Secreții urbane

Orașul își deversează secrețiile

Cu un jet scurt, dar direct

(aș adăuga bine țintit),

Ne împroașcă în față

Ca într-o saga musonică

În care murim și renaștem,

Fecundați de polenul noxelor

Și al petalelor de helicobacter.

Lăzi vechi și nefolositoare

Din balconul de la dormitor

Înțeleg mai bine singurătatea vârfurilor înzăpezite,

Teama portarului în fața loviturii de la unsprezece metri,

Ultima dorință a patinatorului

Când gheața dă semne că cedează

Cu fiecare centimetru, în orice direcție ar lua-o

Istoria este un'opera aperta

Printre lăzi vechi și nefolositoare,

Sticle goale și amurguri secerate de frig

Noaptea polară sosește cu cinci minute de întârziere

Toate planurile mele pe ziua de azi ajung în spam, la radio

se anunță capturi record ale vameșilor de frontieră.

Ostilități

Manevrele NATO din bucătăria noastră continuă

totul se transformă într-un câmp de luptă

Se trage glonț după glonț până la ultima replică

Ce va consfinți, în cele din urmă, noua ordine globală.

Nu am șanse reale să intru în galeria marilor eroi ai neamului,

Mai bine mă retrag în garsoniera mea interioară

Ca un rentier low-cost,

Înainte ca lucrurile să iasă de sub control

Pentru a mă dedica picturii murale

De îngeri căzuți și peisaje ecstatice

Așa se mai duse o zi care putea fi sfârșitul lumii

Și am stat, ca de obicei, cu mâinile în sân.

Sărbătoarea

Sărbătoarea vine o dată la patru ani

În cartierul nostru de blocuri și tinere reabilitate

Sloganuri de campanie, zâmbete largi, abisale

Afișe din care candidații ne privesc metafizic

În costume galactice, croite cu grijă în Fotoshop

Gata să-și arunce harponul stelar

Precum căpitanul Ahab în aventura sa

Fețele se multiplică lipite

Pe copacii stingheri și tomberoane

De la marginea drumului

Pe ușa de intrare la metrou

Unde stau aliniați toți ca la plutonul de execuție

În jurul cartierului nostru tranșat în felii rondele subțiri

Îngerul și-a ascuțit sabia sa galactică

Cu care va purta lupta imaginară până la următorul scrutin

Ha, Ha! Vom sfârși din nou obosiți și cu cearcăne

Înainte de a începe lupta

Extenuați să mai butonăm

O mantie grea s-a lăsat noaptea lungă

În jurul nostru ca un costum de cosmonaut.

Forța fie cu voi!

Temperatura oceanelor

Stăm la masa mare din sufragerie

Cu coatele ascuțite deasupra mileurilor

Discutăm așa ca’ntre prieteni

Cum vedem noi creșterea temperaturii oceanelor

Printre paharele lovite de secetă

Se face că ne plimbăm cu gondolele prin Bucureștii Noi

Ca într-o Veneție balcanică, la mâna a doua

Cu gondolieri bezmetici care fac curse noaptea târziu

Refugiați pe terasă, vom intona arii din opere celebre

Ca să încadrăm bine în selfiuri pe Facebook

Doar dacă nu vom fi deportați mai înainte în Siberia

Să construim o nouă rută euro-asiatică

Întocmai ca în visele lui Dughin

Vom bea vodcă ieftină la lumina lunii și vom salva aparențele

Vom recita apoi cu voce gravă din poetul nepereche

(O mică exorcizare nu strică de Ziua Culturii Naționale!)

La miezul nopții, vom sărbători cu artificii legea falimentului personal.

Discret, cu oroare de publicitate, Mihai KANTZER scrie poeme sub pseudonim - cum altfel! Viața socială de azi, derulată la vedere, exprimă o situație de criză, temă-centrală a poemelor sale, generată și de formația sa specialist în filozofie socială. Oraș, viață cotidiană, oboseală domestică - iată numai trei dintre componentele universului de existență, care-l leagă de lirica actuală.

Cum poezie nu se comentează, ci doar se citește, aș propune un text ca imagine generică a tipului de sensibilitate care-l caracterizează:   Să postez la timp pe Facebook/Un selfie cu ego-ul meu plimbat în lesă/De două ori pe zi, vară sau iarnă/ Poate așa mă voi elibera, de zgomotul asurzitor/ Al marilor planuri de viitor.

Doina RUȘTI