, dar mai întâi, îl interesa de ce fusese adus. Ce i se reproșa, azi, nu ca atunci. Am evitat capcana ca să îl întreb la când "atunci" se referea și i-am adus învinuirea de tulburarea liniștii publice. "Cu ce am tulburat liniștea? Toată lumea știa toate cele spuse de mine, sunt spuse de două mii de ani. Totul a rămas la fel, mesajul e mereu nou fiindcă nimic nu s-a făptuit. Așteptați toți a doua lui venire, și niciodată, când vin, nu mă recunoașteți. Ultima data, la Sevilia, Marele Inchizitor era să mă ardă pe rug. Aceeași ispită a slavei deșarte, aceași lăcomie încearcă lumea. Chiar și tu, care trebuie să faci dreptate, ai îndoieli și un ulcer din cauza că nu poți face asta într-o lume unde legea e făcută strâmb. Ce tulburare a liniștii se poate contrazice cu libertatea de exprimare?" Tipul avea text în el, dar de unde știa de ulcerul meu? Știam din discursul lui Ivan Karamazov, cum Marele Inchizitor pune la îndoială avantajele biruinței lui Hristos pentru omenire, că oamenii au nevoie de pâine, de lucruri lumești, doar apoi de libertate. Iisus le-a făgăduit pâinea cea cerească, împărăția cerurilor, dar pentru fire umană, decăzută și nerecunoscătare, o importanță mai mare o are pâinea pământească, adică bogăția sau confortul unei vieți fără lipsuri materiale. Acestea erau acuzațiile Inchizitorului, nu aveam de gând să mă las atras în aceeași greșeală, de negare a unui ideal, până la urmă... Nu vreau să par un ateu, un dublu necredincios: să par unul ce nu crede nici în Dumnezeu, nici în om. Omul este nevolnic și ticălos, slab, dar e om și omul are nevoie de libertate mai întâi pentru a le face apoi pe toate celelalte. Nu puteam eu sacrifica libertatea cuiva pentru ce crede, ar fi cea mai mare nefericire a oamenilor... Aici, prietenul meu tăcu .
— Și? Insist eu.
— Și i-am dat drumul. Nu am putut face altceva. Trebuie, acum, scrisă hârțogăria, dar nu am chef. Și apoi, ce naiba sa scriu, cine m-ar crede?... Mă descurc eu. Asta e...
— Mă gândesc că ai facut bine, meriți un whiskey. Drăguță, un...
— Nu, lasă, mă supără ulcerul azi, și, ai să râzi, dar, mai-mai, să îl rog pe tip să mă ajute cumva cu ulcerul ăsta. Apropo, a ta e pisica asta neagră de sub masă?
— Ce mâță? Mă uit, dar nu văd niciuna...
Krik Krak